Comitatul Arad a mobilizat de șase ori trupe arădene
în războiul Austriei împotriva Franței lui Napoleon, iar o dată (în anul 1812)
a refuzat să trimită recruți pe front.
Pictură de epocă din timpul războaielor napoleoniene FOTO Arhivă
Doctorul în istorie Andrei Ando spune că arădenii au
dus lupte grele între 1792-1794, dar nu au mai participat în ofensiva austriacă
pe Rin și în Italia, bătălii care s-au finalizat cu înfrângerea Austriei și
Pacea de la Luneville (austriecii au reluat războiul împotriva Franței în
1805).
„În 1809, 1813-1814 și în 1815, mulți arădeni au murit luptând împotriva
lui Napoleon. Practic, între 1792-1815, Aradul a fost permanent în război, arădenii fiind bine
reprezentați printre acei un milion de austrieci care au fost mobilizați în
bătăliile cu Bonaparte. Aradul a pregătit de șase ori oaste pentru a
participa la înfruntarea lui Napoleon: în 1792-1794, în 1797, în 1800, în 1809,
în 1813-1814 și 1815. În anul 1797 a avut loc mobilizarea, dar trupele nu au
mai ajuns pe front, deși au fost inspectate la Arad chiar de viceregele Iosif,
care a venit în oraș la data de 23 noiembrie, să se asigure că sunt gata de
luptă”, spune Andrei Ando.
Istoricul mai spune că în 25 noiembrie 1800, la nici două luni de la
mobilizarea generală din 4 septembrie, comitatul Arad are deja pregătită armata
sa pentru susținerea războiului împăratului Francisc al II-lea cu Napoleon.
Este vorba de trupe de infanterie și de cavalerie, care în toamnă erau deja
pregătite de luptă. Infanteria este formată dintr-un batalion de 698 de
soldați, iar cavaleria dintr-un escadron de 180 de călăreți. Echipamentul
militarilor este asigurat de comitat.
Comandantul infanteriei a fost desemnat consilierul
imperial Edelspacher Zsigmond, moșier la Ghioroc, prim vice-comite al
comitatului Arad. Adjunctul său a fost stabilit consilierul imperial Tökölli
Sabbis, iar căpitani Nagy Josef și Kórnély Josef.
Comandant al cavaleriei a fost desemnat Edelspacher
Mátyás, iar căpitan al escadronului Bene Leopold.
Sfințirea drapelului de luptă al infanteriei a avut
loc în 23 noiembrie 1800, în Biserica Minorită din Arad, într-o slujbă oficiată
de episcopal Cenadului.
„După slujbă, episcopul a binecuvântat infanteriștii
aliniați în fața bisericii, în formație completă. În cinstea evenimentului,
comandantul Edelspacher Zsigmond a
oferit o masă festivă pentru 40 de persoane, ofițeri, notabilități și
reprezentanți ai clerului. În cele din urmă, armata arădeană nu a mai plecat pe
front”, precizează istoricul.
A contribuit financiar
Aradul a contribuit și financiar, extrem de
consistent, la aceste războaie. În anul 1792, orașul cotiza Imperiului suma
pregătită pentru cumpărarea privilegiului de Oraș Liber Regesc (a mai durat
patru decenii până când banii au fost din nou adunați și Aradul își putea
permite achitarea acestui privilegiu, în 1834).
În anul 1805, după denunțarea
Păcii de la Luneville și noul război austriaco-francez, comitatul Arad adună un
nou impozit de război extrem de generos. Aceasta este urmată, în anul 1808, de
o nouă contribuție militară, de această dată pentru Academia Militară „Ludovica
academia”, de la Viena.
Andrei Ando mai specifică că în anul 1809, Aradul a strâns a patra oară oaste,
pentru războiul dintre 10 aprilie și 14 octombrie 1809, care a opus Regatul
Unit și Imperiul Austriac, pe de o parte, Franței și aliaților săi. Pentru
Austria, războiul este catastrofal, pentru că pierde teritorii și un număr mare
de militari.
„În 1812, Aradul refuză să mai contribuie cu militari
la noul război, însă este de acord cu acordarea unui sprijin constând în
cereale. Comitatul nu mai poate, însă, ocoli mobilizările din
1813-1814 și 1815, războaie care consumă o mare parte a bugetului comitatului
și cauzează pierderi umane”, încheie istoricul.
Andrei Ando a folosit ca sursa: Magyar Kurir, anul
XIV, nr. 48, 12 decembrie 1800, pag. 752-753; Somogyi Gyula, Arad megye
történeti megalakulása (Formarea istorică a comitatului Arad, lb. magh.),
consultat în adatbank.transidex.ro.
