Un bărbat de 53 de ani l-a agresat fizic pe agentul de pază al mall-ului din Galați și l-a amenințat cu un pistol. Totul a pornit de la un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități.
Loc de parcare pentru persoane cu handicap FOTO: Arhivă, Adevărul
Potrivit
Poliției Galați, un bărbat de 53 de ani a reclamat la 112, cu privire la faptul
că are un conflict cu agenții de pază de la mall-ul situat pe
bulevardul George Coșbuc, din municipiul Galați.
Din
verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, soția apelantului, o
femeie de 39 de ani, s-a deplasat la centrul comercial respectiv și a parcat
autoturismul pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități.
„Întrucât
conducătoarea auto nu face parte din categoria persoanelor cu nevoi speciale,
agenții de pază i-ar fi solicitat acesteia să elibereze locul respectiv”, a
transmis Poliția Galați.
În
discuție a intervenit și bărbatul, de 53 de ani, iar, la scurt timp, l-ar fi
agresat fizic pe unul dintre agenții de pază, un bărbat, de 24 de ani, și apoi
l-ar fi amenințat cu un pistol pe care l-ar fi avut asupra sa.
„Pistolul
a fost descoperit asupra apelantului și a fost ridicat de către polițiști, iar
toate persoanele implicate în acest incident au fost conduse la sediul secției
de poliție în vederea continuării cercetărilor, fiind anunțați și polițiștii
din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați”, a
precizat Poliția Galați.
S-a
stabilit că pistolul face parte din categoria armelor neletale cu proiectil de
cauciuc, are calibrul 45 și este deținut legal cu permis de armă tip B.
„După
audieri și administrarea probatoriului în cauza penală în care au fost
efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea
ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe, amenințare și portul
sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, polițiștii au luat măsura
reținerii bărbatului, de 53 de ani, pentru 24 de ore”, a mai transmis Poliția Galați.
În
cursul aceleiași zile, după prezentarea persoanei la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Galați a fost admisă de către procurori propunerea de arestare
preventivă, însă, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei
Galați a dispus măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.