Cuplurile infertile eligibile care nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental trebuie să depună documentele din nou

Date:


Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a anunţat joi că persoanele şi cuplurile infertile care au fost declarate eligibile anul trecut pentru sprijinul guvernamental, dar nu au beneficiat de el, trebuie să reia procedura de depunere a documentelor, potrivit Agerpres.

Suma alocată anul acesta programului este identică cu cea de anul trecut, respectiv 150 de milioane de lei, ceea ce înseamnă 10.000 de proceduri.

„Fiecare procedură înseamnă 15.000 de lei – 5.000 de lei pentru tratamentul cu medicamentele necesare, diferenţa – 10.000 de lei – procedura în sine de fertilizare. Spre deosebire de anul trecut în acest an toate documentele se vor depune în format electronic pe platformă. Tot ceea ce înseamnă criterii de eligibilitate vor fi afişate pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi aceste solicitări pot fi depuse de îndată ce această hotărâre de Guvern va apărea în Monitorul Oficial. Toate acele persoane care au fost declarate eligibile anul trecut, dar care nu au mai ajuns să beneficieze de finanţare, vor trebui să reia procedura de depunere a documentelor, având în vedere că vorbim de un alt act legislativ“, a declarat Natalia Intotero.

Fertilizarea în vitro, o soluție la care speră multe cupluri care vor copii. FOTO Pexels

Fertilizarea în vitro, o soluție la care speră multe cupluri care vor copii. FOTO Pexels

Sprijin guvernamental de până la 15.000 de lei pentru medicamente şi a proceduri medicale

Ministrul a afirmat că în cursul anului trecut au fost 10.000 de proceduri eligibile în acest program şi au fost depuse aproximativ 24.000 de solicitări eligibile.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat, la rândul său, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria că au fost aprobate mai multe hotărâri prin care persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii vor putea beneficia de un sprijin guvernamental de până la 15.000 de lei pentru asigurarea medicamentelor şi a procedurilor medicale de specialitate recomandate, pe teritoriul României.

Potrivit acestuia, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Familiei cu 150 de milioane de lei credite de angajament şi 5 milioane de lei credite bugetare din fondul de rezervă bugetar la dispoziţia Guvernului.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related