Potrivit raportului preliminar, autoritățile au o primă
concluzie cu privire la surparea care a intervenit la Slănic Prahova.
Infiltrațiile de apă
din sol ar fi principala cauză pentru care s-a surpat strada 23 August din
oraşul prahovean Slănic, potrivit unui raport preliminar, scrie libertatea.ro.
„În momentul de față, ne confruntăm cu fenomene de tasare
care afectează și blocurile. Nu știm cât vor avansa, nu știm daca erau înaintea
surpării sau au apărut pe parcurs, dar blocurile evacuate nu pot fi repopulate
în momentul de față”, a spus prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, la finalul
ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Joi, 25 aprilie 2024, o porţiune din carosabilul străzii 23
August din oraşul Slănic s-a prăbuşit, formându-se un crater de doi metri, care
acum este mai adânc.
Până acum 42
de persoane au fost evacuate din imobilele aflate în proximitate. Două
familii au fost adăpostite la pensiuni din localitate, cu care autorităţile
publice locale au încheiat un protocol.
Măsurătorile și cercetările vor continua timp de câteva
zile.