Inteligenţa artificială, folosită pentru căutarea victimelor neidentificate ale Holocaustului

Date:


Cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI), cercetătorii din Israel verifică numeroase documente în căutarea identităţii a sute de mii de evrei care au fost ucişi în Holocaust şi ale căror nume nu figurează printre cele din memorialele oficiale, transmite luni Reuters, citată de Agerpres.

Holocaust. FOTO Arhivă

Holocaust. FOTO Arhivă

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, naziștii au ucis peste șase milioane de evrei, un genocid comemorat luni în întreaga lume, cu ocazia zilei de Yom HaShoah sau Ziua de Comemorare a Holocaustului.

În pregătirea acestor comemorări, cercetătorii Centrului de studiere a Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim au anunţat că intensifică operaţiunile de căutare a unor noi date cu privire la victimele cunoscute şi necunoscute prin folosirea unui sistem AI propriu.

Grație implicării voluntarilor, de-a lungul anilor au fost strânse informaţii cu privire la 4,9 milioane de oameni, citind declaraţii şi documente, urmărind mărturii filmate, studiind arhive ale unor cimitire şi alte surse.

„Este foarte greu pentru un om să facă această muncă – să verifice totul şi să nu piardă niciun detaliu”, a declarat pentru Reuters Esther Fuxbrumer, şefa echipei care a dezvoltat acest software.

Există lacune uriaşe în cele peste 9 milioane de documente rămase. Naziştii „luau nişte oameni, îi împuşcau şi apoi îi aruncau într-o groapă comună. Şi nu mai rămânea nimeni care să spună ce s-a întâmplat acolo”, a mai adăugat ea.

„90% sunt nume noi, despre care nu ştiam”  

Sistemul AI dezvoltat în ultimii 2 ani pentru a căuta în arhive şi baze de date în limbile engleză, ebraică, germană şi rusă, printre altele, este în prezent testat.

„Această tehnologie lucrează foarte repede. Are nevoie de doar câteva ore pentru a parcurge sute de mărturii şi este foarte exactă. Am observat că din fiecare mărturie putem obţine şase sau şapte nume cu detalii complete pe care le putem introduce automat în baza noastră de date, iar aproximativ 10% dintre numele pe care le-am găsit le aveam deja în baza noastră de date, dar 90% sunt nume noi, despre care nu ştiam”, a mai precizat ea.

În unul dintre cazurile analizate au fost găsite informaţii cu privire la Yehudit şi Ruth Rosenbaum, două surori gemene de 4 ani şi jumătate din România, care au fost duse la Auschwitz. Yehudit a supravieţuit. Ruth a fost ucisă.

„Şi am putut găsi mai multe informaţii despre Ruth de la cineva care nu face parte din familia ei, cineva care a întâlnit-o în lagăr“, conform lui Fuxbrumer.

Cercetătorii israelieni au oferit spre analiză sistemului AI 400 dintre cele 30.000 de mărturii de care dispun, printre care şi înregistrări video lungi de trei ore cu supravieţuitori ai acestei drame.

„Vom afla care a fost povestea lor”

Au fost adăugate 1.500 de noi nume şi se aşteaptă să fie descoperite numeroase alte informaţii în săptămânile următoare, când sistemul va fi folosit pentru toate cele 30.000 de mărturii, susține Esther Fuxbrumer.

Faza următoare a testelor va include analiza jurnalelor.

„Credem că în acest fel vom putea obţine numeroase relatări despre foarte multe victime care au fost ucise, despre copii de vârstă mică pe care nu-i cunoştea nimeni, vom afla care a fost povestea lor”.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related