Primele declarații ale avocatei în cazul crimei de la Botoșani. Bărbatul și-a recunoscut fapta și riscă închisoare pe viață

Date:


Botoșăneanul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de numai opt ani a recunoscut fapta. Avocatul bărbatului spune că acesta riscă închisoare pe viață, fiind acuzat de trei infracțiuni foarte grave. Suspectul, arestat preventiv, a mărturisit că a comis crima la beție și că este cuprins de remușcări.

crima botosani criminal jpg

 Bărbatul de 32 de ani, din comuna Albești, județul Botoșani, care este bănuit că și-a violat și ucis nepoata de opt ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Reporterul „Adevărul„ a discutat cu avocata bărbatului, Ilinca Gireadă Dodiță, care spune că bărbatul și-a recunoscut fapta și că acesta riscă închisoare pe viață.

„Este pasibil de închisoare pe viață”

După comiterea faptei, vineri seară, bărbatul de 32 de ani ar fi fugit și ar fi petrecut toată noaptea în pădurea din apropierea localității. După descoperirea trupului neînsuflețit al copilei de opt ani, dată anterior dispărută de către familia sa, după ce nu a mai ajuns acasă, Poliția a declanșat una dintre cele mai ample acțiuni de urmărire și prindere din ultimii ani.

La căutări au participat jandarmi, pompieri, dar și polițiști rutieri care au desfășurat filtre pe drumurile din zonă.  Bărbatul a fost prins pe un câmp din apropierea pădurii și dus la audieri.

Avocata bărbatului, Ilinca Gireadă Dodiță, spune că botoșăneanul bănuit de crimă a recunoscut toate faptele în fața procurorilor.

„Aseară (n.red – sâmbătă 25 mai) s-a dispus măsura de arestare preventivă pentru 30 de zile. A recunoscut toate faptele așa cum au fost descrise de Parchet. Este acuzat de lipsire de libertate în mod nelegal, omor calificat și viol”, spune avocata.

Totodată, Ilinca Gireadă Dodiță precizează că, în aceste condiții, botoșăneanul este pasibil de închisoare pe viață, ceea ce nu-i va permite să acceadă la procedura simplificată.

Pentru că este pasibil de o condamnare cu închisoare pe viață nu va putea accesa procedura simplificată”, spune avocata.

Crimă și viol comise la băutură

Avocata spune, totodată, că bărbatul a realizat ce a făcut și că este cuprins de remușcări. Acesta motivează că a comis fapta din cauza consumului de băuturi alcoolice. Pe scurt, era băut și a realizat ce a făcut abia după ce a stat o noapte în pădure. Acesta a mărturisit că, în dimineața zilei de sâmbătă, a plecat către casă decis să se predea Poliției. A fost prins când a ieșit din pădure.

„Se vedea că regretă, că și-a dat seama de ce a putut face. A spus că totul s-a petrecut pe fondul consumului de băuturi alcoolice. După ce și-a revenit a realizat ce a făcut”, spune avocata.

Din primele informații, fata de opt ani ar fi fost trimisă de familie să ducă un ceaun unchiului său de 32 de ani. Ajunsă la casa bărbatului, copila a fost violată și ucisă.

Suspectul a mărturisit că nu ar fi dorit să o ucidă și că nu știa ce face din cauza băuturii. După ce a lăsat-o fără suflare, a fugit în pădure. Văzând că nu se mai întoarce acasă, părinții au dat-o dispărută pe copilă.

Când au descoperit cadavrul fetiței într-o lizieră din apropiere, dar că și unchiul la care trebuia să ajungă este dispărut, acesta a devenit principalul suspect.

Un bărbat din comună care l-ar fi avut angajat pe suspect a declarat pentru monitorulbt.ro că botoșăneanul acuzat de crimă și viol era un bărbat muncitor, dar că obișnuia să bea mult. Și în ziua fatidică, acesta și-ar fi petrecut timpul la birtul din sat. 



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related