Bayern Munchen va renunţa la serviciile antrenorului Thomas Tuchel după încheierea acestui sezon, a anunţat miercuri clubul german de fotbal.
Thomas Tuchel
Tuchel a fost numit în funcţie la finele lunii martie 2023, când l-a înlocuit pe Julian Nagelsmann, devenit între timp selecţioner al Germaniei. El a semnat atunci un contract valabil până la 30 iunie 2025, care se va încheia însă cu un an mai devreme.
“În cursul unei discuţii bune, deschise, am ajuns la decizia de a pune capăt de comun acord relaţie noastre de muncă în această vară. Scopul nostru este de a urma o nouă direcţie fotbalistică, cu un nou antrenor principal pentru sezonul 2024-2025“, a precizat conducătorul clubului Bayern, Jean-Christian Dreesen, într-un comunicat difuzat de clubul munchenez.
Fost antrenor al echipelor Borussia Dortmund, Paris Saint-Germain şi Chelsea Londra, Thomas Tuchel se află în prezent sub o mare presiune la Bayern, după trei înfrângeri consecutive.
Bayern Munchen, care a câştigat campionatul Germaniei în ultimii unsprezece ani, ocupă în prezent locul secund în clasament, la opt puncte distanţă de liderul Bayer Leverkusen, având şanse din ce în ce mai mici să îşi păstreze titlul la finalul sezonului.
Bavarezii au fost învinşi în ultimele două meciuri din Bundesliga, de Bayer Leverkusen (0-3) şi VfL Bochum (2-3), pierzând totodată şi partida disputată în deplasare cu Lazio Roma (0-1) în Liga Campionilor.
Gruparea de pe Allianz Arena riscă să încheie primul sezon fără niciun trofeu începând din 2012, după ce a fost eliminată luna trecută din Cupa Germaniei de o echipă de liga a treia, FC Saarbruecken.
Elevii lui Thomas Tuchel speră însă să întoarcă rezultatul în returul cu Lazio Roma, pe 5 martie, pentru a accede în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.