AC Milan a anunțat astăzi despărțirea de Stefano Pioli, antrenorul
care îi preluase pe “diavoli” în 2019 și care a reușit aducă titlul
pe San Siro în 2022. În acest sezon a terminat pe locul 2, în spatele rivalei
Inter.
Stefano Pioli pleacă după 4 sezoane petrecute la AC Milan. Foto Facebook
Stefano Pioli, care a antrenat-o pe Milan în 239 de meciuri, ar putea prelua rapid o altă echipă din Italia, pe Napoli. Potrivit presei din
peninsulă, acesta a purtat câteva discuții cu Aurelio de Laurentis, patronul
grupării de sub Vezuviu, cel care caută un antrenor de top pentru a se putea
bate din nou la titlu.
“AC Milan îi
mulțumește din suflet lui Stefano Pioli și întregului său staff pentru că a
condus echipa în ultimii cinci ani, asigurând un titlu de neuitat în Serie A și
restabilind prezența constantă a lui AC Milan în competiția europeană de top.
Paulo Fonseca, noul antrenor de la AC Milan
Profesionalismul și
simțul uman al lui Stefano au contribuit în mod semnificativ la creșterea
echipei, întruchipând valorile fundamentale ale clubului încă din prima
zi”, au transmis azi oficial cei de la AC Milan. După ce a ratat obiectivele sezonului, Pioli fusese deja anunțat că nu va mai continua ca antrenor al rossonerilor
și din sezonul viitor. Acesta va primi o sumă de compensare pentru un an pe
care îl mai avea în contract.
Conducerea milanezilor este foarte aproape să semneze cu
Paulo Fonseca, actualul antrenor de la Lille. Tehnicianul portughez își va
încheia contractul cu formația franceză la finalul lunii iunie, iar acesta ar
fi acceptat deja oferta lui AC Milan, pe trei sezoane, cu un salariu de 3
milioane de euro pe an, conform calciomercato.com.