Nadal, retragerea e tot mai aproape: Rafa, spulberat în doar al cincilea meci jucat în 2024

Date:


Rafael Nadal, fost număr 1 mondial, în prezent pe locul 644 ATP, a fost eliminat miercuri, în turul al doilea al turneului ATP 500 de la Barcelona, după ce s-a înclinat în două seturi, 5-7, 1-6, în faţa australianului Alex De Minaur (11 ATP, favorit nr. 4).

Rafael Nadal. FOTO: Arhiva Adevărul

Rafael Nadal. FOTO: Arhiva Adevărul

De Minaur s-a impus la capătul unei partide de aproape două ore, în care a reuşit doi aşi şi a comis trei duble greşeli, spaniolul făcând o singură dublă greşeală şi neavând vreun as. De Minaur va juca în runda următoare împotriva învingătorului din partida care-i opune pe germanul Daniel Altmaier (66 ATP) şi francezul Arthur Fils (36 ATP).

În primul tur, Nadal, la primul său meci oficial după mai bine de trei luni, îl învinsese pe italianul Flavio Cobolli în două seturi, 6-2, 6-3.

Nadal, în vârstă de 37 de ani, cu 22 de titluri de Mare Şlem câştigate, a declarat pe rând forfait pentru turneele de la Doha, Indian Wells şi Monte Carlo, invocând de fiecare dată acelaşi motiv: “Corpul meu nu îmi mai permite“.

Spaniolul, care va împlini 38 de ani pe 3 iunie, în timpul Grand Slam-ului de la Roland Garros (20 mai – 9 iunie), a jucat doar cinci meciuri oficiale de la accidentarea sa în turul al doilea de la Australian Open 2023: trei la Brisbane în ianuarie 2024 și două acum, la Barcelona.

Rafael Nadal se luptă de ani de zile cu accidentările care îl împing inevitabil spre retragere. Barcelona era unul dintre turneele sale favorite, pe care spaniolul l-a câştigat de 12 ori, prima oară în 2005, înaintea primului său trofeu de la Roland Garros.

Alte rezultate de miercuri, la Barcelona:

Alejandro Davidovich (Spania/N.11) – Tomas Machac (Cehia) (forfait Machac)

Marco Trungelliti (Argentina) – Nicolas Jarry (Chile/N.9) 7-6 (7/5), 6-3

Casper Ruud (Norvegia/N.3) – Alexandre Muller (Franţa) 6-3, 6-4

Roberto Bautista (Spania) – Andrea Vavassori (Italia) 4-6, 6-3, 6-1

Jordan Thompson (Australia/N.14) – Jaume Munar (Spania) 6-4, 2-6, 6-4

Dusan Lajovic (Serbia) – Ugo Humbert (Franţa/N.6) 6-4, 6-4

Fabian Marozsan (Ungaria/N.17) – Luca Van Assche (Olanda) 6-0, 3-2 (forfait Van Assche).



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related

Ce ne enervează #20 – Capcana asta numită România

Știți cumva de ce acte e nevoie să...

Noi dovezi despre protecția primită de Nordis de la instituțiile statului

Așa cum am arătat în investigația de săptămâna...