Sâmbătă, 30 martie 2024, sub genericul „Construim împreună pentru viață!”, a avut loc cea de-a XIV-a ediție a „Marșului pentru Viață”. La eveniment au participat peste 1.500 de tineri.
Marșul pentru Viață. FOTO Arhiepiscopia Târgoviștei
Au participat studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște, elevi ai Seminarului Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște și membri ai comitetelor de tineret parohial de la parohii din cuprinsul Eparhiei noastre, alături de preoții lor, elevi de la școlile din oraș, însoțiți de profesori de Religie, dar și credincioși din Municipiul Târgoviște.
Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial, a inaugurat Marșul, în fața Catedralei Mitropolitane, prin rostirea unei rugăciuni, după care a dat citire mesajului Mitropolitului Nifon și s-a mers apoi în procesiune prin centrul fostei capitale muntene.
Imaginea 1/4:
Marșul pentru Viață. FOTO Arhiepiscopia Târgoviștei
Marșul pentru Viață a fost organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Dâmbovița și de Asociația Studenți pentru Viață, cu sprijinul Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a transmis sâmbătă un mesaj pentru tinerii participanți la Marșul pentru viață 2024 de la Târgoviște.
„Reafirmăm împreună, înaintea comunității noastre locale, că viața trebuie apărată și sprijinită deoarece este cel mai mare bun pe care l-am primit de la Dumnezeu și, totodată, reprezintă una din valorile lumii creștine care stau la baza civilizației euro-atlantice de astăzi”, a transmis Înaltpreasfinția Sa în mesajul citit la eveniment de părintele Ionuț Ghibanu, vicar eparhial.
Evenimentul încununează Luna pentru viață, serie de activități pro-viață organizate în luna martie a fiecărui an. Anul acesta, în 1.500 de localități din România și Republica Moldova au avut loc activități în cadrul Lunii pentru viață, care au implicat aproximativ 200.000 de persoane.
„De altfel, nu întâmplător, acest marș se desfășoară în luna martie, timp binecuvântat ce are în centrul său Buna Vestire, sărbătoare care celebrează viața și libertatea umană, amintindu-ne, de fiecare dată, de impresionanta responsabilitate pe care o avem, și anume aceea de a promova și de a apăra viața. Știm și afirmăm cu tărie că, datorită faptului că numai Dumnezeu este Cel ce dăruiește și susține viața umană, nimeni, niciodată, nu are dreptul de a o lua ori de a o restrânge sau de a impieta cumva asupra ei”, mai afirmă ierarhul.