Farul Constanța și Sepsi OSK au făcut remiză, vineri seară, 1-1
(1-1), la Sfântu Gheorghe, în deschiderea celei de-a treia etape de play-off
din Superliga de fotbal.
Sepsi OSK – Farul Constanța FOTO: Facebook/farulconstanta
Sepsi au înscris primii în min. 40, dar golul lui Darius Oroian a fost anulat de VAR pentru fault în atac. Constănțenii au înscris în minutul 44 prin Louis Munteanu, cu un șut de la 20 de metri, dar scorul a fost egalat la doar 2 minute, prin golul marcat de Pavol Safranko.
În a doua repriză, Sepsi a marcat din nou prin Dumitrescu,
dar după minute de așteptare, arbitrajul VAR a invalidat golul pentru ofsaid.
Louis Munteanu putea schimba soarta partidei în favoarea formației antrenate de
Gică Hagi, dar după o eroare a lui Florin
Ștefan, a șutat în bara porții lui Niczuly.
Rezultatul menține cele două formații pe ultimele două
locuri în clasamentul play-off-ului SuperLigii. Farul Constanța are 26 de puncte și este pe locul 5 în clasament, iar cu 24 de puncte, Sepsi OSK este pe ultimul loc în play-off, 6.