Biserica Ortodoxă Rusă a încetat să mai existe ca structură ecleziastică și purtătoare a ideilor transcedentale și a definirii relației rușilor cu Dumnezeu.
Miercuri și joi,
27-28 martie la Moscova, organizarea Congresului Mondial al Poporului rus a
marcat topirea ei în nomenclatura lui Putin, devenind un simplu departament
pentru Culte al puterii. Formula de a sintetiza toate ideile pan-rusismului
într-o ideologie de stat, prezisă deja de Dughin ca bază a mandatului de 6 ani
al lui Putin – care va militariza statul și va introduce o concepție unitară de
stat, nu a fost depășită ca enormitate descalificantă decât de desemnarea
războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina drept “război sfânt” pentru
apărarea valorilor tradiționale, ale lui Dumnezeu împotriva Satanei occidentale
depravate. Doar zeificarea acțiunilor represive ale lui Putin mai lipseau
actualei formule care marchează, de fapt, faza stalinismului târziu, de
destrămare a statului rus pe care o traversează astăzi regimul putinist.
Cu Dumnezeu
alături, Rusia nu poate pierde
Biserica Ortodoxă
Rusă dă naștere unei noi religii, care nu mai are nimic de a face cu
creștinismul ortodox. Religia actuală, bazată pe o ideologie de sinteză lansată
la Congresul Mondial al Poporului rus, nu face decât să consacre o credință în
Putin însuși, în rolul său mesianic, și să-l asocieze cu Dumnezeu însuși care
l-a recomandat pentru a conduce în numele său un „război sfânt” în apărarea
valorilor Sale. Și, ca în cazul oricărui conflict religios, între Eden și
Armaghedon, luptătorul care-l are de partea sa pe Dumnezeu nu poate niciodată
să piardă. Până aici a ajuns slugărnicia și depravarea acestui despărțământ al
puterii pe linie religioasă în care s-a transformat Biserica Ortodoxă Rusă.
Nu că ar fi un
lucru nou. Patriarhul Kirill, cu o veche istorie departe de monahism și cele
sfinte până să-i fie atribuit acest rol, este recidivist în susținerea lui
Putin. Mitul spune că Putin ar fi fost botezat de tatăl lui Kirill, și el
originar din Sankt Petersburg, orașul elitei siloviki ruse de astăzi. De aceea
Kirill a apărat și lăudat întotdeauna războiul și rolul lui Putin, dat de
Dumnezeu Rusiei spre a le fi conducător în toate realizările. Desigur, toate
aceste laude aduse războiului au stârnit reacții virulente din partea
Patriarhului ecumenic al Constantinopolelui, primul inter pares, Bartolomeu și
a nenumărați Întâi Stătători ai Bisericilor Ortodoxe surori. Iar avertismentul
a fost chiar mai dur atunci când B.O.Rusă ca constatat hemoragia de credincioși
în tot spațiul post-sovietic către bisericile naționale și pierderea pozițiilor
în mai toate statele post-sovietice și în lume: prestigiu, credibilitate,
legitimitate, probitate canonică, mai toate au fost subminate de pozițiile
pro-război și pro-Putin ale Întâi Stătătorului BORuse, Kirill.
De această dată,
rolul său a fost și mai meschin, și mai reprobabil. Deși Constituția Federației
Ruse respinge orice ideologie de stat – de la Boris Elțîn, pentru a nu se
repeta comunismul – de această dată statul rus dorește să-și construiască o
ideologie care să fie, în același timp, element de identitate comună la nivelul
întregului imperiu, sinteză și explicație a diferitelor narațiuni ale
războiului informațional rus, dar mai ales o sinteză și o bază ideologică
pentru explicarea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. De aceea
dificultatea combinării diferitelor narațiuni a fost lăsată în seama lui
Kirill, cu această ocazie.
Naționalism
internațional velico-rus pan-ortodox de stânga-mprejur
Cea mai mare
problemă a lui Kirill a fost să pună cap la cap neo-imperialismul,
revizionismul și revanșismul lui Putin cu iertatea și iubirea din perceptele
creștine. Desigur, a sacrificat fără drept de apel elementele fundamentale ale
religiei creștine pentru a susține programul putinismului. Tot astfel cum
legătura dintre naționalismul velico-rus pan-ortodox a fost dificil de acomodat
cu ideea de Imperiu, de extindere a teritoriului, de înglobare a altor națiuni,
minorități, credințe, fără a face vreo sinteză sau a le lăsa libertăți
acestora, că sunt musulmani, budiști, catolici sau greco-catolici sau
credincioși ai unor religii străveghi, șamanice sau locale. De aici și
reacțiile popoarelor ne-ruse, ne-ortodoxe(dar și a credincioșilor ortodocși
înșiși).
