La data de 3 mai 1848 s-a desfășurat Marea Adunare Naţională de la Blaj, iar în anul 1987 s-a sinucis cântăreaţa franceză Dalida. În 1948, preşedintele SUA, Harry Truman, semnează legea privind instituirea „Planului Marshall“.
1481: a murit sultanul otoman Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului
La 5 aprilie 1453, întreaga armată otomană, în frunte cu sultanul Mehmed al II lea, s-a aflat în faţa zidurilor Constantinopolului. După mai multe asalturi şi pierderi mari, s-a ajuns la concluzia că o bună cale de a pătrunde în oraş ar fi săparea de tuneluri, în paralel cu mărirea atacurilor.
Mahomed al II-lea
Apărătorii bizantini au primit lovitura decisivă pe 29 mai 1453, când Constantinopolul a fost definitiv cucerit de către otomani, scrie Mehmet Ali Ekrem în „Istoria Imperiului otoman şi a sud-estului european (1300 – 1918)“.
Cucerirea Constantinopolului a fost un şoc pentru Europa creştină. Preocupate mai mult de problemele lor interne, nici Regatul Angliei, nici Regatul Franţei, nici Imperiul Romano-German nu au venit în ajutor. Papa Pius al II-lea a încercat să declanşeze o cruciadă pentru recapturarea Constantinopolului, dar fără succes.
Constantinopolul a devenit noua capitală a Imperiului Otoman. După cucerirea Constantinopolului, Mehmet al II-lea i-a îndemnat pe turcii din toate posesiunile sale să se așeze în oraș, dându-le ajutoare să-și ridice case și prăvălii.
În viziunea lui Mehmed, el era succesorul Împăratului Roman și s-a autointitulat „Kayzer-i Rum“, adică Cezar (Împărat) Roman, dar a fost supranumit „Cuceritorul“.
Mulți greci au părăsit orașul și s-au refugiat în vestul Europei, ducând cu ei cultura și documente din tradiția greco-romană care au contribuit la începutul Renașterii.
Hagia Sofia, construită din ordinul împăratului Iustinian (527-565), a fost transformată în moschee. Mozaicurile au fost acoperite cu un strat de tencuială albă, fără a fi distruse. Motivul este faptul că islamul consideră imaginile cu îngeri, oameni sau animale, drept idolatrie. Ulterior, turcii au adăugat fostei catedrale patru minarete în cele patru colțuri.
1494: Cristofor Columb descoperă Jamaica
Navigatorul Cristofor Columb s-a născut în 1451, la Genova. Între 1482-1484 a făcut mai multe călătorii pe coastele Guineei, aflându-se în serviciul Portugaliei. Între timp căpăta contur planul său de călătorie care să-l conducă în Indii, navigând spre Vest, de-a lungul unei rute care trebuia să fie cea mai ¬scurtă şi convenţională pentru trafic, bazându-se pe presupunerea că Pământul e rotund, dar şi pe o eronată evaluare a întinderii continentului asiatic spre Est şi a distanţei dintre Europa şi Indii.
Cristofor Columb
Când proiectul său a fost respins, Columb s-a mutat în Spania pentru a încerca să obţină sprijinul suveranilor Isabela şi Ferdinand.
Plecat cu trei nave mici, din portul Palos, la 3 august 1492, a atins pământul în octombrie 1492 la Guanahani, denumit de el San Salvador. Au urmat alte trei călătorii până în 1504, în timpul cărora Columb a explorat mai multe insule din Caraibe. În 1498, în timpul celei de-a treia expediţii, Columb a atins pământul american.
1848: se desfăşoară Marea Adunare Naţională de la Blaj
Românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională“.
