Ne mai aducem oare aminte care este momentul de specială semnificație, moment în adevăr special al lunii martie, moment care marchează un destin al spiritualității europene în muzica primei jumătăți a secolului trecut?
Este destinul tragic al unuia dintre marii artiști europeni, unul dintre marii muzicieni români, pianist și compozitor care a marcat cu aleasă semnificație deceniile de mijloc ale secolului al XX-lea. 19 martie 1917 este ziua în care pornesc spre noi, în lumea muzicii, primii pași ai lui Dinu Lipatti; în lumea unuia dintre cele mai tulburate secole ale lumii, ale culturii europene.
Este al optulea an consecutiv în care Casa Artelor Dinu Lipatti susține Festivalul devenit anual, eveniment dedicat uneia dintre personalitățile devenite emblematice ale muzicii, ale culturii secolului trecut, ale culturii universale a muzicii.
Ca și în precedentele ediții, concertele – de această dată cinci la număr – au fost urmate de imagini, de filme documentare dedicate marelui artist, de preluări live din concerte, inclusiv din recitalul de la Besancon, din Franța, susținut de Lipatti doar cu câteva luni înaintea tragicului sfârșit, petrecut în data de doi decembrie 1950. Lipatti împlinise vârsta cristică…
Important este de reținut faptul că ediția recentă a festivalului a alăturat personalități ale dinamicei actuale ale vieții noastre muzicale; i-a găzduit de asemenea pe tinerii artiști dar și pe cei care parcurg primii lor pași pe drumul muzicii.
Câteva au fost marile momente ale recentei ediții.
Mă refer în primul rând la recitalul pianistului Viniciu Moroianu, artist pentru care abilitatea pianistică profesională, harul însuși al comunicării, nu-și găsesc locul firesc înafara demersului intelectual-artistic propriu-zis.
Programul a cuprins lucrări ale compozitorului Dinu Lipatti însuși dar și adaptări datorate acestuia. Ne-au fost prezentate, astfel, Cadența părții secunde a Concertului în re major de Haydn precum și – în primă audiție la noi în țară! – Pastorala în fa major de Bach pentru orga, în adaptare pentru pian, ambele în versiunea proprie a artistului omagiat. Dintre creațiile lui Lipatti, prezentate pe parcursul recitalului, menționez cele două Nocturne, Preludiul din Mica Suită, Fantezia op.8 și – de asemenea – celebra Sonatina pentru mâna stângă; lucrarea a fost compusă și oferită cu generozitate de Lipatti colegului său, pianistului americano-austriac Paul Wittgenstein, rămas fără un braț în urma primei conflagrații mondiale. Se poate spune cu certitudine, Viniciu Moroianu este în acest moment unicul muzician performer care deține în repertoriul domniei sale întreaga creație pianistică datorată lui Dinu Lipatti! Este de menționat, aceasta a fost prezentată atât în concert cât și în versiune discografică imprimată în integralitate de domnia sa în premieră absolută, anume un dublu CD. Albumul a fost lansat de Casa Artelor ce poartă numele ilustrului muzician român, încă în urmă cu doi ani. Cuprinde în primă audiție discografică inclusiv piesele copilului Lipatti, miniaturi pianistice care dezvăluie universul multicolor, divers, al acelei purități sufletești pe care o regăsești ulterior – altfel exprimată, desigur – și în personalitatea muzicianului matur.
Cu certitudine, observând întreaga creație a compozitorului, evitând a mă limita exclusiv la creația dedicată pianului, nu poți să nu-i dai dreptate compozitorului francez Paul Dukas, profesorul de la Paris al lui Dinu Lipatti, cel care afirma despre studentul său că poate deveni un al doilea George Enescu!
Celălalt moment captivant al recentei ediții festivaliere l-am datorat tânărului pianist francez cu origini românești, Dimitri Malignan. A depășit vârsta de 25 de ani. Dar programul recitalului său a dovedit alegeri înțelept făcute atât față de cultura locului în care se desfășura evenimentul cât și față de marea tradiție europeană a muzicii destinate instrumentului său.
Indiscutabil, Dimitri a beneficiat la Paris de sfaturile unui avizat sfătuitor, cel care l-a orientat către muzica primei Suite pentru pian datorată lui Filip Lazăr. A fost un important pianist și compozitor care l-a precedat pe Lipatti, fiindu-i un bun sfătuitor pe perioada studiilor sale de la Davos – Elveția. Este o muzică aproape complet și pe nedrept dispărută din spațiul vieții noastre muzicale actuale. Suita pentru pian este o creație stenică, spectaculoasă din punct de vedere pianistic, pe bună dreptate atașată ideii de școală muzicală națională de secol XX.
