Povestea primului director de școală pedagogică românească. A murit la doar 43 de ani

Date:


Prima școală pedagogică românească, înființată la Arad, l-a avut director pe Dimitrie Țichindeal. Acesta a fost un preot, cărturar, fabulist, traducător şi militant pentru emanciparea românilor din Banat.

Dimitrie Țichindeal a fost primul director al școlii Foto: Muzeul Preparandia Arad

Dimitrie Țichindeal a fost primul director al școlii Foto: Muzeul Preparandia Arad

Dimitrie
Ţichindeal (n. 1775, Becicherecu Mic – d. 20 ianuarie 1818) s-a născut într-o
familie de preoţi şi a urmat studiile teologice la Timişoara.

Odată terminate
studiile s-a întors în satul natal, devenind învăţător şi apoi preot. Vine
ulterior la Arad unde profesează timp de doi ani.

În contemporan a publicat un volum de fabule  cu substrat
social, adaptate la realităţile româneşti. Acesta îi aduce şi demiterea din
învăţământ din cauza promovării limbii şi culturii române în detrimentul celei
sârbe, sinonim la acea vreme cu ortodoxismul din Banat. Ţichindeal înaintează
în acest sens un memoriu împăratului Austro-Ungariei în care se plânge de
această persecutare, însă fără rezultat.

Conform celor
postate pe pagina de Facebook Muzeul Preparandiei Arad activitatea sa de
militant pentru drepturile românilor din Banat ia un nou avânt şi în 1807. Ţichindeal se numără printre semnatarii unui
memoriu către împăratul Francisc I al Austriei pentru numirea unui director
român peste şcolile româneşti din Banat. Ţichindeal devine astfel primul
director român al Preparandiei din Arad. 

Pierde din nou catedra 

În 1814
reprezentanţi ai românilor din Banat, printre care şi Ţichindeal, trimit un nou
memoriu împăratului cerând de această dată numirea unui episcop român la Arad.
Acest lucru îi aduce din nou pierderea catedrei, din cauza nemulţumirilor
create în conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Pe plan literar,
Ţichindeal se ocupă de traducerea de texte din limba sârbă în limba română, cu
acelaşi scop, de a promova educarea şi emanciparea maselor româneşti. Traduce
mai ales lucrările marelui iluminist sârb Dositej Obradovic. Traduce inclusiv
fabulele, modificate uşor, pe care le-a publicat mai târziu ca fiind creaţii
proprii. De aceea nu au o valoare atât literară, cât simbolică, fiind adaptate
de la viaţa şi obiceiurile sârbeşti la realitatea românească.

Bolnav, se
stinge din viaţă la numai 43 de ani, într-un spital din Timişoara. Este
îngropat în satul său natal, la Becicherecu Mic.

Școala care îi poartă numele FOTO Claudia Untaru

Școala care îi poartă numele FOTO Claudia Untaru

Astăzi, o școală
din Arad îi poartă numele. Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” a fost
întemeiat în 1812 de către Dimitrie Țichindeal ca Preparandia din Arad.
Importanța sa a fost majoră datorită lipsei unei școli în limba română, în
întreaga Transilvanie.

La
început au fost înscriși 78 de elevi, iar cursurile erau ținute de către 4 profesori:
Dimitrie Țichindeal, care era și director, Iosif Iorgovici, Constantin
Diaconovici Loga și Ioan Mihuț. Pe lângă dascăli, aici au fost pregătiți și
preoți până în 1822 când a fost înființat Institutul Teologic din Arad. De-a
lungul vremii istituția de învățământ a avut numeroase denumiri. Astăzi numele
este de Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” Arad, dat în anul
2013.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related

Schema Nordis. Mașinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar

Hoteluri și ansambluri rezidențiale de lux în cele...

Ce ne enervează #19 – Clanul Meditatorilor

În această ediție ne strecurăm printre cicloane: Ashley,...