1933: s-a născut James Brown, cântăreţ american
Personaj cu o viaţă tumultuoasă, una dintre cele mai covârşitoare influenţe din muzica soul şi rhythm & blues, un om plin de personalitate care dorea să fie numit “Mr. Brown”, şi nu JamesEste numărul doi în lume cu piese care au fost nr. 1, după Elvis Presley, dar ocupă primul loc la secţiunea R&B. Provine dintr-o familie foarte săracă, din oraşul Augusta, Georgia. Se autointitulează “Naşul Soulului”, odată cu certificatul primit în 1972 care sărbătoreşte vânzarea unui milion de albume.
Pe lângă piesa “I got you (I feel good)”, cel de-al doilea mare hit al cântăreţului este “Living in America”, de pe coloana sonoră a filmului “Rocky IV”, care a ajuns pe locul 4 în topul “Billboard’s Hot 100″În 1988 este condamnat la închisoare pentru 6 ani, după ce timp de un an a fost acuzat în repetate rânduri de posesie de droguri, violenţă îndreptată împotriva a diverse persoane. Este eliberat condiţionat în 1991.
1937: romanul „Pe aripile vântului“ al scriitoarei Margaret Mitchell câştigă premiul Pulitzer
1944: s-a născut Eusebiu Ştefănescu, actor român de teatru şi film
Eusebiu Ştefănescu a fost actor, poet, scriitor, teoretician şi practician al artei vorbirii şi al artei scenice, profesor de actorie şi decan al Facultăţii de Arte de la „Hyperion“.
Eusebiu Ștefănescu
Cunoscut pentru rolurile lui din filme precum „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, „Dragostea mea călătoare”, „Destinaţia Mahmudia”, „Colierul de turcoaze”, „Noi, cei din linia întâi”, „Figuranţii”, „Maria şi marea”, „Vinovatul”, „Telefonul”, „Despre morţi numai de bine”, „Păcală se întoarce”, „Duminica pierzi sau câştigi”, Eusebiu Ştefănescu a fost în ultimii ani mai puţin prezent pe scenă, boala afectându-i puternic activitatea. Printre ultimele spectacole în care a jucat se numără „Numele Trandafirului”, de Umberto Eco, „Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller, la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi, cel mai recent, „Bădăranii”, la Teatrul Metropolis.
1948: preşedintele SUA, Harry Truman, semnează legea privind instituirea „Planului Marshall”
Planul Marshall, cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost primul program de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii destinat aliaţilor europeni din Al Doilea Război Mondial. Rolul acestuia a fost acela de a ajuta Europa după război şi de a preveni extinderea comunismului. Ţările proaspăt comuniste din estul Europei au refuzat ajutorul oferit de SUA.
Harry Truman Arhivă
Denumirea de „Plan Marshall” provine de la iniţiatorul acestuia, secretarul de stat american George Marshall. În 5 iunie 1947 într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard, secretarul de stat Marshall a anunţat lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului. Pentru contribuţia la succesul acestui plan de ajutor, George Marshall a fost distins în 1953 cu Premiul Nobel pentru Pace.
În 19 iunie 1947, 22 de state europene au fost invitate să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Etichetând Planul Marshall drept „imperialism economic american”, Moscova a interzis ţărilor satelite să participe la Conferinţa de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.
Stalin a denunţat programul că fiind o cursa şi a refuzat să participe, obligând şi celelalte state est-europene să adopte aceeaşi atitudine.
Între 1948 şi 1951, 16 țări europene și Turcia au beneficiat de credite, mărfuri şi servicii care au însumat aproape 13 miliarde de dolari americani.
1975: Nadia Comăneci a devenit campioană absolută a Europei la gimnastică
Campionatele Mondiale se desfăşurau în Norvegia, la Skien, iar Nadia avea doar 13 ani. Era prima sa apariţie şi prima mare lovitură pe scena gimnasticii internaţionale. A fost, totodată, ediţia de Europene la care Nadia Comăneci a câştigat cele mai multe medalii: în 1977 a câştigat două titluri (individual compus şi paralele), iar în 1979 – alte trei medalii de aur (individual compus, sărituri şi sol).
