Showman, afacerist, președinte și condamnat. Cum a ajuns miliardarul care voia Casa Poporului primul șef de stat al SUA condamnat

Date:


Condamnat pentru 34 de infracțiuni de falsificare a registrelor de afaceri, Donald Trump este una dintre cele mai controversate și mediatizate personalități din America ultimelor decenii.

Viața lui Donald Trump abundă în controverse FOTO EPA-EFE

Viața lui Donald Trump abundă în controverse FOTO EPA-EFE

Aflat acum în poziția unică de a fi
primul fost președinte al SUA condamnat penal,
fostul președinte Donald Trump se
confruntă cu posibilitatea unei pedepse cu închisoarea sau a unui
termen de probă pentru infracțiunile care decurg din schema de plată a unor sume de bani coordonata înainte de alegerile prezidențiale de acum opt ani.

Pronunțarea sentinței a fost
stabilită pentru 11 iulie, însă
ar putea fi întârziată de apelul probabil al lui Donald Trump.

Cine este Donald Trump

”Adevărul” vă
prezintă în cele ce urmează cele mai importante și interesante
detalii ale vieții și carierei lui Donald Trump.

Născut pe 14 iunie
1946 în Queens, la New York, Donald Trump a fost un elev turbulent,
creând constant probleme la școală, iar părinții săi fiind des
sesizați legat de atitudinea sa foarte recalcitrantă.

Din cauza acestor
probleme de comportament, pentru a-l potoli, tatăl său a hotărât
să îl înscrie la vârsta de 13 ani la Academia Militară din New
York din Cornwall, unde Donald Trump a terminat clasa a opta și a
absolvit liceul în anul 1964.

Viața lui Donald
Trump a fost marcată și de o tragedie teribilă: Fred Junior,
fratele său mai mare, a murit în 1981, la doar 43 de ani, din cauza
alcoolismului, tragedie ce l-a făcut pe Donald Trump să evite să
încerce vreodată consumul de alcool sau să fumeze.

 ”Un băiat destul de brutal”

Fred Trump, tatăl
viitorului președinte al Statelor Unite, a fost unul dintre cei mai
mari dezvoltatori imobiliari din New York și de pe Coasta de Est a
Statelor Unite. Iar Donald Trump a datorat o mare parte din
ascensiunea sa ulterioară averii strânse de tatăl său.

Și Fred Trump a
recunoscut într-un interviu acordat în anul 1983 unei televiziune
americane că Donald Trump „a fost un băiat destul de brutal când
era mic”.

După ce și-a luat
diploma de licență în economie de la
Școala Wharton a Universității din Pennsylvania, Donald
Trump a devenit, în 1971, președintele
afacerii imobiliare a tatălui său, afacere pe
care a redenumit-o Organizația Trump, extinzând
afacerile în multiple domenii, la construirea sau renovarea
de zgârie-nori, hoteluri, cazinouri și terenuri de golf. Trump a
început mai târziu diverse proiecte secundare, în special prin
acordarea de licențe pentru numele său. Donald
Trump și afacerile sale au fost implicate în peste 4.000 de
acțiuni judiciare de stat și federale, inclusiv șase falimente. Și
tot Donald Trump a deținut marca concursurilor de frumusețe
Miss Univers, din 1996 până în 2015, și a produs și găzduit seria
de televiziune The Apprentice, din 2004 până în 2015.

Cât a vrut să ofere
pe Casa Poporului din București

La începutul anilor 1990,
mai precis în 1994, Donald Trump a încercat să facă o afacere de
proporții
în România, dorind nici mai mult nici mai puțin decât
să cumpere Casa Poporului, devenită ulterior Palatul Parlamentului.
Conform mai multor surse, la acea vreme, Donald Trump a trimis mai
mulți emisari pentru a face o ofertă de achiziție fiind dispus să ofere aproximativ 1,75
miliarde dolari, cu scopul de a o transforma în cel mai mare cazino de
pe glob. Numai că, după câteva discuții, oferta miliardarului
american, ce nu a fost considerată una serioasă și fermă, a fost
refuzată de români.

