Incertitudine la Petrolul Ploiești! Gicu Grozav: “Să se dea niște legi în favoarea jucătorilor”

Date:



La finalul meciului, Gicu Grozav s-a declarat supărat că nu a reșit să marcheze de la punctul cu var.


În plus, întrebat despre problemele financiare de la Petrolul, acesta a solicitat public introducerea unor legi care să protejeze fotbaliștii.


“Sunt supărat că nu am marcat. Aveam șanse să luăm cele trei puncte. Îmi pare rău că am ratat. Se întâmplă. Trebuie să ridicăm capul din pământ. Am avut oportunități de a marca. Ei s-au apărat bine. Îmi pare rău, acum a trecut.


Pregătisem meciul cu poate o altă formulă. Am aflat cu câteva ore înainte de joc că jucătorii nou-veniți nu pot fi folosiți. Nu m-a afectat. Aveam o echipă competitivă. Sunt supărat și încerc să trec repede peste acest moment.


Nu aș vrea să vorbesc despre lucrurile extrasportive. Eu sper să se rezolve cât mai repede (problemele financiare, n.r.). Ar trebui să se dea niște legi în favoarea jucătorilor. Dar suntem departe de aceste lucruri. Altfel vom suferi în continuare”, a spus Gicu Grozav la televiziunea Digisport.


Petrolul Ploieşti – Gloria Buzău 0-0


Buzoienii au început meciul cu ocazia lui Ricardo Matos, din minutul 11, iar în minutul 34 Cristian Dumitru l-a încercat şi el pe Zima, dar fără probleme pentru portarul ploieştenilor. Răspunsul gazdelor a venit prin şutul lui Mario Bratu, din minutul 45, respins de Greab. 


Petrolul a avut un gol anulat, în minutul 52, la Berisha, pentru ofsaid, pentru ca arbitrul Istvan Kovacs să acorde un penalti gazdelor în minutul 57, după ce Călin l-a călcat pe Berisha în careu. A executat Grozav, care a trimis pe lângă poartă, irosind astfel cea mai mare ocazie ploieşteană din acest meci. Oaspeţii s-au apărat exact şi au reuşit să menţină tabela intactă, iar partida dintre Petrolul şi Gloria Buzău s-a încheiat fără gol marcat, 0-0.


Echipele de start


Petrolul Ploiești: Zima – Țicu, Huja, Papp, Hanca – Ișfan, Seto, Dumitriu – Grozav, Berisha, Bratu; Rezerve: Eșanu, Jercalău, Garutti, Tolea, Rădulescu, D. Paraschiv, R. Bucur, Jyry, D. Ilie, Boțogan; Antrenor: Mehmet Topal.


Gloria Buzău: Greab – Scheda, Turda, Dobrosavlevici, Sălceanu – Prejmereanu, T. Călin, Budescu – Tescan, C. Dumitru, Matos; Rezerve: Railean, Hereboiu, C. Traore, Mihaiu, Gladun, Dandea, Canadija, D. Benzar, Akhmatov, S. Pîrvulescu; Antrenor: Andrei Prepeliță





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related