Cele două echipe și-au dat întâlnire vineri seară de la ora 22:00 pe stadionul ”Sepsi” din Sfântu Gheorghe, în a treia etapă din sezonul regulat al SuperLigii României.
Bernd Storck a spus tot ce era de zis după egalul cu Dinamo: “Așa ceva nu e posibil!”
Bernd Storck, antrenorul celor de la Sepsi OSK, a făcut o analiză a meciului și este de părere că echipa sa și-a lăsat garda jos în actul secund. Mai mult, tehnicianul german i-a lăudat performanța lui Florin Ștefan, marcatorul unicului gol al covăsnenilor.
“În repriza a doua, adversarul a făcut schimbări și noi ne-am pierdut din stilul propriu de joc. La fel s-a întâmplat și în meciul trecut; am dominat în Buzău, dar în repriza a doua nu am mai vrut să jucăm. Am dat înapoi, nu știu de ce, ne-am pierdut încrederea. Adversarul a devenit mai puternic. Am vrut să jucăm la 1-0, ceea ce nu e posibil. Trebuie să ieșim la atac, să jucăm din propria jumătate, iar când joci cu mingi lungi și ei au jucători înalți, nu ai nicio șansă. În defensivă ne-am descurcat bine, dar atunci când mingea ieșea din jumătatea noastră, nu am mai putut juca la fel de bine ca în prima repriză. Trebuia să continuăm la fel ca în prima repriză, dar nu am făcut-o.
Săptămâna trecută am fost iar norocoși, am pierdut un punct azi. Am înscris, sunt satisfăcut, dar trebuie să ne îmbunătățim. Avem 80% din performanță, dar ne mai trebuie acel 20% în repriza a doua pentru a ne descurca mai bine.
Nu vorbim despre transferuri. Ne trebuie doar mai multe antrenamente pentru ca jucătorii să joace cât mai bine. A fost un meci foarte dificil pentru noi toți. Luni avem un amical și jucătorii care revin din accidentări vor avea șansa să joace și să prindă minute. Trebuie să fim mai pregătiți pentru meciul cu Rapid.
Florin Ștefan a jucat într-o nouă poziție. El este mai mult un fundaș stânga, nu mijlocaș stânga. Meciul trecut a jucat foarte bine, a dat o pasă de gol, a marcat azi. A meritat golul, fiindcă a muncit foarte mult. Sunt fericit pentru el”, a declarat Bernd Storck, la finalul meciului.
Florin Ștefan a deschis scorul în minutul 29, după o pasă precisă a lui Bogdan Oteliță și covăsnenii aveau să intre cu avantaj minim la vestiare. În actul secund, Petru Neagu a restabilit egalitatea, dintr-o fază construită de tânărul Ahmed Bani în minutul 74.
Cum arată clasamentul din Superliga României