Priveliștea sălbatică înfățișată de Cheile Buții din Hunedoara (video) atrage numeroși turiști, însă puțini se încumetă să le străbată, prin apa rece și înspumată a pârâului de munte din Retezatul Mic.
Cheile Buții din Hunedoara. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Cheile Buții, cele mai spectaculoase chei din Munții Retezat se află în apropiere de orașul Uricani din Hunedoara și de șoseaua (DN 66A) care urcă spre izvoarele Jiului de Vest, strecurându-se printre munii Vâlcan și Retezat.
Drumul național traversează orașul Uricani (Hunedoara) și, pe ultimii săi 20 de kilometri, satele sale Valea de Brazi și Câmpul lui Neag, afundându-se în defileul sălbatic al Jiului de Vest, până la limita județelor Hunedoara și Gorj.
De la fostul canton silvic Câmpușel, aflat la poalele Retezatului Mic, drumul național este continuat de un drum forestier, inaccesibil autoturismelor, care străbate Parcul natural Domogled Valea Cernei, traversând munții spre Băile Herculane.
Înainte de a ajunge la capătul șoselei, călătorii pot descoperi o mulțime de atracții turistice, de-o parte și de cealaltă a drumului. Jiul de Vest culege apele repezi ale multor pâraie de munte, ca Negru, Lazăr și Buta, Soarbele, Scorota, Iarului, Soarbele.
Un drum forestier recent asfaltat se desprinde în partea dreaptă a șoslei spre Câmpușel, strecurându-se printr-o zonă împânzită în ultimii ani de cabane și pensiuni, spre Cheile Buții din Hunedoara.
Cheile Buții din Hunedoara, greu de străbătut
Intrarea în chei se află la circa doi kilometri de intersecția cu drumul național, iar turiștii pot urca pe firul apei circa 200 de metri, până într-un loc unde pragurile de piatră dăltuite de apă sunt prea mari și alunecoase pentru a putea fi trecute fără un echipament adecvat de explorare.
De la ultimul prag, se înfățișează două cascade spumoase care fac ca defileul mărginit de pereții uriași de piatră să răsune de zgomotul apelor.
Imaginea 1/17:
Cheile Buții din Retezat Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (35) JPG
„Săpate în formaţiuni calcaroase (încă din perioada jurasicului), Cheile Buţii reprezintă o succesiune de meandre încătuşate, cu ziduri abrupte ce au înălţimi pe alocuri de 100 metri, perfecte pentru pasionaţii de alpinism. O altă atracţie o reprezintă reţeaua vastă de peşteri uscate şi active, baraje naturale şi cascade impresionante care curg prin jgheaburile modelate de Buta, apa ce izvorăşte din Munţii Retezat care, de-a lungul timpului a săpat temeinic în piatră formând spectaculoasele chei”, arată Centrul de Informare Turistică din Uricani.
Din Cheile Buţii din Hunedoara iubitorii de munte au la dispoziţie mai multe trasee marcate pe care pot explora Retezatul Mic. Potecile traversează alte zone unde timpul, apele și vântul au dat naștere unor monumente ale naturii spectaculoase.
Cele mai populare trasee sunt Cheile Buţii – Lacul Bucura, un traseu de 8-10 ore, Cheile Buţii – Vârful Piatra Iorgovanului (peste 2.000 de metri), traseu de 7-9 ore şi Cheile Buţii – La fâneţe, un traseu de circa 45 de minute.
Vara, traseele sunt mai accesibile, însă jandarmii montani le recomandă turiştilor ca înainte de a urca pe munte să poarte echipament adecvat. De asemenea, în zona cheilor există mai multe peşteri.
Două drumuri spre Retezatul Mic traversează zona Cheilor Buții
Turiștii pot ajunge în zona nordică a Retezatului, numită și Retezatul Mic, pe două trasee care pornesc de la capătul orașului Uricani (video) și se afundă în sălbăticie, aproape de zona Cheile Buții din Hunedoara.
Prima cale de acces este Petroşani – Lupeni – Uricani – Câmpu lui Neag – Cheile Buţii, pe DN 66A până la Câmpu lui Neag (drum asfaltat), apoi pe drumul forestier spre Cabana Buta (video).
Pe drumul neasfaltat, şoferilor le este recomandat să circule cu maşini 4 x 4. Ultima porţiune, de 500 de metri, de la Morminţi la cabană, este greu accesibil, din cauza înclinaţiei mari a pantei.
A doua cale de acces este Petroşani – Lupeni – Uricani – Câmpu lui Neag – Câmpuşel, pe DN66A (video). Drumul a fost modernizat în anii 2000 pe un traseu de 20 de kilometri, între Uricani (judeţul Hunedoara) şi Câmpuşel, un vechi canton aflat la limita Parcului Naţional Retezat şi a Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei.
Din Câmpuşel, drumul traversează Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, pe o distanţă totală de aproape 80 de kilometri și este închis circulației rutiere, pe o porţiune de circa 40 de kilometri, între Câmpuşel (Hunedoara) şi Cerna Sat (Gorj).
„Starea drumurilor se poate modifica de la o zi la alta în funcţie de condiţiile meteo”, informa reprezentanţii administraţiei din Parcul Naţional Retezat.