Culise. Cum arată împărțirea locurilor din Coaliție pentru europarlamentare SURSE

Date:


PSD și PNL au ajuns la un acord de principiu în ceea ce privește raportul de forță pentru primele 20 de locuri de pe lista pentru europarlamentare, social-democrații având cu 5 poziții mai multe față de liberali, potrivit informațiilor „Adevărul”.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu FOTO Mediafax

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu FOTO Mediafax

Conform discuțiilor de până acum din Coaliție, în momentul de față are loc în continuare căutarea unei persoane fără carnet de partid, care să deschidă lista, consensul fiind că ar trebui să fie o doamnă, fie cu expertiză europeană, fie din zona de antreprenoritat, fie o fostă sportivă cunoscută prin performanțele sale.

PSD ar urma să ia nu mai puțin de 12 locuri, din care partidul va decide câte va da Partidului Umanist Social Liberal, fondat de Dan Voiculescu, cel care deține și trustul media Intact (Antenele și Jurnalul Național). Numele candidatului eligibil de la PUSL este Maria Grapini. În schimb, în PSD sunt păreri împărțite privind acordarea încă unui loc în primele 20 de persoane. Dacă ar fi să primească două locuri PUSL, al doilea ar fi spre final, 19 sau 20, ca să motive sprijinul formațiunii și al celorlalte atuuri ale formațiunii.

Restul de cele 10 locuri sunt împărțite pentru membrii de partid, în timp ce la PNL ar veni 7 locuri văzute în zona eligibilă. Printre aspectele negociate este ca primul candidat neindependent să fie de la PSD. Cel mai probabil de la social-democrați va fi Mihai Tudose, coordonatorul campaniei PSD, în timp ce de la liberali încă nu e clar, una din variante fiind Rareș Bogdan, fosta deschidere de listă a PNL din 2019, când partidul obținea circa 27% și un număr de 10 eurodeputați.

În primele zece locuri, potrivit discuțiilor din prezent, 5 fi la PSD, 4 la PNL, iar al zecelea este persoana independentă din fruntea listei.

Ultimul sondaj comandat de partide

În ultimul sondaj realizat de Avangarde la comanda PSD și PNL, cele două partide erau creditate, separat, la 31%, respectiv la 20%, în timp ce Alianța pentru Unirea Românilor avea o intenție de vot de 18%, iar Alianța Dreapta Unită 15%.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related