Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul

Date:


Ministerul Apărării Naţionale avea ocupate, în luna martie, 74.097 de posturi cu 1.061 mai puține față de luna trecută. Asta în condițiile în care România ar avea nevoie de o armată de circa 120.000 de oameni. „Tendința este, în continuare, ca personalul să iasă din sistem”, atrag atenția experții militari. Doar în 2023, circa 6.000 de oameni au părăsit Ministerul Apărării.

FOTO: Arhiva Adevărul

FOTO: Arhiva Adevărul

Aflat într-un deficit de personal de peste 25.000 de oameni, dar și în contextul complicat al războiului din Ucraina, Ministerul Apărării Naționale (MApN) s-a decis cu ceva timp în urmă să organizeze concurs de recrutare pentru peste 5.000 de posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti, dar succesul s-a lăsat așteptat.

Un expert militar spune cum MApN îi poate atrage pe recruți. „Este foarte simplu, trebuie să reproducem standardul NATO. Asta însemnă în primul rând salarii mai mari. Și mai mari nu cu o creștere de fațadă ci cu una masivă. Responsabilii guvernamentali sau parlamentarii care nu sunt de acord cu o asemenea creștere pot fi acuzați de trădare de țară, cred eu. Politicienii nu mai trebuie să vadă militarul obișnuit ca pe un muncitor necalificat, pentru că mulți fac asta, mulți îi tratează așa. Ar fi de văzut câți copii de politicieni sunt în armată. O să aveți mari surprize. Probabil rezultatul este zero. Revenind la nivelul soldei trebuie să se înțeleagă foarte clar că acești băieți vin în armată pentru a nu avea probleme materiale, în primul rând. Un militar trebuie să știe că poate achita o grădiniță, că se poate ocupa de sănătatea copiilor sau a soției. Din punct de vedere material vorbesc, evident. În plus, oamenilor trebuie să li se explice că în majoritatea cazurilor calificarea din armată poate fi folosită în viața civilă, ulterior. Un tanchist se poate face excavatorist, de exemplu, dar există variante și în transmisiuni sau IT. Dar numai”, subliniază analistul militar Aurel Cazacu.

Serviciul militar voluntar

Pentru a compensa deficitul de personal, MApN a inițiat un proiect de lege prin care ar urma să se introducă serviciul militar voluntar pentru tinerii între 18 și 35 de ani, la finele căruia fie vor intra în completarea rezervei de mobilizare a Armatei Române, fie vor putea opta să intre într-o selecție pentru a deveni soldat profesionist cu contract de muncă în armată.

Proiectul prevede participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni (consecutive), în calitate de militar voluntar în termen. În cadrul programului tinerii vor putea învăța cum să mânuiască diferite tipuri de arme, să participe la cursuri de orientare în teren, de decontaminare, cursuri de prim ajutor și altele.

Noi recrutări

De altfel, Ministerul Apărării Naționale derulează, în această perioadă, campanii de recrutare pentru mai multe categorii de personal, după cum urmează:

Soldați profesioniști

Perioada de înscriere a candidaților pentru posturile de soldați profesioniști scoase la concurs de MApN se prelungește până la data de 7 iunie 2024. Sunt disponibile peste 3.800 de posturi vacante în 32 județe din țară și în municipiul București.

Până la această dată, s-au înscris aproximativ 3.200 de candidați, care vor parcurge etapele următoare ale procesului de selecție.

Informații referitoare la oferta profesională, condițiile de recrutare, selecție și repartiție pot fi obținute direct de la unitățile militare pentru care candidații optează sau de la Biroul informare recrutare de pe raza localității de domiciliu.

Maiștri militari și subofițeri

Tot până la data de 7 iunie 2024, la centrele militare zonale/județene/de sector se fac înscrieri pentru învățământul postliceal militar. Doritorii au la dispoziție 508 locuri pentru maiștri militari și 913 locuri pentru subofițeri. Admiterea se realizează în baza mediei obținute la examenul național de bacalaureat, în funcție de opțiunile exprimate în cererea de înscriere și de rezultatele selecției, în limita numărului de locuri aprobate pentru fiecare armă/serviciu și specialitate militară.

Informații suplimentare cu privire la pașii de parcurs pentru înscrierea în procesul de selecție pentru învățământul postliceal militar pot fi consultate accesând adresa: https://www.recrutaremapn.ro/anunt.php?id=27

Rezerviști voluntari – ofițeri, maiștri militari, subofițeri gradați și soldați

Până la data de 27 iunie 2024, centrele militare zonale/județene/de sector primesc înscrieri pentru 4.936 posturi de rezerviști voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri gradați și soldați), în numeroase unități militare de pe întregul teritoriu național.

Informații suplimentare cu privire la pașii de parcurs pentru înscrierea în procesul de selecție pentru categoria de rezerviști voluntari pot fi consultate accesând adresa: https://www.recrutaremapn.ro/rezervist.php

Se pregătește armata obligatorie în Germania?

Ministerul german al Apărării a pregătit trei propuneri legislative pentru posibila restabilire a serviciului militar obligatoriu în Germania, a relatat cotidianul german Tagesspiegel, conform defenseromania.ro. Propunerile variază de la simplificarea procedurii actuale până la introducerea stagiului militar obligatoriu pentru bărbați și femei.

Potrivit informaţiilor apărute în presa germana, prima propunere legislativă nu prevede un stagiu militar obligatoriu, ci mai degrabă o optimizare modului în care se face înrolarea, în cadrul căreia sunt trimise materiale informative cetățenilor adulți care trebuie să completeze chestionare în mod voluntar.

Cea de-a doua opțiune, potrivit rapoartelor din mass-media, propune să oblige doar bărbații să completeze un chestionar și, eventual, să se supună unui examen medical, în timp ce pentru femei această procedură ar trebui să fie voluntară.

Cel de-al treilea model, pregătit de Ministerul german al Apărării, dacă va fi pus în aplicare, va impune tuturor bărbaților și femeilor cu vârsta de peste 18 ani să completeze un chestionar online și apoi să efectueze stagiul militar sau un stagiu alternativ de pregătire militară.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related