„Numai cine nu muncește nu greșește!” Polițistul bucureștean care a lovit și a încătușat un copil a fost iertat de Justiție

Date:


În primăvara lui 2022, Recorder publica, într-o investigație, dovada video că un băiat de 14 ani fusese încătușat și lovit de un polițist de la Secția 10 din București. O filmare realizată cu bodycam, camera video pe care polițiștii sunt obligați să o poarte în timpul serviciului, arăta, fără dubiu, agresiunea.

Aceasta avusese loc în 28 septembrie 2021. Minorul a fost reținut pentru că ar fi furat dintr-un magazin. La puțin timp după incident, băiatul a fost instituționalizat într-un centru DGASPC din Sectorul 5.

Recorder a arătat că Poliția a încercat să ascundă abuzul, deși dovada agresiunii se afla pe serverele instituției. Abia la patru luni după ce agentul George Costache l-a lovit pe copil, Secția 10 a făcut un proces-verbal de sesizare către Parchet. A fost deschis ulterior un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB), dar cercetările au fost făcute in rem, adică s-a cercetat doar fapta, nu a fost vizat direct polițistul. 

Ce consecințe a suportat polițistul respectiv, la mai mult de doi ani și jumătate de la agresiune? Niciuna. Agentul George Costache lucrează la aceeași secție, iar Parchetul a renunțat recent la urmărirea penală față de el.

Pe 4 martie anul curent, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a dispus renunțarea la urmărirea penală faţă de suspectul Costache George, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, arată un răspuns al Parchetului. Polițistul a fost însă obligat să presteze muncă în folosul comunității, timp de 60 de zile.

  • Procurorul poate dispune renunţarea la urmărirea penală, „când nu există interes public în urmărirea penală a inculpatului”, precizează legea. 

În 26 martie, Judecătoria Sectorului 3 a admis cererea formulată de procurori și a dispus confirmarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală. Decizia e definitivă. 

Direcţia Generale de Poliție a Municipiului Bucureşti ne-a transmis că a dispus „efectuarea unei cercetări disciplinare” față de agentul Costache, dar că aceasta a fost suspendată pe durata urmăririi penale, conform legii. „La acest moment, (cercetarea disciplinară, n.r.) este suspendată până la executarea obligațiilor stabilite în sarcina acestuia.” Adică, până când agentul va presta munca în folosul comunității.  

Agentul: „A fost o palmă peste ceafă, nu peste față”

Polițistul George Costache lucrează, în continuare, la aceeași secție. Într-o discuție telefonică, ne-a spus că îi pare rău, că și-a recunoscut fapta și că a greșit „ca un începător”. 

„Am greșit și eu ca orice om. Numai cine nu muncește nu greșește. Am greșit, îmi pare rău de situație. Nu este bine ce-am făcut, nu recomand nimănui și nu învăț pe nimeni să facă prostia pe care am făcut-o eu”, a spus agentul. 

A mai precizat că nu i-ar fi dat o palmă peste față minorului, ci una peste ceafă. „Dacă îi dai peste față, se duce într-o parte, nu se duce cu capul în jos. Haideți să le luăm logic”, a explicat polițistul.  

George Costache a mai spus că nu a fost avansat în grad în februarie 2022, după comiterea agresiunii, ci că doar a participat atunci la examenul de grad, unde a luat nota 8.80, „cea mai mare medie din clasă”.

DGASPC spune că nu știa de dosar

Minorul se află încă în grijă Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 5, a răspuns instituția. 

DGASPC Sector 5 a mai spus că nu știa de existența unui dosar privind un posibil abuz asupra beneficiarului. „DGASPC Sector 5 nu a fost informată cu privire la acest dosar, astfel că niciun reprezentant al instituției nu a participat la audieri.”

Declarația dată de minor în 2022 a rămas în dosarul său social și nu a fost solicitată de către altă instituție până în prezent. „În această declarație, minorul infirmă un posibil abuz din partea agenților de poliție”, a mai răspuns instituția.  

Am întrebat DGASPC Sector 5 ce părere are despre renunțarea la urmărirea penală. 

„Având în vedere faptul că nu avem informații legate de dosarul menționat de dvs. nu putem să ne exprimăm o opinie în acest sens. Cu toate acestea dorim să vă asigurăm că DGASPC Sector 5 condamnă cu hotărâre orice formă de abuz/ violență asupra copilului”, ne-a transmis intituția.

Și Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bucureşti „se delimitează de astfel de comportamente, care nu respectă etica și deontologia profesională”.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a refuzat să ne ofere o copie a ordonanței de renunțare la urmărirea penală, folosind ca argument faptul că persoana vătămată era minoră.

Un răspuns similar a venit de la Judecătoria Sectorului 3 București, care a respins studierea dosarului. „Dosarele privind cauzele care au fost sau sunt judecate în ședință nepublică, precum și cele care presupun confidențialitate nu pot fi consultate de reprezentanții mass-media, cărora nu le pot fi eliberate nici copii ale actelor și hotărârilor pronunțate în cauzele respective”, a precizat instituția. 





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related