Viitorul Politicii Agricole Comune, situația fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina și securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o astăzi, la Palatul Victoria, cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură.
Guvernul susține alocarea unor resurse consistente către sectorul agricol european în PAC
„În viitoarea Politică Agricolă Comună, Guvernul României susține alocarea, în continuare, a unor resurse financiare consistente către sectorul agricol european, pentru protejarea fermierilor și asigurarea competitivității Uniunii Europene pe piețele globale. Avem nevoie de o abordare cuprinzătoare care să ia în calcul atât aspectele economice, cât și pe cele sociale, inclusiv elementele de dezvoltare rurală. Este necesară simplificarea regulilor și mecanismelor de implementare ale Politicii Agricole Comune, astfel încât aceasta să se poată adapta mai ușor la evenimentele geopolitice și climatice neprevăzute”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu în cadrul întâlnirii. Premierul a mai solicitat ca, în viitoarea PAC, să nu mai existe diferențe între nivelul subsidiilor acordate la hectar statelor membre UE.
În ceea ce privește situația agricultorilor europeni în contextul efectelor produse de războiul din Ucraina, a fost salutată abordarea echilibrată a României, care a reușit să răspundă atât nevoilor de tranzit al cerealelor, cât și revendicărilor fermierilor.
„Contăm în continuare pe un sprijin puternic din partea Comisiei Europene pentru monitorizarea atentă a evoluției comerțului cu produse agro-alimentare dintre UE și Ucraina, pentru a evita distorsiuni pe piața europeană care, implicit, ar afecta și producătorii români”, a menționat premierul Marcel Ciolacu.
Premierul și comisarul european au subliniat implicațiile la nivel social pe care le determină evoluțiile din agricultură, atât direct pentru cetățeni, cât și pentru fermieri și activitatea acestora.
În acest context, cei doi oficiali au arătat că avantajul pe care UE îl are pe plan mondial, de cel mai mare exportator mondial de produse agricole, trebuie menținut și trebuie create condiții pentru ca fermierii europeni să poată, în continuare, să-și dezvolta activitățile.
La întrevedere a participat și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.