Numeroase declarații
misogine

Donald Trump, care are cinci copii din trei căsătorii, a făcut de-a
lungul carierei sale foarte multe afirmații controversate și
misogine.

În 1991, în cadrul unui
interviu, Donald Trump declara: “Nu contează cu adevărat cu scrie
presa atât timp cât ai o bucată tânără și frumoasă”.

“Toate femeile de la The
Apprentice au flirtat cu mine – în mod conștient sau nu. Este
ceva așteptat”
, a scris Donald Trump, în 2004, în cartea sa “How
To Get Rich”.

În 2013, Donald Trump
scria pe Twitter: ”26.000 de agresiuni sexuale neraportate în
armată, doar 238 de condamnări. La ce se așteptau geniile astea
când au pus bărbații și femeile împreună?”

O postare de pe
Twitter a lui Donald Trump din 2015, ștearsă după câteva zile, a
stârnit numeroase comentarii: “Dacă Hillary Clinton nu a putut
să-și satisfacă soțul, ce o face să creadă că poate să
satisfacă America?”

Donald Trump și Vladimir Putin FOTO Profimedia

Donald Trump și Vladimir Putin FOTO Profimedia

În timpul campaniei
prezidențiale din 2016, a ieșit la iveală o înregistrare
compromițătoare din 2005, dintr-un autobuz de studio, înregistrare
făcută înainte de a fi filmat un episod din emisiunea TV Access
Hollywood. În înregistrare, Donald
Trump se lăuda coprezentatorului emisiunii, Billy Bush, că a
sărutat și a pipăit femei fără acordul
lor: „Știi, eu sunt automat atras de femei frumoase – Eu pur și
simplu încep să le sărut. E ca și un magnet. Pur și simplu le
sărut. Nici măcar nu mai aștept”
.

Ulterior, cel puțin
15 femei l-au acuzat de comportament sexual indecent, spunând că au
fost sărutate și pipăite fără consimțământul lor, aceste
acuzații fiind larg mediatizate.

În 2006, Tara
Conner, câștigătoarea concursului Miss SUA, a fost
depistată pozitiv pentru cocaină, însă
Donald Trump i-a permis să-și păstreze
titlul de Miss, pentru a-i da o a doua șansă. Decizia
foarte controversată a fost criticată puternic
de către realizatoarea TV și actrița
Rosie O’Donnell, ceea ce a dus un schimb de
replici publice între cei doi.

Președinte al
Statelor Unite între 2017-2021 și având o avere estimată la 4
miliarde de dolari, Donald Trump a luat numeroase decizii foarte
controversate. A impus tarife de import care au declanșat un
război comercial cu China, a mutat ambasada SUA în Israel de la Tel
Aviv la Ierusalim și a retras trupele americane din nordul Siriei și
Irak. Tot Donald Trump a
avut o reacție foarte lentă la pandemia de SARS-CoV-2,
minimalizând-o și contrazicând numeroase
recomandări ale oficialilor din domeniul sănătății și
promovând numeroase informații false legate de pandemie.

Donald Trump a pierdut alegerile prezidențiale
din 2020 în fața lui Joe Biden, însă a refuzat să recunoască înfrângerea.
El a făcut acuzații nefondate de fraudă electorală, a făcut
presiuni asupra oficialilor guvernamentali, a lansat o serie de
provocări juridice nereușite pentru a încerca să răstoarne
rezultatele și a ordonat administrației sale să nu coopereze în
tranziția prezidențială. Aliații lui Trump din Congres au indicat
că vor obiecta la certificarea Congresului a rezultatelor pe 6
ianuarie 2021. În acea zi, protestatarii pro-Trump au asaltat
clădirea Capitolului SUA, la instigările lui Trump, perturbând
certificarea alegerilor prezidențiale, ceea ce a dus la evacuarea
Congresului și la zeci de răniți.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related