Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a vorbit, duminică, în cadrul unui interviu, despre realizările și restanțele din cei trei ani și jumătate de mandat, afirmând că între partea de funcționare și cea estetică a orașului a ales ieșirea din faliment și eșalonarea tuturor datoriilor.
Dan: Poluarea vine din trafic și încălzirea cu mijloace proprii FOTO Inquam Photos / George Călin
„Mă gândeam la suma asta de 20 de miliarde. De fapt mare parte din această sumă are o destinație fixă: salarii, subvenții, funcționare iluminat public, semafoare toate lucrurile astea care țin de funcționare. Între funcționare și estetică, ne-am dus către funcționare. Îmi aduc aminte, prima întrebare era, când am preluat mandatul dacă putem sau nu să ieșim din faliment. Adică dacă o să avem bani luna viitoare să plătim transportul public. Era o întrebare dacă sistemul de termoficare intră sau nu intră în colaps. Și vă aduc aminte că în noiembrie-decembrie 2020 am avut o mare avarie care a ținut Sectoarele 2 și 3 fără căldură două luni. Deci eforturile și banii pe care i-am avut i-am dus către funcționare”, a spus Nicușor Dan, în cadrul unui interviu pentru Hotnews.ro, după ce a fost întrebat care sunt realizările sale în acest mandat, având circa 20 de miliarde de lei pe mână, și de ce se mișcă lucrurile atât de greu.
Edilul general al Capitalei a susținut că printre reușitele mandatului său se numără și eșalonarea tuturor datoriilor, recâștigarea încrederii partenerilor financiari și a celor comerciali, cât și termoficarea, care potrivit lui „acum este mult mai stabilă și iarna asta a funcționat”. „Și acum dacă vreți să facem un bilanț pe acești 3 ani, ar fi ieșirea din faliment și eșalonarea tuturor datoriilor și recâștigarea încrederii și a partenerilor financiari și a celor comerciali. Termoficarea, care acum este mult mai stabilă și iarna asta a funcționat. Bineînțeles că am avut o medie cam de 1% avarii și funcționare sub parametri, dar mult mai bine decât iernile trecute. Am făcut în sfârșit 50 km de conductă de termoficare într-un an, 110 în cei 3 ani. Am reușit să optimizăm banii europeni care ne erau disponibili. Am terminat lucrarea de la Glina pentru care dacă nu o terminam, trebuia să dăm 100 milioane de euro bani înapoi. Am adus 100 de tramvaie în condițiile în care din 1989, Bucureștiul n-a mai cumpărat tramvaie, 100 de autobuze electrice sunt deja aduse, 100 de tramvaie, suntem la 30 acum. Am deblocat marea problemă a planului urbanistic general, care era blocat din anul 2014 și acum suntem aproape cu el să începem realmente proiectarea. Cam astea sunt lucrurile care sunt cumva palpabile”, a spus Dan.
Nicușor Dan a afirmat că în actualul mandat „a stabilizat și a dat acele direcții mari de dezvoltare” ale Capitalei.
„Pe de altă parte, am deschis o direcție, chiar dacă lucrurile astea nu se văd. Adică am dat o direcție orașului, avem acele contractele pentru reabilitarea celor 50 km de tramvai. Pentru moment ne-am apucat de Linia 5. Avem studiul de fezabilitate în lucru pentru extinderea din Piața Unirii pentru linia de tramvai, semaforizarea inteligentă acum după ce votăm bugetul o să semnăm în sfârșit și contractul pentru studiul de fezabilitate deci acele radiale pe care le facem împreună cu Consiliul Județean Ilfov și cu Ministerul pentru a folosi și în interesul orașului autostrada de centură. Deci, pe scurt, am stabilizat și am dat acele direcții mari de dezvoltare, a mai spus primarul general al Capitalei.
Problema apei calde și deficiențele de infrastructură
Nicușor Dan a susținut că în anumite zone din sectorul 5 și 6 oamenii au în sfârșit apă caldă, lucru pentru care este oprit pe stradă să i se mulțumească.
„Să știți că eu mai merg pe stradă și mă mai oprește lumea și îmi spune…, m-a oprit recent un cetățean din sectorul 6, strada Moinești, și mi-a zis că niciodată nu a avut apă caldă și acum are și că îmi mulțumește, la fel dacă mergem în zona Rahova, același lucru. Într-adevăr, de unde am preluat noi orașul ați reținut foarte bine, adică noi nu aveam o dungă trasată pe asfalt pentru că nu se mai dăduseră bani pentru …, și asta am început să facem din primul an de mandat”, a spus Dan, întrebat de ce nu s-a ocupat și de partea estetică a Bucureștiului, și care ar fi mai vizibilă pentru electorat.
Edilul general al Capitalei a mai spus că în scopul ieșirii din faliment, în 2021, reparația străzilor și trotuarelor a trebuit tăiată de pe listă. „În 2021, noi am făcut ce am făcut tocmai ca să ieșim din faliment. La podul de la Doamna Ghica am avut pentru tablierul metalic trei licitații eșuate. De ce? Pentru că nimeni nu mai avea încredere că o să-i plătim vreodată. Noi am cumpărat 400 de autobuze de la Otokar și nu le-am plătit, asta e situația pe care am primit-o. La parcarea din Pantelimon erau 50 de milioane restante de plată de un an și jumătate. Deci, realmente nimeni nu mai dorea să vină să lucreze cu Primăria. Și atunci, în 2021, am făcut niște tăieri masive și de acolo de unde n-am fi vrut să tăiem de exemplu- de la reparații de străzi și trotuare- abia în 2022 am început să facem reparațiile. În fine, au fost și întârzieri cu achiziția publică. Adică în anul care a trecut, 2023, am pus niște zeci de milioane și s-au văzut lucrările de la Unirii, lucrările din Floreasca, adică au fost multe lucrări de trotuare. Vă dau exemplu, 2024, doar din rușine Administrația Străzilor mi-a cerut doar 200 de milioane și noi am dat, bugetul pe care l-am propus a fost 100 de milioane, dar ei ar fi putut să propună 500 de milioane dacă noi am fi avut. Asta este situația, constrângerea financiară”, a mai precizat Dan.
Poluarea și traficul din Capitală
Întrebat dacă a făcut tot ce putea să facă în acest mandat ca bucureștenii să aibă apă caldă, Nicușor Dan a susținut că acum când se uită înapoi vede că unele lucruri putea să facă în altă ordine și să câștige timp: „de exemplu pe cele 20 de centrale de cartier, de cap de linie am pierdut un timp încercând să le închiriem, dacă plecam de atunci pe achiziția de cumpărare probabil că le-am fi avut deja”. „Per ansamblu am făcut în 3 ani ce nu s-a făcut în 12”, a mai adăugat edilul Capitalei.
În ce privește poluarea din Capitală Nicușor Dan a afirmat că aceasta „vine din trafic și încălzirea cu mijloace proprii”.
Iar cu privire la traficul aglomerat, edilul Capitalei a susținut că se datorează unei dezvoltări urbane „ne-sustenabilă și nocivă”, unde „a încercat să stabilizeze lucrurile” prin acțiuni juridice anti PUZ-uri de sector și prin achizițiile din transportul public: „avem achiziția asta de 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze. O să mai avem 22 de troleibuze pe PNRR”, a mai spus Nicușor Dan.