Ce a spus Dennis Politic înainte de noul sezon din Superligă: ”Tricky!”

Date:



Dennis Politic a susținut conferința de presă premergătoare jocului alături de antrenorul principal Zeljko Kopic și s-a arătat încrezător în ceea ce privește noul sezon.


Atacantul a contribuit decisiv la salvarea lui Dinamo de la retrogradare, reușind să marcheze ambele goluri ale ”câinilor” din barajul cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Acum, Politic spune că nu vrea ca echipa sa să mai treacă printr-o astfel de situație.


Dennis Politic: ”Nu mai vrem să fim acolo”


”Roș-albii” își doresc să înceapă noul sezon cu o victorie, împotriva uneia dintre echipele cu pretenții din acest sezon: ”Suntem motivați”, spune noul șeptar al lui Dinamo.


„Va fi o partidă foarte grea, jucăm cu una dintre cele mai bune echipe din Superligă, una dintre cele mai bune echipe din punct de vedere fizic. Știm că va fi foarte greu, mai ales că jucăm în deplasare, însă vrem să începem bine, suntem motivați să mergem acolo și să obținem cele trei puncte.


Fiecare partidă va fi dificilă. Luăm fiecare meci în parte. După cum am văzut sezonul trecut, este o ligă destul de ‘tricky’, trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci și să obținem cât mai multe puncte, nu mai vrem să fim deloc în situația în care am fost în sezonul trecut”, a spus Dennis Politic, la conferința de presă.


FC Dinamo București, în această perioadă de transferuri


Antrenor – Zeljko Kopic (în negocieri pentru prelungire)


Veniri – Alexandru Roșca (Șelimbăr / 25.000 de euro),  Kennedy Boateng (Austria Lustenau / gratis), Cătălin Cîrjan (Arsenal / gratis), Adrian Caragea (Sassuolo / gratis), Cristian Licsandru (CS Tunari / gratis), Raul Rotund (FCU Cluj / gratis), Darius Gavrilă (promovat de la juniori), Răzvan Pașcalău (Lecce / gratis), Raul Opruț (KV Kortrijk / împrumutat)


Reveniri după împrumuturi – Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Andrei Florescu (Progresul Spartac), Cristian Ionescu (CS Blejoi), Alexandru Stoian (Unirea Alba Iulia), Valentin Borcea (Tunari)


Plecări – Daniel Iglesias (CSA Steaua / gratis), Dorian Răilean (Buzău / gratis), Neluț Roșu (Oțelul / gratis), Deniz Giafer (FC Bihor / gratis), Valentin Borcea (UTA Arad / gratis), Christian Ilic (Spartak Varna / gratis), Goncalo Gregorio (Noah Erevan / gratis), Gabriel Moura, Răzvan Began, Quentin Bena, Ricardo Grigore, Edgar Ie, Darko Velkovski (contracte încheiate), Domagoj Pavicic (Aris Salonic / împrumut expirat), Denis Oncescu (CFC Argeș / împrumutat), David Irimia (Metaloglobus / împrumutat)





Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related