Conducătorul nord-coreean, Kim Jong Un, a supervizat o exerciţii de tir ale unor unităţi de artilerie în partea de vest a ţării, a transmis agenţia guvernamentală de presă KCNA, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Kim Jong Un FOTO: EPA-EFE
Anunțul intervine într-un context de tensiuni cu Seulul şi Washingtonul. Secretarul de stat american, Antony Blinken, se află în vizită în Coreea de Sud, iar cele două ţări au încheiat unul dintre principalele exerciţii militare comune.
Coreea de Nord a lansat luni mai multe rachete balistice, care au parcurs aproape 300 de kilometri înainte de a se prăbuşi în Marea de Est, cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei.
Exerciţiile de artilerie includ „lansatoare de rachete multiple de mari dimensiuni”, potrivit KCNA.
După ce a fost dat ordinul, soldaţii „au tras simultan cu tunul de anihilare”, a adăugat agenţia.
„Obuze masive de lansatoare de rachete multiple super-mari, trase din tunurile ascuţite ca lava, au zburat către ţintă cu flacăra anihilării inamicului”, a precizat agenţia.
Exerciţiile au inclus, de asemenea, simularea unei „explozii aeriene a unui obuz” de la un lansator de rachete multiplu foarte mare, a adăugat acesta.
Antony Blinken s-a deplasat în Coreea de Sud pentru a participa la cel de-al treilea „Summit pentru Democraţie”, o iniţiativă a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, şi pe care Seulul îl găzduieşte de luni până miercuri. La eveniment sunt prezenţi responsabili guvernamentali, ONG-uri şi membri ai societăţii civile.
Secretarul de stat american s-a întâlnit şi cu omologul său sud-coreean, Cho Tae-yul, şi a discutat despre consolidarea alianţei dintre Washington şi Seul, în cadrul unei politici de „descurajare extinsă” în faţa Nordului.
Joi, Seulul şi Washingtonul şi-au încheiat exerciţiile anuale la scară largă „Freedom Shield” care au inclus interceptarea de rachete şi atacuri aeriene. Numărul efectivelor participante a fost dublu faţă de 2023.
Phenianul a avertizat la începutul lui martie că Statele Unite şi Coreea de Sud vor plăti un „preţ mare” pentru efectuarea acestor manevre, înainte de aunțul că liderul Kim a supervizat un exercițiu de artilerie pe scară largă, incluzând, potrivit acestuia, unităţi frontaliere „care au pus capitala inamicului la îndemâna lor”. AGERPRES