Biserica Ortodoxă
Rusă a consimțit să intre în pachetul de instrumente hibride al statului rus,
de bunăvoie, fundamentând nu numai apartenența ucrainenilor și a belarușilor la
națiunea rusă, negâdu-le identitatea – deci și dreptul la autodeterminare și chiar
la a avea un stat separat, așa cum există astăzi – ci și dreptul la expansiune
teritorială al Rusiei. Kirill, el însuși membru al siloviki ca fost angajat al
KBG-ului sovietic, a prezidat Congresul care a aprobat documentul ideologic de
sinteză creat de ideologul principal actual al Kremlinului, Serghei Kirienko.
Documentul
intitulat “Prezentul și viitorul Lumii Ruse” face un apel către
Legislativul și Executivul rus pentru a amenda legi și documente politice ruse
care să includă războiul geopolitic al Rusiei cu Occidentul, Ucraina ca spațiu
rusesc pe care-l dispută/apără Putin în confruntarea cu Vestul, prin invazia pe
scară largă în Ucraina, combinând și utilizând și efectele atacului terorist de
la Sala de Concrete Crocus prin naționalismul unificator al rușilor, dar
refractar în raport cu toți ceilalți alogeni. De altfel, o politică de
expulzare în masă a migranților din statele caucaziene și din Asia Centrală a
fost lansată concomitent, cu precădere raportată în Sankt Petersburg și
Moscova.
Biserica Ortodoxă
Rusă a adăugat la aceste elemente componenta de credibilitate la nivelul
populației de o anumită factură pentru a acomoda dorințele Kremlinului și a le
include, procustian, în perspectiva creștin ortodoxă prin marcarea unui “război
sfânt” existențial și civilizațional (că tot revenise în discursurile lui Putin
fuga de termenul de război și revenirea la Operațiunea Militară Specială în
Ucraina). Mai mult, dincolo de Dumnezeu care veghează și sprijină efortul
rușilor, războiul din Ucraina este distorsionat pentru a dobândi măcar aparența
unui război de apărare, fiind definit drept o nouă etapă a luptei poporului rus
pentru “eliberare națională în sud-vestul Rusiei,” fără ca termenul de
Novorossia să fie repetat în document așa cum revenise în discursul lui Putin
despre starea Federației, cu două săptămâni înaintea pseudo-alegerilor
prezidențiale.
Putin apără
“Sfânta Rusie” sacralizată prin voința Dumnezeului său invocat de Kirill
împotriva satanismului occidental
Așa încât iată că
Biserica Ortodoxă Rusă consideră că poporul rus își apără în Ucraina propriile
vieți, libertatea, statalitatea(???) identitatea civilizațională, religioasă,
națională și culturală și dreptul de a trăi în frontierele unui stat rus unic. Acesta
ar fi resortul războiului de cucerire al lui Putin în Ucraina. Fără fundament
istoric, cu prezumția auto-asumată că ucrainenii nu există, nici belarușii,
sunt doar ruși care nu înțeleg acest lucru, și care trebuie apărați de Mama
Rusie chiar împotriva propriei lor voințe. Peste care, se ridică, mesianic,
Putin, Cavalerul lui Dumnezeu, binecuvântat și susținut nu numai de Patriarh,
ci de Dumnezeu însuși, după cum ne spune Kirill.
De aici cădem
într-un adevărat delir mistico-informațional, în care totul e posibil și
distorsionabil sub imperiul voinței putiniste, iar Sfânta Evanghelie, cărțile
de învățătură și rugăciuni, principiile creștinismului ortodox nu mai există
decât atunci când pot fi invocate pentru susținerea cauzei Kremlinului.
Elucubrațiile paseiste și aberațiile teologice ating culmi nebănuite, flirtând
cu erezia atunci când Rusia lui Putin devine Sfântă în cruciada sa contra
globalismului(ce o fi având cu creștinismul în sens negativ, contradictoriu, nu
se spune) și cu victoria Occidentului (aceleași nedumeriri care au drept
răspuns doar ruso-centrismul) care au căzut în Satanism.