Nadia Comăneci FOTO Getty Images
Născută în Oneşti, Nadia Comăneci devenea atunci un reper al gimnasticii mondiale, la o ediţie la care Ludmila Turişceva (URSS) pornea mare favorită, dar avea să câştige doar o medalie de bronz, la sol, terminând pe patru la individual compus.
Un an mai târziu, la Montreal, Nadia avea să obţină prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Când şi-a încheiat cariera, Nadia Comăneci adunase nouă medalii la Jocurile Olimpice (dintre care cinci de aur), patru medalii la Campionatele Mondiale (două de aur) şi 12 medalii la Campionatele Europene (opt de aur).
1987: s-a sinucis Dalida, cântăreaţă franceză
Unul dintre primele staruri de renume internaţional provenite din lumea arabă, Dalida, a plătit un preţ foarte scump pentru celebritatea de care s-a bucurat.
La vârsta de 54 de ani, se sinucide cu o supradoză de sedative, lăsând un bilet pe care a scris: “Viaţa mi-a devenit insuportabilă, iertaţi-mă!” În urma ei, au rămas 170 de milioane de discuri vândute în lumea întreagă, 70 de discuri de aur primite şi primul disc de diamant acordat vreodată unui artist.
Născută în 1933, în Cairo, Dalida, pe numele său adevărat Yolanda Cristina Gigliotti, a trăit o viaţă măcinată de drame cutremurătoare şi relaţii amoroase nereuşite, toate pe fondul unei cariere strălucitoare. Dintr-un copil retras şi singuratic, viitorul star a devenit, la 21 de ani, Miss Egipt, moment urmat, la scurt timp, de fuga ei la Paris. Acolo, sub numele de Dalila, după cum a “botezat-o” impresarul său, începe să cânte prin diferite cluburi de noapte, până într-o seară în care este remarcată de către trei oameni influenţi din showbizz: Bruno Coquatrix, directorul sălii de concerte Olympia, Eddie Barclay, fondatorul casei de discuri cu acelaşi nume, şi Lucien Morisse, patronul trustului media Europe1.
Aflaţi în căutarea de tinere talente pe care să le transforme, mai apoi, în staruri mondiale, cei trei sunt fascinaţi de frumuseţea şi talentul acesteia. Îi oferă un nou nume de scenă – Dalida – cel sub care va ajunge să fie cunoscută şi adorată în toată Europa, îi lansează primele piese şi o urcă pe cele mai mari scene ale continentului. Succesul nu întârzie să apară, turneele curg, iar fanii o aplaudă în picioare. Devine soţia lui Morisse, deşi nu îl iubea, o greşeală pe care avea să o plătească mai târziu, în momentul în care cunoaşte dragostea adevărată. Îl părăseşte pentru un alt bărbat de care s-a îndrăgostit nebuneşte, însă acesta nu se dovedeşte a fi partenerul ideal. Istovită de turnee, de o muncă draconică şi solicitările care veneau din toate părţile, Dalida decide să-l părăsească şi pe acesta şi rămâne un timp scurt singură.
1990: demonstranţii din Piaţa Univesităţii primesc un mesaj de solidaritate din partea lui Eugen Ionescu, care se declara „academician golan“
După Revoluția din anul 1989, Eugen Ionescu s-a exprimat în repetate rânduri în favoarea reinstaurării monarhiei, sub conducerea regelui Mihai I, ca unică soluţie de redresare a României. Şi-a exprimat în dese ocazii scepticismul privind politica românească postrevoluţionară, cu toate că a declarat că, după 1989, ”s-a simțit a fi redevenit român”.
În anul 1990, Eugen Ionescu s-a declarat „academician golan” şi s-a solidarizat cu demonstranţii din Piaţa Univesităţii, de la Bucureşti.
Înainte de a pleca definitiv din țară, scriitorul și dramaturgul Eugen Ionescu, care a murit la 28 martie 1994, la Paris, a fost umilit în cel mai josnic mod de către autoritățile comuniste.