Cu sens de bună semnificație prima secțiune a recitalului s-a încheiat cu cele Două dansuri românești op.80 de Bela Bartok. Este momentul a ne reaminti, compozitorul maghiar a fost unul dintre cei mai importanți, mai avizați culegători de folclor românesc; culegerile din regiunea Bihorului au căpătat o notorietate specială prin intermediul tiparului acelor timpuri.
Partea mediană – momentul cu totul captivant al recitalului – a cuprins două corale de Johann Sebastian Bach, ambele prelucrate în versiune pianistică datorată lui Dinu Lipatti însuși și lui Ferruccio Busoni. Nu pot să nu apreciez, tânărul Dimitri și-l apropie drept model pe Lipatti. Iar aceasta atât în ce privește natura elocventă a declamației muzicale privind linia coralului cât și în ce privește consistența timbrală a sunetului. Pe această direcție a căutărilor, a ajungerilor de semnificație se așază și recenta sa ediție discografică semnificativ denumită Peregrinări, o semnificativă așezare de miniaturi bachiene ce culminează cu celebrul mănunchi Preludiu, Fugă și Allegro în mi bemol major.
Secțiunea finală a serii de muzică a fost dedicată acelor creații care definesc natura muzicianului performer drept artist sensibil care știe să comunice animat de emoția constructivă, chiar spectaculoasă, privind adresarea. Două Nocturne de Frederic Chopin precum și celebra sonată beethoveniană „a Lunii”, au conturat împreună imaginea unui tânăr artist care poate deveni o voce de semnificație în contextul actual al vieții muzicale europene. Căci pentru Dimitri Malignan – așa cum o ne-o arată Lipatti însuși – sunetul reprezintă valoarea de identitate a artistului pianist.
O experiență specială pe parcursul recentei ediții festivaliere de la Casa Artelor Dinu Lipatti a constituit-o recitalul clasei de lied al sopranei Elena Moșuc. Nu trebuie să ne amăgim, se lucrează și se progresează, eventual, în funcție de ceea ce numim în mod obișnuit ca fiind „materialul clientului”. Dintre cele paisprezece evoluții vocale, una singură, cea de tenor se poate spune că se constituie într-un timbru personalizat; dar apropierea de muzică, de spiritul acesteia este cu totul precară. Iar aceasta în cazul întregii echipe. Genul chanson-ului francez promovat de Lipatti însuși, de Enescu, de Francis Poulenc, de Ernest Chausson, genul lied-ului german, al romanței ruse, genul cântecului cult din creația lui George Stephănescu, Tiberiu Brediceanu, Eduard Caudella sau Felicia Donceanu, solicită o particulară, o diferențiată apropiere față de universul muzical-poetic al acestor nestemate ale culturii europene.
Profesorul îndrumător al clasei de lied – retras acum la catedră – este o personalitate cu un trecut impresionant în domeniul stilului belcanto. Prin specificul lucrului la catedră se străduie să construiască atât instrumentul, vocea, cât și – eventual – dimensiunea artistică a viitorului cântăreț muzician. Iată un proiect dificil de împlinit în acest caz.
Este posibil ca recitalul pe care l-a oferit domnia sa, să se fi putut împlini la nivelul evenimentului artistic. Dar în urmă cu mai mulți ani! De această dată, însă, valoarea de semnificație a serii de muzică a fost asigurată prin participarea pianistei Verona Maier, un muzician a cărui cultură, a cărui abilitate instrumentală au salvat în anume parte prezentarea miniaturilor de inspirație franceză, datorate lui Dinu Lipatti și George Enescu.
Observând întregul program festivalier, momentul pe care nu preget a-l evoca, moment la care însă nu am putut fi de față, a fost recitalul de muzică și de poezie susținut de minunatul flautist, persoană de luminoasă spiritualitate, care este Ion Bogdan Ștefănescu. De la Introducere și Allegro de Dinu Lipatti și până la valorile importante ale muzicii românești actuale, poți realiza faptul că o bună parte a compozitorilor români din zilele noastre, s-au lăsat antrenați de harul artistic de care dispune acest inspirat – unic în felul său, la noi – muzician performer.
Cinci seri de muzică, de poezie, prilejuite de personalitatea iradiantă a lui Dinu Lipatti, multe inspirate de înalte creații poetice, artiști performeri devotați marilor valori ale muzicii, ale poeziei, totul a fost posibil dată fiind implicarea acestui spirit viu, dinamic, răzbătător, excelent organizator, care este regizorul Alice Barb, actualul director al Casei Artelor Dinu Lipatti. Nu este un muzeu cum s-ar putea crede. Este un lăcaș viu în care cultura, arta, întâlnirile de semnificație, își găsesc locul firesc. Iar consecvența domniei sale privind conceperea, privind organizarea celor opt ediții festivaliere anuale, de până acum, este de admirat.
Articolul a apărut anterior în revista România Literară.