Desigur,
argumentația se reduce la a afirma, a crede și a nu cerceta, la prezența și
binecuvântarea afirmațiilor de către Patriarhul Kirill, atunci când nu le
pronunță el însuși. Logica, argumentația, motivații și probe nu au ce căuta în
aceste diatribe ideologice care ar submina orice stat, nu numai unul multietnic
și multicultural precum Federația Rusă. Cum ar putea un asemenea stat să fie
atractiv pentru spațiul post-sovietic este, deja, o întrebare prea absconsă și
neacceptabilă măcar spre a fi discutată, trebuie doar să crezi cele afirmate de
Patriarhul rus. Lupta cu Satanismul și Răul, alături de Dumnezeu cel bun și
Putinul său campion e singura temă care trebuie să rămână în vigoare în prim
plan pentru consumatorii de povești ale casei de producție Kremlin, Kirienko
and co.
Sfera exclusivă
de interese ale Rusiei în cheia credinței BORuse
Documentul
reușește să transpună într-o explicație în termenii credinței ortodoxe strâmbe
promovate de către Biserica Ortodoxă Rusă și conceptul îndrăgit de sfera de
influență, numită azi sferă de interese privilegiate ale Rusiei, care exclude
orice ingerință externă. Astfel, pentru ca să nu cadă în Satanism, războiul din
Ucraina se va încheia cu Rusia care va prelua influența exclusivă asupra
întregului teritoriu al Ucrainei și cu expulzarea orcărui guvern ucrainean
ostil Rusiei lui Putin (deci cu instalarea guvernului marionetă pe care Putin
și-l dorește). Descrierea confirmă opțiunea Kremlinului privind desființarea
statalității și suveranității ucrainene, un pas extrem de important care, odată
realizat, ar crea un precedent al inversării procesului recunoașterii statelor
la nivel internațional.
În subsidiar, ca
un bun utilizator al războiului informațional complet, Patriarul Kirill reia și
componenta fricii pe care o aruncă asupra poporului rus care și-ar pierde
existența și relevanța – a se citi statutul de mare putere, de Imperiu, care
să-i permită dreptul său major de a își impune interesele la nivel global –
dacă Ucraina și Occidentul colectiv și-ar atinge obiectivul. Așa a ajuns
războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina o luptă națională existențială
pentru toți rușii care să determine înregistrarea patriotică în rândurile
armatei și prezența în linia întâi pentru a apăra aceste deziderate în Ucraina.
Desigur că
glisajul logic al constructului este evident, ca și golurile de fragmentare a
logicii și lipsa argumentelor – altele decât susținerea războiului personal al
lui Putin pentru a rămâne la putere, a evita o Ucraină democratică la porțile
sale, care ar da idei interne, și a legitima actuala accentuare a dictaturii.
Putin a utilizat și cartea “războiului sfânt” și al suprapunerii de imagini cu
Marele Război Patriotic împotriva nazismului (formula sa de desemnare a celui
de-al Doilea Război Mondial) și prin asocierea lui Zelenski și conducerii
ucrainene cu naziștii, oricât de aberant ar fi, mergând până la explicația lui
Dmitri Peskov, purtătorul său de cuvânt, că o fi președintele ucrainean evreu,
cu familia victimă a Holocaustului, dar rămâne un evreu special iar regimul tot
nazist este.
Biserica Ortodoxă
Rusă nu mai are nimic credincios sau creștin în esența sa, pe care a pierdut-o
cu această ocazie. În schimb noua credință este Lumea Rusă care ar include
ucrainenii și belarușii și pe care ar apăra-o Rusia lui Putin. O altă formă,
rudimentară și complet nelegală și nelegitimă, de a crea drepturi unilaterale
asupra teritoriului altor state vecine, care să justifice agresiunea, ocupația,
imixtiunea.
Doar aici își
amintesc autorii documentului despre componentele “spirituale, culturale și
civilizaționale”, dar nu cele ale ortodoxiei creștine, ci tot ale Lumii Ruse,
care transcend frontierele Federației Ruse, ba chiar ale teritoriilor ruse și
se referă la toți cei care valorizează tradițiile și cultura rusă. Pe această
bază se poate contesta și independența statelor baltice, și cea a fostelor
state comuniste, pentru a ajunge la frontierele pe care le-a reclamat Rusia în
decembrie 2021 prin propunerile de tratate cu NATO și OSCE, când cereau
revenirea la influențele de la sfârșitul Războiului Rece, dinaintea prăbușirii
Zidului Berlinului. Cam acesta este nivelul său de ambiție, care acoperă pe
larg și teritoriul NATO, și cel al României.
