Asociația Pro Infrastructura a actualizat monitorizarea independentă a proiectelor rutiere majore din Transilvania. Estimările cu privire la finalizarea lucrărilor sunt rezervate din cauza slabei mobilizări a UMB, compania care lucrează pe 49% din șantierele de infrastructură din țară.
Harta marilor proiecte de infrastructură: 784 de kilometri. FOTO: API
Cu ocazia minivacanței de 1 mai și Paște, Asociația Pro Infrastructura (API) a recomandat românilor să ia trenul.
„Până când vom avea material rulant civilizat și căi ferate decente (mai) prin toată țara, înțelegem că românii aleg să meargă în vacanță cu mașina sau… cu avionul”, au concluzionat specialiștii de la API.
Astfel, ei au actualizat monitorizarea principalelor proiecte rutiere din țară.
„Veți găsi în tabele toate autostrăzile și drumurile expres care au contracte de (proiectare și) execuție semnate și cele aflate în licitație, câteva detalii critice la fiecare lot și estimarea noastră realist-optimistă cu privire la inaugurare. De asemenea, aveți și graficele cu antreprenorii care le construiesc”, se arată în postare.
În materie de autostrăzi și drumuri expres veritabile, în prezent România are 1.101 kilometri în exploatare (plus vreo 10 km de muzeu), 784 kilometri contractați pe aproape 11 miliarde euro și alți 247 km în licitație cu o valoare estimată de 6,5 miliarde euro, susțin specialiștii de la Asociația Pro Infrastructura.
„Din totalul celor 784, UMB deține în portofoliu 388 kilometri (49%), urmat de Makyol și WeBuild (aproape 70 km fiecare, 9%), apoi Pizzarotti și Nurol (cu puțin sub 40 km fiecare, 5%), urmați de 4 constructori cu câte 27-30 km: Mapa-Cengiz, Precon (Selina), Trace-Coni și Erbașu”, arată sursa citată.
În ceea ce privește valorile contractelor, clasamentul se schimbă puțin: cota de piață a UMB deținută de Dorinel Umbrărescu scade la „doar“ 42% (22,6 miliarde lei în sumă absolută), WeBuild și Makyol cresc la 12%, respectiv 13% (vreo 7 miliarde lei), iar pe 4 vine asocierea Mapa-Cengiz cu 8%, top 5 fiind completat de Nurol cu 6%.
Stadiul lucrărilor din Transilvania
Specialiștii de la API au făcut un tabel cu principalele lucrări de infrastructură, stadiul realizării acestora și estimarea finalizării.
Nădășelu – Zimbor
„Autorizațiile de Construcție au fost emise în 04.2021 (3A2) şi 01.07.2021 (3B1), Proiectul Tehnic avizat 20.08.2021 (3A2). 28.12.2021 (3B1). Extensie primită până în mai 2025 / UMB nu are capacitate / mobilizarea slabă pe acest lot. Ozaltin câştigător pe traseul nou. 29 martie: 9 luni proiectare – 18 execuţie. Deviere traseu km10*009-km 12+000 şi km2M06-km 24*890 / semnare contract în mai?“, scrie în postarea API.
În luna martie, API atrăgea atenția că șantierul A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta este aproape pustiu.
„Dacă în toamna anului trecut, ritmul de lucru este impresionant pentru România, acum șansele de încadrare în jaloanele PNRR sunt minime”, susțin specialiștii de la Asociația Pro Infrastructura.
Zimbor – Poarta Sălajului
„În septembrie 2022 s-a extins termenul de finalizare în august 2024, ulterior iulie 2025. Deschidere posibilă în T3 2025 dacă dealul Zimbor ţine. UMB nu are capacitate şi a redus drastic mobilizarea pe acest lot“, remarcă API.
Suplacu de Barcău – Chiribiș
„Al patrulea constructor pe acest tronson / 6 luni proiectare şi 18 de execuţie. Ultima licitaţie lansată 06.01.2023. cea anterioară 07.12.2020 a fost anulată în 26.07.2022. Aşteptăm primele lucrări în teren în august-septembrie“, notează Pro Infrastructura.
Chiribiș – Biharia
„6 luni proiectare şi 18 de execuţie. NU este o greşeală, se estimează emiterea Ordinului de Începere Lucrare în luna mai 2025 Adică se aşteaptă soluţionarea procesului care acum este pe rol din contractul vechi“, mai spun cei de la API.
Vezi aici stadiul lucrărilor din toată țara.