O singură elevă din Timiș a luat Bacalaureatul cu 10 pe linie. Ana Cirjea, olimpică la matematică si fizică va pleca să studieze în străinătate.
Ana Cârjea, o absolventă de la Colegiul National C.D. Loga, este singura elevă din tot județul care a luat 10 la toate probele de concurs.
„La fizică știam destul de bine pentru că era materia de clasă și era foarte simplu, la română știam pentru subiectele 1 și 2, și pentru subiectul 3 am învățat eseurile în ultima perioadă. Mă duc pe matematică, sau mate-fizică, depinde de facultate, am fost admisă la École Polytechnique în Franța, doar că vreau să aplic și la ETH în Elveția, nu se putea decât după Bacalaureat, cu nota. La matematică îmi place că putem porni de la ceva foarte simplu și putem să dezvoltăm pentru a înțelege concepte abstracte aplicate în fizică și în alte științe, ne putem explica mai exact și mai ușor decât doar prin materia respectivă. Mi-a plăcut matematica de când eram mai mică, din primele clase, și m-am gândit că nu știu ce aș putea face altceva” a mărturisit Ana pentru publicația Opinia Timișoarei.
În total, la sesiunea din vară a Bacalaureatului, în Timiș, dintre elevii înscrişi, 4271 s-au şi prezentat la examen, în timp ce alţi 197 nu au venit.
3095 au luat Bacalaureatul în județ, dintre care unul cu media 10, alţi 764 au avut medii între 9 şi 9,99, iar 986 cu medii cuprinse între 8 şi 8,99.
763 de elevi au trecut de exemenul maturităţii cu medii între 7 şi 7,99, iar alţi 581 au avut medii între 6 şi 6,99. Astfel, promovabilitatea la Bac în această sesiune este de 72,47%.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro