Un gigant german deschide o fabrică în România și angajează circa 700 de oameni

Date:


Un gigant german specializat în utilaje pentru industria textilă deschide două puncte de lucru în România şi va construi o fabrică, investiție de cca 500 milioane euro.

Utilaj destinat industriei textile

Karl Mayer intră în România

Directorul companiei, Patrick Mock, a precizat că a fost deja închiriată o fostă hală industrială pentru începerea activităţii şi se fac angajări.

Cele două puncte de lucru ale companiei germane vor funcţiona pe fosta platformă industrială de vest şi fostul sediu al firmei locale Confstar, potrivit Radio România Cluj. Fabrica din comuna Groşi care urmează a fi construită va ocupa 12 hectare de teren. Cele trei investiţii ale companiei germane au fost evaluate la aproximativ 500 milioane euro. Peste 700 de locuri de muncă vor fi create în Maramureș.

Cu peste 3.100 de angajați în întreaga lume, organizația internațională produce pe piețele sale principale, astfel încât KARL MAYER să fie mereu aproape de clienții săi și de nevoile acestora. Astăzi, compania are filiale în SUA, India, Italia, Hong Kong, Japonia, China, Bangladesh și Elveția, precum și agenții în întreaga lume.

Întreprinderea germană de familie a fost înființată în 1937 și de atunci independența financiară și sustenabilitatea economică au fost întotdeauna aspecte importante ale strategiei corporative a companiei. În calitate de partener de lungă durată și de încredere, cu mulți ani de experiență profesională și un nivel înalt de calitate în toate domeniile, KARL MAYER sprijină competitivitatea clienților și partenerilor săi de afaceri.

Compania produce în jur de 650 de tone de țesături tricotate în urzeală pe lună doar la fabricile sale din Groß-Zimmern din Hesse și Limbach-Oberfrohna din Saxonia.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related