Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o însemnătate deosebită. În Joia Mare, cunoscută și drept Joia Neagră sau Joimărița, gospodinele vopsesc ouăle, iar cei care dorm sunt considerați leneşi și netrebnici până anul viitor.
Slujba din Joia Mare amintește de patru evenimente din viaţa Mântuitorului. Foto Arhivă
Tot în această zi, se prepară borşul care ţine întreg anul, fetele fac vrăji, se fac focuri din vreascuri pentru morţi şi copiii merg prin sat cu toaca, scrie Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti”.
„Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoarsă. Pe unele pur şi simplu le fură, le frige şi le mănâncă. Când Joimăriţa nu se manifestă explicit, o fac, pe alocuri, colindătorii: ei controlează torsul, îşi bat joc de leneşi şi chiar ard fuioarele netoarse.
Nu se lucrează în această zi. Se face, în schimb, borş. Borşul din Joia Mare ţine tot anul. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic, adică nu va fi bun de treabă, până în anul următor. Fetele fac iar vrăji, ca să fie plăcute băieţilor.
Pentru morţi se fac focuri din vreascuri rupte cu mâna, netăiate. Pe lângă foc se aşează scaune, se pune pâine cu vin, se tămâiază. În această zi morţii se pregătesc să vină pe pământ, aşa că trebuie să fie ajutaţi şi primiţi bine. Pe morminte se varsă apă şi se pun lumânări şi aşchii de lemn aprinse. Copiii umblă prin sat cu toaca şi cântă: Toacă tocănelele,/ Joi, Joimărelele./ Paşte popa vacile/ Pe toate ogaşele,/ Duminică-i Paştele”.
În Joia Mare cade Nunta urzicilor. Din momentul în care înfloresc, urzicile nu mai sunt bune de mâncat. În unele locuri există obiceiul de Strigare peste sat, asemănător celui de la Lăsata Secului. Tinerii se strâng şi, într-o formă ce poate aminti unui orăşean de brigăzile de agitaţie, fac publice greşelile celor păcătoşi.
În Joia Mare femeile vopsesc ouăle. Cele roşii se numesc merişoare. Cele cu modele se numesc, de la o zonă la alta, ouă împistrite, încondeiate, scrise, pictate (pictate cu ceară), muncite, chinuite. Legendele despre ouăle de Paşte sunt foarte numeroase”, se arată în „Ghidul sărbătorilor româneşti”.
Legende cu ouă roșii
Iată câteva dintre legendele menționate de Irina Nicolau:
„O legendă spune că Maica Domnului, hăituită, face ouă roșii și le aruncă în urmă pentru a abate atenția urmăritorilor. În altă variantă, pietrele aruncate de urmăritori spre Maica Domnului devin ouă roșii.
Într-o altă legendă, Maica Domnului sau Maria Magdalena pun sub crucea Mântuitorului un coș cu ouă ca să-i îmbuneze cu ele pe soldați. Sângele Mântuitorului le înrosește”.
Ouăle care nu se dau de pomană
„Primul ou încondeiat de încercare se numeşte cearcă. Se vopsesc şi ouă negre, dar mai rar. Numele motivelor de pe ouă sună familiar: brâul popii, suveica, oala legată, crucea rusească, grebla, furca, roata carului, mânecă sucită, floarea Paştelui, brăduţul, cercelul doamnei, lintea, garoafa, frunza nucului, ghiocelul, grâul câmpului, calea rătăcită, fluturul, peştele, păianjenul, laba gâştei, aripioara, berbecele, unghia caprei, urechile iepurelui, creasta cocoşului, laba broaştei, laba racului, laba cârtiţei, inelul ciobanului, cârja, steaua, fluierul ciobanului, pălăria neamţului….În lumea oraşului, care este domeniul unde omul obişnuit ţine cu atâta minuţie socoteala ornamentelor?
Ouăle muncite nu se dau de pomană – nu le primeşte Dumnezeu. Unele sunt pline, deci se pot mânca, altele, goale, se înşiră pe aţă şi se pun la icoană. Scrisul ouălor se plăteşte. Femeile mai pricepute îl fac şi pentru alte case. Se plăteşte pe claie. O claie numără 30 de ouă. Numai oul roşu se duce la câmp; el se păstrează peste an ca să te apere de farmece. Şi Dracu tot de ouăle roşii se interesează. Cică el de două lucruri întreabă: dacă oamenii mai colindă şi dacă mai fac ouă roşii. Când n-or mai face asta, Dracu devine stăpân peste lume.
Există şi o rândului a ciocnitului. Se crede că oamenii care ciocnesc între ei ouă de Paşte se reîntâlnesc pe lumea cealaltă. Se ciocneşte capul cu capul şi dosul cu dosul. În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap. Cel mai mic (în vârstă, în importanţă ) ţine oul şi cel mare îl ciocneşte: Hristos a înviat!, Adevărat a-nviat!. Se ciocneşte şi pe luate – cine sparge oul are voie să-l ia, iar dacă partenerul refuză să i-l dea, pe lumea cealaltă îl va mânca stricat şi uns cu păcură. După unii ouăle se ciocnesc până la Înăltare. Alţii cred că mai poţi s-o faci de Duminica Mare a Rusaliilor”, a mai scris Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti”.
Slujba din Joia Mare amintește de patru evenimente din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, Rugăciunea arhierească și începutul Pătimirilor.
Cele 12 citiri din Noul Testament vorbesc despre prinderea, judecata şi răstignirea lui Iisus Hristos.
