Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.
Ursula von der Leyen FOTO: EPA-EFE
„Trebuie să acţionăm pentru a ne asigura că concurenţa este echitabilă şi nedistorsionată”, a spus aceasta într-o declaraţie publicată cu câteva ore înainte de întâlnirea în trei cu Xi Jiping şi omologul său francez, Emmanuel Macron.
„China produce în prezent, cu subvenţii masive, mai mult decât vinde din cauza cererii sale interne slabe. Acest lucru duce la o ofertă excesivă de produse chineze subvenţionate, cum ar fi vehiculele electrice şi oţelul, ceea ce duce la comerţ neloial”, a acuzat aceasta.
„Europa nu poate accepta astfel de practici care distorsionează piaţa şi care ar putea duce la dezindustrializare în Europa”, a insistat Ursula von der Leyen.
În discuţiile anterioare cu preşedintele chinez, „am precizat că actualele dezechilibre în ceea ce priveşte accesul pe pieţe nu sunt durabile şi trebuie corectate”, a spus ea.
Diferendele de natură comercială dintre Uniunea Europeană şi China sunt numeroase.
Ameninţată de competiția dintre economia americană şi cea chineză, care beneficiază de un ajutor masiv din partea autorităţilor publice, Uniunea Europeană şi-a intensificat în ultimele luni anchetele privind subvenţiile acordate de statul chinez în mai multe sectoare industriale, în special în domeniul vehiculelor electrice, acuzate de falsă concurenţă.
La Beijing, aceste măsuri, care sunt considerate „protecţioniste”, nu sunt bine primite.