Imperiul rus cu
600 milioane de locuitori prin cucerire, subjugare și aneantizarea
identităților naționale
Imperiul Țarist,
Uniunea Sovietică și instrumentarul Cominternului ar putea să pălească în fața
aspirațiilor următoare privind Marea Rusie Imperială pe care și-o dorește
Putin, prin noua sa ideologie a Lumii Ruse cuceritoare și expansivă.
Obiectivele Lumii Ruse revin la cartea de dezinformare putinistă atunci când
vorbesc despre prevenirea eforturilor de stabilire a unei “hegemonii universal
asupra lumii” prin reunificarea “națiunii ruse” triptice, alcătuită deopotrivă
din subgrupurile entice ruse, belaruse și ucrainene pe care Rusia lui Putin
trebuie să le reunifice, sub binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Ruse.
„Doctrina
trinității” nu mai are nimic de-a face cu Dumnezeu Tatăl, Iisus Fiul și Sfântul
Duh, ci cu tripticul ruși-belaruși-ucraineni care ar trebui transpusă ca parte
integral a sistemului legal rus. Tot aici ar trebui să-și afle locul și „lista
normativă” a valorilor spirituale și morale, care să fie protejate legal.
Această amestecătură creștino-ortodoxo-mireană a ideologiei putiniste validată
de Patriarh ar justifica războiul din
Ucraina și ar motiva angajarea rușilor în acest război alături de Dumnezeu,
chiar dacă el contrazice de plano suveranitatea ucraineană și integritatea
teritorială, identitatea etnică ucraineană și dreptul său la existență(ca și în
cazul Belarusului.
Desigur, în
combinație se adună și valorile familiei tradiționale și o politică a
migrației, dar proiectul concret este creșterea Rusiei la o populație de 600
milioane de oameni, atât demografic cât și prin extinderea Imperiului asupra
celor care împărtășesc aceleași valori, în viitoarea sută de ani, o formulă de
mimetism a Uniunii Europene dar în care baza de valori este alcătuită din
elucubrațiile ideologiei de stat a lui Putin. Despre valorile familiei
tradiționale am mai văzut purtători de mesaj(și de cruce) care le îmbrățișează
și le propovăduiesc, dare le sunt ecoul noii găselnițe a lui Putin privind
numirea anului 2024 drept „Anul Familiei”, o “prioritate strategică națională”.
Documentul cere crearea unui „cult al familiei” în societate și sugerează
beneficii pe care statul le poate aduce pentru familiile mari.
Desigur,
migranții care nu vorbesc limba rusă sunt paria în noua ideologie, deformează
spațiul unificat legal, cultural și lingvistic rus, scăzând salariile
populației indigene prin influxul necontrolat de forță de muncă a migranților.
Pe de o parte Marea Rusie dorește să înglobeze statele ieșite din fosta URSS și
să se extindă mai la est, pe de alta vrea să rămână pură și rusească, o
contradicție flagrantă egală cu Imperiul național rus pe care și-l dorește
Putin. Și pretinsele enclave entice construite în sânul Rusiei sunt criticate
vehement, deși pledează pentru repatrierea – nu prin venirea în Rusia, ci prin
extinderea imperiului rus acolo unde locuiesc aceste populații – a
compatrioților (termenul care desemnează pe cei care au trăit în fosta URSS sau
urmașii acestora). Care trebuie să se integreze, firește, în societatea rusă.
În toată această
colecție de aberații, singura întrebare serioasă vizează dacă e vorba despre
testarea unor idei sau despre procesul de impunere a lor, care a început. E
dificil de spus dacă Kremlinul și ideologul Kirienko așteaptă să vadă reacțiile
pe care le produce reuniunea și ideile lansate, dacă au ascuns acest plan
într-o reuniune pe care și-o doresc suficient de publică pentru a legitima
consultarea și lansarea ideologiei dar suficient de restrânsă pentru a nu fi
prea vizibilă și să atragă prea multe critici, sau dacă este vorba direct
despre lansarea și implementarea ideologiei de stat fără a-i păsa cuiva de
reacția terților.
Oricum planul lui
Putin exprimă dorințe de cucerire și mărire la nivel global a Rusiei care ar
merita o sancțiune generală atât din partea statelor vizate, cât și a celor
care apără principiile lumii bazate pe reguli. Nici o dezbatere în Consiliul de
Securitate nu ar fi de neglijat chiar și numai pentru a-i vedea pe diplomații
ruși cum neagă ideile și perspectivele deschise de această nouă ideologie de
stat rusă a lui Putin.
