Lupta pentru Parlamentul European. Cât câştigǎ un europarlamentar şi ce beneficii are

Date:


Mandatul de europarlamentar le aduce aleșilor un venit net de peste 7.000 de euro lunar, la care se adaugă sumele destinate cheltuielilor generale, celor de transport sau diurne. Eurodeputații beneficiază și de rambursări privind cheltuielile medicale, dar și de pensii de până la 70% din salariu

Plenul Parlamentului European FOTO Profimedia

Plenul Parlamentului European FOTO Profimedia

Un deputat european are un venit brut de 10.075,18 euro, adică de 7.853,89 de euro net, după deducerea impozitelor UE, potrivit informărilor de pe pagina Parlamentului European, salariile fiind stabilite la 38,5% din salariul de bază al unui judecător al CJUE. Statele membre pot însă impune taxe naționale suplimentare.

Eurodeputații mai au dreptul și la indemnizații pentru cheltuieli generale, care însumează 4.950 de euro pe lună. Suma poate fi folosită pentru plata chiriilor birourilor din statul care i-a trimis în Parlamentul European, precum și cheltuielile pentru achiziția de echipamente informatice, achiziția de telefoane, abonamente, dar și cele cu materialele destinate biroului.

Ce sume sunt destinate deplasării la sesiuni

Aleșii europeni mai au o diurnă de 350 de euro pe zi, care poate fi folosită pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și masă în timpul sesiunilor. Parlamentul European acoperă și cheltuielile de deplasare, fiind rambursate costurile biletelor de călătorie pentru reuniuni. Sumele de care beneficiază sunt însă plafonate la nivelul unui bilet de tren clasa I sau un bilet de avion la clasa business.

Totodată, europarlamentarii au și opțiunea călătoriei cu mașina, fiind prevăzute și indemnizații fixe în funcție de distanța parcursă și de durata călătoriei pentru a acoperi diverse cheltuieli de deplasare, precum taxe de autostradă, taxe pentru excesul de bagaje, taxe de rezervare. Pot utiliza și vehicule oficiale, însă doar pentru a participa la reuniuni sau evenimente organizate la Bruxelles și la Strasbourg.

În cazul folosirii autovehiculelor, sumele prevăzute pentru combustibil sunt de 0,58 euro pe kilometru pentru deplasările cu autoturismul, însă până într-un maxim de 1.000 de kilometri.

Pe lângă acestea, eurodeputații mai au și dreptul la rambursarea a două treimi din sumă în cazul cheltuielilor medicale, normele fiind similare funcționarilor publici ai Uniunii Europene.

Cheltuielile cu asistenții

Costurile Uniunii pentru un eurodeputat includ și plata asistenților. Eurodeputații își pot alege mai multe tipuri de asistenți, având dreptul să recruteze până la trei, în unele cazuri chiar patru, asistenți acreditați, care depind în mod direct de administrația Parlamentului, fiind angajați cu contracte de muncă.

Alegerea asistenților trebuie să respecte limita unui pachet bugetar stabilit de Parlament. În 2024, suma maximă lunară disponibilă este de 28.696 de euro pentru un deputat. În cazul ăsta, banii nu vor trece pe la eurodeputați, ci ajung direct ca salariu.

Totodată, este prevăzută și posibilitatea angajării unor asistenți locali în statele de proveniență sau a unor stagiari, care pot efectua un stagiu la sediile Parlamentului sau în statul membru.

Potrivit prevederilor, costul total al asistenților locali și stagiari nu poate depăși 75% din buget; în cazul cheltuielilor legate de prestatorii de servicii, limita este de 25%. Cel puțin 25% este rezervat pentru asistenții acreditați. În România, suma lunară pentru asistenții locali nu poate depăși în total 2.978 de euro.

Condițiile necesare

În cazul indemnizațiilor lor, pentru a primi suma maximă, eurodeputații trebuie să participe la peste jumătate din ședințele plenare ale unui an parlamentar. În caz contrar, fără o justificare adecvată, vor primi doar jumătate din indemnizație.

Și diurna se poate reduce la jumătate din sumă în cazul în care nu participă la mai mult de jumătate din voturile prin apel nominal din zilele în care au loc votări în plen. Reuniunile Legislativului european au loc în principal la Bruxelles sau Strasbourg, iar diurna acordată se reduce la jumătate și pentru ședințele din afara Uniunii Europene.

Pensii de până la 70% din salariu

Foștii deputați au dreptul la pensie odată cu împlinirea vârstei de 63 ani. Pensia reprezintă 3,5% din salariu pentru fiecare an complet în funcție și o doisprezecime din salariu pentru fiecare lună întreagă suplimentară, însă nu depășește 70%. În cazul în care are și dreptul la o pensie de invaliditate, fostul deputat trebuie să aleagă un singur tip de pensie. Sumele sunt acoperite din bugetul Uniunii Europene.

De asemenea, la finalizarea mandatului, eurodeputații au dreptul la o indemnizație echivalentă cu o lună de salariu per an de mandat. Suma se acordă însă doar pentru o perioadă de cel mult doi ani, iar în cazul unei noi funcții, salariul este dedus din indemnizație.

În prezent, România are 33 de aleși trimiși în Parlamentul European, unde sunt în total 705 membri. În noul legislativ, numărul eurodeputaților va crește la 720, însă România nu va primi un alt loc de eurodeputat, după ce a obținut deja încă unul după ieșirea Marii Britanii din UE. Înainte erau 32 de eurodeputați români.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related