Deminarea în zona Mării Negre, efectuată în comun de România, Turcia și Bulgaria VIDEO

Date:


Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis marți, 21 mai, că acțiunea de deminare în Marea Neagră, realizată în comun de Forțele Navale ale României, Turciei și Bulgariei, va fi în curând operaționalizată.

În cursul zilei de marți, premierul român a susținut declarații comune de presă cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la capătul unor întrevederi oficiale care s-au desfășurat la Palatul Prezidențial de la Ankara, conform gov.ro. 

Atât România, cât şi Turcia au investiţii importante în energie în Marea Neagră. De aceea, este foarte important ca ţările noastre să acţioneze împreună pentru asigurarea securităţii în Marea Neagră şi protejarea acestor investiţii. În acest sens, vreau să salut faptul că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră desfăşurată în comun cu forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. Este pentru prima dată când aliaţii riverani la Marea Neagră iau decizia de a rezolva în comun o gravă problemă de securitate şi de siguranţă a transportului naval“, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, el a ținut să-l felicite pe președintele Erdogan pentru rolul jucat de Turcia în ceea ce privește securitatea regională.

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a susținut declarații comune de presă cu Recep Tayyip Erdogan. Foto: Arhivă

  „Şi aici vreau să îl felicit pe domnul preşedinte Erdogan pentru leadership-ul şi viziunea de care a dat dovadă. Eforturile remarcabile ale Turciei au făcut posibilă acea înţelegere de tranzit a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, acest efort fiind ulterior preluat de către România. Îmi doresc ca România şi Turcia să acţioneze în continuare împreună, atât în ceea ce priveşte asistenţa acordată Ucrainei, cât şi în ceea ce va însemna implicarea în reconstrucţia după război“, a afirmat premierul.

Totodată, prim-ministrul a pomenit de convorbirile cu președintele turc în legătură cu situația din Orientul Mijlociu.

 „Am discutat cu domnul preşedinte şi situaţia din Orientul Mijlociu şi suntem de acord că în Gaza ne confruntăm cu o tragedie umană. Este datoria noastră, ca oameni în primul rând, să asigurăm asistenţa umanitară în Fâşia Gaza şi să contribuim la stoparea pierderilor de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile.

De asemenea, l-am asigurat pe domnul președinte Erdogan că România va continua să faciliteze dialogul dintre Turcia și Uniunea Europeană, atât ca stat candidat la aderare, cât și ca partener cheie al UE în multe domenii importante”, a mai spus Marcel Ciolacu.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related