Este normal, legal și moral ca imaginile marilor domnitori români să fie folosite politic în campania electorală?

Date:


Oare în România nu există nicio reglementare, nicio lege care să pedepsească și sancționeze un astfel de partid, pe politicienii sau orice persoană care batjocorește și folosește după bunul plac, în diverse scopuri imaginile și simbolurile naționale?

Sau dacă există o astfel de lege de ce nu se sesizează și sinchisește nimeni să aplice legea și să-i tragă la răspundere pe abuzatori?

În ce țară din Europa sau din lume, în ce țară democratică partidele politice, politicienii sau oricine altcineva este liber să-și bată joc și să abuzeze oricum și oricând de simbolurile și valorile naționale?

Luna trecută, aprilie, suveraniștii de la acest partid în frunte cu George Simion, l-au înviat pe domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș, pe o scenă la ruinele fostei Curții Domnești de la Târgoviște, printr-un clovn politic îmbrăcat în haine asemănătoare celor purtate de fostul domnitor, transformând imaginea agestuia într-o caricatură politică, imitând dreptatea și patriotismul noilor candidați ai partidului la alegerile din acest an!

În continuarea campaniei electorale, acest partid s-a folosit excesiv de imaginile, personalitățile și simbolurile istorice și naționale ale celor trei mari domnitori români, afișând bannere de mari dimensiuni în foarte multe locuri publice din Capitală și din țară, inclusiv pe corturile amplasate pentru a strânge semnături de la populație, propagând peste tot faptul că suveraniștii AUR ar fi noii apărători ai dreptății și patriei în țara noastră, mesaj fals pe care mulți dintre concetățenii noștri naivi îl pot lua fără să gândească, în serios!

În fapt, folosirea și utilizarea electorală a imaginilor simbolurilor naționale reprezentate de marii domnitori români sunt considerate de mulți cetățeni români abuzuri incalificabile și o batjocorire de nepermis făcute cu bună știință în scopuri electorale de către un partid politic, abuzuri nesancționate de nimeni până acum!

Un precedent a mai existat în 2012 când PRM, al cărui președinte era Corneliu Vadim Tudor, a folosit în campania electorală bannere și afișe cu imaginile celor trei domnitori români: Mihai Viteazu, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare.

În 2009, în campania electorală Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a făcut un spot electoral cu marii domnitori români, pe lângă cei trei fiind folosită și imaginea și numele lui Dimitrie Cantemir.

De menționat că la alegerile locale din acest an 2024, fiica cea mare a lui Vadim, decedat între timp, Lidia Vadim Tudor, a ales să candideze din partea AUR la primăria sectorului 5!



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related