O pădure din Bacău a fost luată cu asalt de polițiști și jandarmi. Însă nu vorbim despre o acțiune în forță care viza răufăcători, ci despre o intervenție pașnică la care au participat și copii.
Ghidați de angajații Direcției Silvice, toți s-au apucat de plantat puieți pentru ca zone distruse de lăcomia omului sau de natura dezlănțuită să prindă din nou viață.
Jandarmi și polițiști din județul Bacău, însoțiți de copii, au luat la pas pădurea din localitatea Fântânele, având un scop precis. O mie de puieţi au fost plantaţi cu mult entuziasm.
„Intervenția” a fost atent supravegheata de angajaţii Direcţiei Silvice.
Leonard Pădureanu – Direcţia Silvică Bacău: „În cadrul Lunii Pădurii am invitat Inspectoratul de Jandarmi şi Inspectoratul de Poliţie să participe alături de noi la campania de plantare a arborilor de brad aici la Fântânele.”
Puștii, dar și oamenii legii au primit lecții importante de la specialiști, pentru ca munca lor să nu fie în zadar.
Alexandra Dănculea, IJJ Bacău: „Acţiunea de împădurire este un eveniment organizat de Direcţia Silvică Bacău pentru a marca luna pădurii, un eveniment sărbătorit la nivel naţional.”
Toți cei care au luat parte la „operațiunea” de împădurire speră ca peste ani să se bucure de umbra arborilor.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat: