Data de 6 mai este ziua în care s-au stins doi scriitori de renume –
Lucian Blaga și Lyman Frank Baum, autorul cărții „Vrăjitorul din Oz”.
De asemenea, la această dată a fost finalizată construcţia
Bisericii „Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorită de Vasile Lupu,
domn al Moldovei și au fost făcute primele vaccinări antirabice,
la București.
Lucian Blaga FOTO Arhivă
Sărbătoare ortodoxă: Sfintele Paşti
1639: S-a terminat construcţia Bisericii „Trei Ierarhi” din
Iaşi
La 6 mai 1639, în Iaşi, se încheia o epocă de muncă și
credință, odată cu finalizarea construcției unei bijuterii
arhitecturale și spirituale: biserica mănăstirii „Sfinții Trei
Ierarhi”. A fost ctitorită de Vasile Lupu, domn al Moldovei între
1634 și 1653 și este una dintre cele mai semnificative moșteniri
ale vremurilor de glorie ale Moldovei.
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” FOTO Arhivă
Construcția bisericii a început în anul 1635 și a fost finalizată
în 1639, conform inscripției slavone așezate deasupra ușii de la
intrarea în pridvor. În acea zi de 6 mai, împreună cu soția sa
Tudosca și cei doi copii, Ion și Ruxanda, Vasile Lupu a
binecuvântat această sfântă lăcaș, dedicat sfinților trei
ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur.
Cunoscută și sub numele de „Trisfetitele”, mănăstirea
„Sfinții Trei Ierarhi” cuprindea nu doar biserica, ci și „Sala
Gotică” (trapeza), casele egumenești, clopotnița și tiparnița.
Din păcate, doar biserica și „Sala Gotică” au supraviețuit
trecerii timpului și încercărilor.
De-a lungul secolelor, mănăstirea a fost martoră a multor tragedii
și a suferit din cauza incendiilor, atacurilor străine și
cutremurelor. În 1650, tătarii au incendiat Iașii, distrugând și
mănăstirea, dar Vasile Lupu a mobilizat resurse pentru a o
restaura, alături de palatul domnesc. În anii următori, mai multe
cutremure au avariat biserica, iar oștile poloneze ale lui Ioan
Sobieski au contribuit și ele la suferința mănăstirii, în anii
1686-1687.
Biserica mănăstirii impresionează prin arhitectura sa tradițională
moldovenească din prima jumătate a secolului al XVII-lea.
Interiorul său, împărțit în pridvor, pronaos, naos și altar,
fascinează prin detaliile bogate și ingeniozitatea designului.
Pentru a picta biserica, Vasile Lupu a angajat pictori din Rusia,
patru sosind la Iași în anul 1641. Împreună cu pictorii
moldoveni, au finalizat lucrările în 1642. Din păcate, din cauza
incendiilor și cutremurelor, doar fragmente din pictura originală
au supraviețuit și sunt expuse în „Sala Gotică”.
„Sala Gotică”, fosta trapeză a mănăstirii, a fost ea însăși
martoră a multor vicisitudini, dar a fost restaurată, fiind
păstrată frumusețea și importanța sa istorică. Aici sunt expuse
portretele lui Vasile Lupu și ale familiei sale, precum și alte
artefacte de o mare valoare culturală și spirituală.
FOTO Arhivă
Mormintele lui Vasile Lupu și ale altor personalități marcante
sunt păstrate aici, iar moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse
și strămutate în noua catedrală mitropolitană din Iași.
În ultimele decenii, au fost întreprinse eforturi de restaurare și
conservare pentru a menține vie memoria și frumusețea acestui
lăcaș de cult, iar expozițiile și evenimentele dedicate
mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” continuă să atragă
atenția și admirația publicului.
1859: A murit Alexander von Humboldt, geograf și naturalist
german
Naturalistul, arheologul, exploratorul şi geograful Alexander von
Humboldt s-a născut la 14 septembrie 1769, la Berlin, fiind fiul
unui ofiţer din armata lui Frederic cel Mare.
Alexander von Humboldt FOTO Wikipedia
Mama lui aparţinea unei familii de hughenoţi (protestanţi
francezi) care părăsiseră Franţa după revocarea de către
Ludovic al XIV-lea, în 1685, a libertăţii religioase pentru
protestanţi.
După moartea tatălui, în 1779, el şi fratele său, Wilhelm, au
fost crescuţi de mama lor. Au fost educaţi în mod privat. Predarea
de istorie politică şi economie a fost adăugată la cursurile
obişnuite de limbi clasice, limbi şi matematică, deoarece mama lor
intenţiona să fie calificaţi pentru funcţii publice înalte.
Alexander, după studii inutile în economie la Universitatea din
Frankfurt an der Oder, a petrecut un an la Berlin, unde a obţinut o
pregătire în inginerie şi a devenit brusc interesat de botanică.
A început să colecteze exemplare de plante în împrejurimile
Berlinului şi a învăţat să le clasifice.
Dar flora săracă a provinciei Brandenburg nu a oferit prea mult
stimul pentru un botanist înflăcărat, iar Humboldt a visat curând
la călătorii către tărâmuri mai exotice. Un an petrecut la
Universitatea din Göttingen, din 1789 până în 1790, i-a deschis
în sfârşit lumea ştiinţei. A devenit interesat în mod deosebit
de mineralogie şi geologie şi a decis să obţină o pregătire
temeinică în aceste subiecte, aderând la Şcoala de Mine din
Freiberg, Saxonia. A părăsit Freiberg în 1792, după doi ani de
studii intensive, dar fără a lua o diplomă.
O lună mai târziu a obţinut o numire în departamentul de minerit
al guvernului prusac şi a plecat spre îndepărtaţii Munţi Fichtel
din Margraviatul Ansbach-Bayreuth, care abia de curând intrase în
posesia regilor prusaci.
A supravegheat toate activităţile miniere, a inventat o lampă de
siguranţă şi a înfiinţat, din fonduri proprii, o şcoală
tehnică pentru tineri mineri. Cu toate acestea, nu a intenţionat să
facă din minerit cariera lui, potrivit www.britannica.com.
A întreprins numeroase călătorii în America de Sud, între
1799-1804, rodul cercetărilor sale concretizându-se în realizarea
unei geografii a plantelor incluzând 60.000 de plante, din care
6.300 necunoscute. Impresiile de călătorie le-a publicat într-o
lucrare de proporţii, editată între 1807-1833. În 1829, a
întreprins o călătorie în Rusia.
Cu această ocazie a făcut o serie de cercetări privind compoziţia
chimică a apei Mării Caspice şi a studiat diversele specii de
peşti. Pentru cercetările sale în domeniul ştiinţelor naturii,
în 1842, a primit Ordinul Friedrich Wilhelm IV. Între 1845-1862 i-a
fost publicată lucrarea în cinci volume „Cosmosul” sau
„Descrierea fizică a lumii”, care i-a adus celebritatea. Fratele
său, Wilhelm von Humboldt, a devenit filolog şi diplomat şi
întemeietorul Universităţii Humboldt. Alexander von Humboldt a
murit la 6 mai 1859, la Berlin.
1888: Victor Babeş a făcut primele vaccinări antirabice la
Bucureşti
La 6 mai 1888, la București, Victor Babeș a marcat un moment de
răscruce în istoria medicinii prin efectuarea primelor vaccinări
antirabice. Aceste vaccinări nu numai că au reprezentat un pas
semnificativ în lupta împotriva rabiei, dar au schimbat și modul
în care medicii priveau prevenirea și tratamentul unor boli grave.
Victor Babeș, alături de colaboratorul său Victor Andrei Cornil, a
pus bazele bacteriologiei moderne prin publicarea primului tratat de
bacteriologie din lume. În România, el este recunoscut ca fondator
al școlii de microbiologie, contribuind în mod substanțial la
progresul medicinei prin cercetările și inovațiile sale.
Recunoașterea contribuției sale excepționale în domeniul medical
a fost subliniată prin numirea Institutului de Patologie și
Bacteriologie din București în Institutul Dr. Victor Babeș, prin
decretul din 2 martie 1925.
Institutul, creat de Victor Babeș în 1887, a devenit un centru de
excelență în cercetarea și producția de seruri și vaccinuri,
inclusiv ser antidifteric, vaccin antiholeric, antitific, ser
meningococic și tuberculina.
În plus, Institutul a fost implicat activ în domeniul igienei și
în studiul unor boli precum holera, lepra, pelagra, pestă, tifos și
streptococie, aducând contribuții semnificative în cercetarea și
combaterea acestor afecțiuni.
1899: România a participat la prima Conferinţă a Păcii, la
Haga
Conferința de Pace de la Haga, desfășurată începând cu 6 mai
1899, a reprezentat un moment crucial în eforturile de stabilire a
unor reguli internaționale pentru conduita în timpul războiului și
pentru protecția victimelor conflictelor armate.
Inițiativa conferinței a fost propusă de țarul Nicolae al II-lea
în 1898, ca răspuns la preocupările privind dezarmarea, legile
războiului și crima de război, în contextul creșterii
tensiunilor între marile puteri ale vremii.
Delegații a 26 de state din Europa, America și Asia s-au adunat la
Palatul Regal Huis Ten Bosch, marcând astfel începutul unei
discuții amplificate despre regulile de conduită în timpul
războiului și despre responsabilitatea internațională în
protejarea drepturilor și a vieții celor afectați de conflicte
armate. România a fost reprezentată la această conferință de
către Alexandru Beldiman, Ion N. Papiniu și colonelul Constantin
Coandă.
Convenția de la Haga din 1899 a constat în semnarea a trei tratate
principale și a trei declarații adiționale, punând bazele unor
reguli clare și a unui cadru legal pentru prevenirea suferințelor
inutile și a atrocităților în timpul războiului.
1919: A murit Lyman Frank Baum, scriitor american, autorul
„Vrăjitorul din Oz”
Lyman Frank Baum s-a născut la 15 mai 1856, în Chittenango, statul
New York, Statele Unite ale Americii. A fost al șaptelea copil din
cei nouă ai lui Cynthia Stanton și Benjamin Ward Baum. Familia sa
era destul de modestă. Tatăl lui era un om de afaceri care a lucrat
în diverse domenii, inclusiv în industria petrolului și în
domeniul mărfurilor.
Lyman Frank Baum FOTO Arhivă
Baum și-a petrecut copilăria în orașul natal, iar în adolescență
a urmat diverse școli, dar nu a avut o educație formală extinsă.
Totuși, a fost un cititor avid și un visător, fiind influențat de
povestirile și poveștile pe care le citea.
În 1882, s-a căsătorit cu Maud Gage, cu care a avut patru fii.
Împreună, au avut o viață marcată de călătorii și aventuri,
care l-au inspirat mai târziu în scrierile sale.
Înainte de a deveni unul dintre cei mai cunoscuți autori de
literatură pentru copii, Baum a avut diverse ocupații, inclusiv
actor, manager de teatru și editor de ziare.
În 1897, a publicat primul său roman pentru copii, „The Wonderful
Wizard of Oz„ (Minunatul Vrăjitor din Oz), care a devenit
instantaneu un succes și a marcat debutul seriei de cărți „Oz”.
Această carte a fost adaptată ulterior într-un film de succes și
a devenit una dintre cele mai iubite povești americane.
Baum a continuat să scrie și să publice romane, abordând o
varietate de subiecte și genuri, dar este cunoscut în special
pentru creația sa a lumii fantastice din „Oz”. A murit la 6 mai
1919, la Hollywood, California. Avea vârsta de 62 de ani.
1961: A murit Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filosof
Lucian Blaga s-a născut la 9/21 mai 1895, în Lancrăm, Alba,
România, într-o familie de preoți, fiind al nouălea copil al
preotului Isidor Blaga și al Anei (născută Moga). Tatăl său a
murit în 1908, iar mama sa în 1933, la Sibiu.
Lucian Blaga FOTO Arhivă
Blaga nu a fost capabil să vorbească până la vârsta de patru
ani.
Lucian Blaga și-a început studiile la școala primară germană din
Sebeș, iar apoi a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov,
unde unchiul său, Iosif Blaga, era profesor. Debutul său literar a
avut loc prin publicarea de poezii și studii în diverse ziare și
reviste, precum Tribuna și Românul.
După absolvirea Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în
1917, Blaga a urmat studii de filozofie și biologie la Universitatea
din Viena, unde și-a obținut doctoratul în filozofie în 1920. În
această perioadă, s-a căsătorit cu Cornelia Brediceanu.
Cariera sa literară a fost una prolifică, debutând cu placheta de
poezii „Poemele luminii” în 1919 și publicând prima sa dramă,
„Zamolxe”, în 1920. A fost apreciat și premiat pentru
contribuțiile sale literare, primind Premiul Adamachi pentru debut,
în 1921. De asemenea, a fost distins cu numeroase alte premii și
recunoașteri.
În paralel cu activitatea sa literară, Blaga a desfășurat o
carieră diplomatică, ocupând diverse funcții de atașat cultural
și consilier de presă în mai multe țări europene.
În anii ’40, a fost implicat în învățământul superior și în
presa culturală, devenind profesor la Universitatea din Cluj și
redactor la revista Cultura. A fost membru al Academiei Române
începând din 1937.
După al Doilea Război Mondial, Blaga a fost îndepărtat de la
catedră și a lucrat în cadrul Bibliotecii Academiei Române din
Cluj. A continuat să scrie și să traducă, lăsând în urmă o
operă literară vastă și diversă.
Există zvonuri cum că Lucian Blaga ar fi fost propus în 1956 de
Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, la inițiativa lui
Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei
doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărți
despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase
din motive politice. Nominalizările pentru premiile Nobel sunt
ținute secrete timp de 50 de ani, iar după 2006 acestea au fost
publicate pe site-ul său, iar numele lui Lucian Blaga nu apare între
nominalizații acelui an.
Lucian Blaga a murit la 6 mai 1961, în Cluj, și a fost înmormântat
în cimitirul din Lancrăm.
1994: A murit Mose David Rosen (Moses Rosen), fost şef al
Cultului Mozaic din România
Moses Rosen (Mose David Rosen) s-a născut în localitatea Moineşti,
jud. Bacău.
Moses Rosen FOTO Wikipedia
După studii liceale la Iaşi, Târgu Neamţ şi Botoşani, a urmat
cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti şi pe cele ale
Seminarului Rabinic din Viena, studii încheiate în 1935, potrivit
dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed.
Enciclopedică/ Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003). În 1938 a
devenit doctor în teologia rabinică.
A fost rabin al Sinagogii „Mahala” din Fălticeni (1938), al
Comunităţii evreilor din Suceava (1940), al Comunităţii evreilor
din Bucureşti, membru al Sfatului Rabinic (1945), al Sinagogii Mari
din Bucureşti (1945-1948).
A fost şef rabin al Cultului Mozaic din România (iun. 1948-mai
1994). În sistemul şcolilor evreieşti a fost profesor de Istorie,
Ebraică şi Religie. A înfi inţat „Revista Cultului Mozaic din
România” (oct. 1956), Muzeul obştii evreieşti (1977) şi Centrul
pentru studiul istoriei evreilor din România. A fondat şi a fost
primul preşedinte al „Casei Diasporei” din Tel Aviv.
A desfăşurat o bogată activitate publicistică şi eseistică,
publicând peste 500 de articole dedicate studiilor biblice,
valorilor şi personalităţilor culturii iudaice. Este autorul
volumelor de memorialistică: „În lumina Torei” (1971),
„Învăţături biblice” (3 vol., 1972), „Eseuri iudaice”
(1988), „Primejdii, încercări, miracole” (1990), „Eseuri
biblice” (1992) ş.a.
A avut o contribuţie importantă la prezervarea moştenirii
culturale evreieşti, a facilitat emigrarea spre Israel a evreilor
din România în perioada comunistă şi a ajutat la întărirea
relaţiilor culturale româno-israeliene.
A fost membru al unor prestigioase instituţii iudaice: Congresul
evreiesc european, Conferinţa rabinică europeană, Memorial
Foundation for Jewish Culture, Brit Ivrit Olamit, consiliul de
conducere al Universităţilor ebraice din Ierusalim şi Tel Aviv,
unde, în 1982, s-a creat Catedra „Dr. Moses Rosen”, dedicată
studiului şi răspândirii valorilor etice ale iudaismului
est-european. Doctor Honoris Causa al „Yeshiva University” din
New York (1972), al Universităţii „Bar Ilan” din Tel Aviv (mai
1992). Membru de onoare al Academiei Române (10 nov. 1992). A murit
la 6 mai 1994.
