Șantierul Autostrăzii cu tuneluri, aproape pustiu. Cum se lucrează la viitoarea autostradă din vest FOTO VIDEO

Date:


Doar în câteva locuri de pe traseul celor nouă kilometri rămași nefinalizați din Autostrada Lugoj Deva au loc lucrări, deși contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului numit și Autostrada cu tuneluri a fost semnat încă din toamna anului 2022.

Tronsonul de autostradă din vestul Româniie, în șantier. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.

Tronsonul de autostradă din vestul Româniie, în șantier. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.

Cel mai așteptat tronson de autostradă din vestul României, „Autostrada cu tuneluri” (video), a intrat în șantier în luna mai, însă mobilizarea pe sectorul de circa nouă kilometri a rămas redusă.

„Pe șantierul lotului de autostradă A1 Margina – Holdea, antreprenorul execută lucrări de fundare prin piloți forați de diametru mare. Se execută și alte lucrări pregătitoare pentru deschiderea de noi fronturi de lucru”, informa, recent, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara.

Termenul de finalizare, anul 2026

În urmă cu o săptămână, în 25 mai 2024, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, aflat împreună cu premierul Marcel Ciolacu în vizită pe șantierul din vestul României, anunța că lucrările la cei nouă kilometri de autostradă, care vor cuprinde și peste doi kilometri de tuneluri forate, vor fi realizate până la sfârșitul anului 2026, așa cum prevede contractul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),

„Autorizația de construire pentru prima secțiune (E1) a acestui lot a fost emisă, iar acum constructorii sunt mobilizați în șantier cu 112 muncitori și 116 utilaje, din care o parte sunt pregătite pentru începerea lucrărilor la tunelul cu două galerii în lungime de 2,13 kilometri. În maximum două săptămâni, constructorul va trimite și varianta finală a Proiectului Tehnic pentru secțiunea cu tuneluri (E2) ceea ce va permite și emiterea Autorizației de Construire și pentru acesta. Practic, această abordare etapizată permite pregătirea accesului spre secțiunea cu tuneluri, abordarea eficientă a fluxurilor tehnologice și implicit respectarea termenelor asumate prin PNRR”, informa ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Forfota din urmă cu o săptămână s-a diminuat (video), iar în prezent, doar în câteva locuri de pe șantier pot fi văzute utilaje, în principal folosite la foraje.

În zona Holdea, unde vor fi construite tunelurile, pădurea acoperă încă o mare parte a viitoarei autostrăzi.

Contractul de proiectare și execuție pentru Autostrada cu tuneluri din vestul României a fost semnat încă din toamna anului 2022, însă finalul anului 2026 este considerat un termen cel puțin prea optimist de finalizare a celor nouă kilometri de autostradă.

„În urmă cu aproape doi ani, la 23 iunie 2022, vă spuneam că noi ne-am luat adio de la 2026, termenul limită impus de PNRR. Dacă pe-atunci poate mai exista o minusculă fărâmă de speranță, acum este cert: ne vedem prin 2027 deoarece proiectarea la tuneluri nu este gata, lucrările nu vor începe prea curând și vor dura minim 34 de luni”, informa, recent, Asociația Pro Infrastructura, care monitorizează proiectele mari de infrastructură din România.

Autostrada cu tuneluri, așteptată de peste un deceniu

Autostrada Lugoj – Deva are 100 de kilometri traversează județele Timiș și Hunedoara, din vestul României.

A fost proiectată în anii 2000 o regiune de șes și de câmpie, astfel că în mod normal nu ar fi trebuit să ridice mari probleme de proiectare și execuție.

Însă terenul instabil în anumite porțiuni și sectoarele care traversează arii protejate, incluse pe lista siturilor Natura 2000, au impus construcția unor ecoducte și lucrări, condiționate de mai multe avize din partea statului român.

Primul dintre cele patru tronsoane din Autostrada Lugoj-Deva, în lungime de 28 de kilometri a fost finalizat în 2013 în județul Timiș.

Lucrările la celelalte trei loturi, care traversează județele Timiș și Hunedoara, au început în anul următor și au fost date în folosință, cu excepția tronsonului de nouă kilometri aflat în prezent în șantier, în perioada 2017 – 2019.

Lucrările la sectorul numit și Autostrada cu tuneluri au fost oprite din 2017. Licitația a fost reluată de CNAIR, iar în 2022 contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la tronsonul Margina-Holdea, inclusiv a tunelurilor, a fost atribuit unei asocieri conduse de Spedition UMB, pentru suma de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, bani alocați de statul român prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

„Obiectivul proiectului este reprezentat de construirea a construirea a 9,13 km de autostradă, două tuneluri, două pasaje, trei viaducte și un centru de întreținere și coordonare. Valoarea totală a proiectului este de 2.205.014.636 lei, din care valoarea fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență este 909.885.900 lei, contribuția publică națională este de 943.079.870 lei, iar TVA aferent reprezintă 352.048.866 lei”, informa Ministerul Transporturilor.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related