Aducerea lui Lennon (52 de ani) la Rapid implică o doză mare de risc, însă, în trecut, au fost antrenori străini care au reușit lucruri remarcabile în campionatul nostru.
Neil Lennon. FOTO: Facebook
În primul rând, nord-irlandezul va fi tehnicianul străin cu numărul 44 care „aterizează“ în întrecerea noastră internă după 1989. Ultimul sezon în care campionatul românesc s-a desfășurat doar cu antrenori autohtoni a fost cel din 2001-2002. De atunci, au trecut pe la noi foarte mulți italieni (11) și portughezi (8), dar Lennon va fi primul nord-irlandez.
Și avem un exemplu fericit, cu CFR Cluj care a riscat, mergând pe mâna unui străin, și a fost răsplătită. Portughezul Toni Conceição (62 de ani) a lucrat în Gruia, în trei mandate (2009, 2015-2016 și 2018-2019) și e cel mai titrat tehnician „de import“ din istoria campionatului nostru, cu cinci trofee:
*Liga I: 2009–10 (a fost pe bancă în primele 15 etape), 2018–19 (a fost pe bancă în primele 24 de etape)
*Cupa României: 2008–09, 2015–16
*Supercupa României: 2009
Cel mai longeviv antrenor străin e Cristiano Bergodi, cu 259 de partide adunate, de-a lungul anilor, la noi.
*Răzvan Lucescu, pentru Fanatik: Lennon poate fi o soluţie bună sau nu. Timpul ne va demonstra. Eu, când am ajuns la PAOK, în 2017, vreo două luni mi-era greu să ies din casă. Vedeam şi simţeam negativitate. Şi uite cum s-au întors lucrurile.