La alegerile locale și europarlamentare din iunie 2024, doar 4 din 10 tineri români cu vârste între 18 și 24 de ani au mers la vot.
Cu toate acestea, interesul lor pentru politică a înregistrat o creștere în ultimii ani. Conform sondajului Youth Study, 50% dintre tinerii din România afirmă că nu sunt interesați de politică, o schimbare semnificativă față de 2019, când aproape 80% declarau că nu îi preocupă acest domeniu.
În același timp, mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că generația lor nu este suficient de bine reprezentată în sfera politică, iar 4 din 10 tineri nu mai au încredere în democrație.
Ne-am propus să aflăm ce i-ar face pe acești tineri să se simtă reprezentați și ce își doresc de la un viitor președinte.