Plățile pentru proiectele din teritoriu au crescut ca Făt-Frumos

Date:


Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, a făcut plăți de circa 2,6 miliarde de lei pentru proiectele din teritoriu ale administrațiilor locale, în primele două luni din 2024, an electoral, o sumă similară cu totalul banilor virați în 2023 pentru Programul de Investiții „Anghel Saligny“.

Efectul anului electoral 2024 deja sunt resimțite FOTO Arhivă

Efectul anului electoral 2024 deja sunt resimțite FOTO Arhivă

Grosul sumei, adică aproximativ 2 miliarde de lei, a
fost pentru proiecte din Programul „Anghel Saligny“, prin care sunt finanțate reabilitarea
și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri,
înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a
rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și
dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale. Ce mai mare plată din
2024 a fost cea anunțată pe 5 februarie, în valoare de 956,7 milioane de lei,
prin care banii vor ajunge la nu mai puțin de 590 de obiective de investiții.

Și valoarea totală a contractelor semnate pentru
finanțare a crescut. În primele două luni, potrivit celor șase anunțuri
referitoare la semnarea de contracte, valoarea acestora ajunge la 4,12 miliarde
de lei. „E pelerinaj ca la Mecca la Stoica la birou“, susțin surse politice
pentru „Adevărul“, referindu-se la secretarul de stat Marcel Stoica, cel care
este responsabil de Programul „Anghel Saligny“. Stoica a fost instalat în
funcție odată cu Guvernul Ciucă, fiind susținut de PSD Buzău, organizația de
unde face parte și actualul premier Marcel Ciolacu. Bineînțeles, un rol
important îl joacă și ministrul liberal Adrian Veștea, mai ales că provine din
administrația locală (fost șef de CJ) și știe mersul lucrurilor.

Continuarea plăților la PNDL

Bani au fost dați și prin PNDL (adică corespondentul
Programului „Anghel Saligny“ din trecut, dar la care încă se mai fac
decontări). Pe 17 ianuarie au fost decontate facturi de executare de lucrări în
valoare de 650 de milioane de lei.

13 miliarde de lei este bugetul pentru tot anul 2024
al Ministerului Dezvoltării, mai mare cu 59% față de 2023. Potrivit
informațiilor „Adevărul“, în ambele formațiuni ale Coaliției urmează să mai fie
ședințe cu liderii din teritoriu care să spună clar care sunt urgențele lor, în
condițiile în care până la alegeri, în varianta anunțată a comasării localelor
cu europarlamentarele, mai sunt trei luni și jumătate. Practic, în două luni și
jumătate aproape toți primarii și șefii de CJ vor fi în campanie electorală,
pentru a cere noi mandate și trebuie să arate ce anume au în lucru în
localitățile lor. Iar PSD și PNL au împreună peste 85% din primarii și
președinți de CJ din România.

Bani și pentru cadastrare

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate
Imobiliară (ANCPI), instituție publică aflată în subordinea Ministerului
Dezvoltării, a alocat și ea 305,8 milioane de lei pentru cadastrarea
proprietăților, de acești bani fiind interesate nu mai puțin de 2.003 unități
administrativ-teritoriale.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related

Ce ne enervează #20 – Capcana asta numită România

Știți cumva de ce acte e nevoie să...

Noi dovezi despre protecția primită de Nordis de la instituțiile statului

Așa cum am arătat în investigația de săptămâna...