Un seism cu magnitudinea de 6,6 a
zguduit arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Serviciul Seismologic
al Statelor Unite (USGS), scrie AFP, notează AGERPRES.
Seismograf FOTO: Shutterstock
Cutremurul s-a produs la ora locală 09.47 (duminică, 20.47 GMT), la o adâncime
de aproximativ 112 de kilometri, potrivit USGS, şi la mai puţin de 200 de
kilometri nord de Nuku’alofa, capitala arhipelagului Tonga.
Momentan nu au fost raportate pagube în Tonga.
Centrul de alertă împotriva tsunamiurilor din Pacific a precizat că seismul,
care s-a produs în apropierea insulelor slab populate Kao şi Tofua, nu ar urma
să provoace un tsunami.
Mary Lyn Fonua, o locuitoare din Nuku’alofa care se afla la locul ei de muncă
când a avut loc cutremurul, a declarat pentru AFP că imobilul cu două etaje în
care se afla s-a zguduit puternic pentru câteva secunde.
„Am fost apoi evacuaţi pe un teren mai înalt. Locuitorii se simt
nervoşi”, a adăugat ea.
Seismele sunt frecvente în acest arhipelag cu 1000.000 de locuitori situat pe „Cercul de Foc al Pacificului”, o zonă cu activitate seismică şi vulcanică
intensă, întinsă din Japonia până în bazinul Pacificului, trecând prin Asia de
Sud-Est.