Pe data de 31 martie a fost inaugurat Turnul Eiffel, la momentul
acela fiind cel mai înalt obiect artificial din lume. De
asemenea, este ziua în care s-au născut poeții Ion Pillat și
Nichita Stănescu.
Turnul Eiffel a fost inaugurat în urmă cu 135 de ani FOTO Shutterstock
România trece la ora de vară – ora 03.00 devine ora 04.00
1889: A fost inaugurat Turnul Eiffel (Paris)
Inaugurarea Turnului Eiffel a avut loc în data de 31 martie 1889, în
Paris, Franța. Acest monument emblematic a fost construit pentru
Expoziția Universală din 1889, care a marcat centenarul Revoluției
Franceze.
Proiectat de inginerul Gustave Eiffel și echipa sa de ingineri și
constructori, turnul a fost considerat o realizare tehnică și
arhitecturală remarcabilă pentru epocă. Înălțimea sa inițială
a fost de 300 de metri, fiind cel mai înalt obiect artificial din
lume la momentul finalizării sale. În
prezent, datorită adăugării de antene de comunicații și
televiziune, înălțimea totală a turnului a crescut
la
aproximativ 330 de metri.
La inaugurare, Turnul Eiffel a fost salutat cu o recepție mixtă.
Unii critici l-au descris ca fiind o structură urâtă, în timp ce
alții l-au lăudat pentru îndrăzneala și inovația sa. Cu toate
acestea, în decursul timpului, turnul a devenit unul dintre cele mai
recunoscute simboluri ale Franței și al Parisului, iar acum este
una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume.
Turnul
Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 și
face parte din Patrimoniul
mondial UNESCO din
anul 1991,
împreună cu alte monumente pariziene.
1891: S-a născut Ion Pillat, poet, eseist şi traducător, membru
corespondent al Academiei Române
S-a născut la București, în casa părinților săi, situată pe
Calea Dorobanților 6. Tatăl său era un moșier cu rădăcini
adânci în vechea aristocrație a ținutului Fălciului și a fost
și parlamentar, în timp ce mama sa, Maria Pillat, era fiica lui Ion
C. Brătianu.
Ion Pillat FOTO Wikipedia
În copilărie,
a trăit la moșiile Florica pe Argeș și Miorcani, pe malul râului
Prut. Aici,
a
primit educație școlară privată.
A
urmat cursurile școlii primare nr. 1 din Pitești,
precum și primele trei clase ale cursului gimnazial, făcute la
Pitești în particular, iar în 1905 a
terminat clasa a VIII-a la Liceul
Sfântul Sava din
București.
Pillat și-a continuat studiile la Paris, unde a fost înscris la
liceul „Henri IV” și apoi la Sorbona, unde a studiat literatura,
istoria și geografia, însă a urmat și cursuri de drept. Titu
Maiorescu i-a
publicat în 1911, o parte din poezii în Convorbiri
literare.
În timpul șederii sale la Paris, a publicat prima sa carte de
poezie, „Cel din urmă sfânt”. Ulterior, la București, a
publicat „Visări păgâne”, ambele apărute în 1912.
În perioada interbelică, Pillat a fost o figură importantă în
viața culturală și politică a României. A deținut funcții
politice, fiind deputat și senator, iar în 1936 a fost ales membru
corespondent al Academiei Române. A fost un susținător al
tradiționalismului în poezie și a fost renumit pentru antologiile
sale, precum „Antologia toamnei” și „Antologia poeților de
azi”.
Pe lângă activitatea sa literară, Pillat a fost și un om politic
activ, participând la Conferința de pace de la Paris și făcând
parte din diverse organizații culturale internaționale. A călătorit
mult în Europa, iar opera sa a fost influențată de experiențele
sale de călătorie.
Ion Pillat s-a căsătorit cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu și
a avut un fiu, Dinu Pillat, care a devenit critic literar și
romancier. Viața lui s-a încheiat tragic în 17 aprilie 1945, când
a suferit o congestie cerebrală fatală pe străzile din București,
fiind transportat acasă. A murit la vârsta de 54 de ani.
1914: S-a născut Octavio Paz, poet mexican, laureat al Premiului
Nobel pentru Literatură
Poetul, eseistul şi diplomatul Octavio Paz, laureat al Premiului
Nobel pentru Literatură în 1990, s-a născut la 31 martie 1914, în
Ciudad de Mexico. Accesul la biblioteca bunicului său i-a stârnit
interesul pentru literatură încă de la o vârstă fragedă,
potrivit https://www.nobelprize.org/.
Octavio Paz FOTO NobelPrize.org
A studiat la Universitatea Naţională din Mexic, urmând cursuri de
drept şi de literatură. Având încurajarea lui Pablo Neruda, Paz a
început să scrie încă din adolescenţă. A înfiinţat o revistă
literară avangardistă, „Barandal”, şi a publicat prima sa
carte de poezii, „Luna silvestre” (1933), arată
https://poets.org/. În 1937, a călătorit în Valencia, Spania,
pentru a participa la cel de-al Doilea Congres Internaţional al
Scriitorilor Antifascişti.
La întoarcerea sa în Mexic, în 1938, a devenit unul dintre
fondatorii revistei „Taller” („Atelier”), o revistă care a
semnalat apariţia unei noi generaţii de scriitori în Mexic, precum
şi a unei noi sensibilităţi literare. Benefi ciar al unei burse
Guggenheim, a ajuns în 1943 în SUA, unde s-a cufundat în poezia
modernistă anglo-americană; doi ani mai târziu, a intrat în
serviciul diplomatic mexican şi a fost trimis în Franţa, unde a
scris studiul său fundamental despre identitatea mexicană, „The
Labyrinth of Solitude”, şi a participat activ (împreună cu Andre
Breton şi Benjamin Peret) la diferite activităţi şi publicaţii
organizate de suprarealişti.
În 1962, Paz a fost numit ambasador al Mexicului în India, un
moment important atât în viaţa, cât şi în opera sa, aşa cum
reiese din cărţile scrise în timpul şederii sale acolo, în
special, „The Grammarian Monkey” şi „East Slope”.
În 1968, însă, a demisionat din serviciul diplomatic în semn de
protest faţă de suprimarea sângeroasă, de către guvern, a
demonstraţiilor studenţeşti de la Tlatelolco, în timpul Jocurilor
Olimpice din Mexic.
Şi-a continuat activitatea de redactor şi de editor, fondând două
reviste importante dedicate artei şi politicii – „Plural”
(1971-1976) şi „Vuelta” (din 1976). În 1980, a fost numit
doctor onorifi c la Harvard. I-a fost decernat, în 1981, premiul
Cervantes – cel mai important premiu din lumea spaniolă – şi
prestigiosul premiu american Neustadt, în 1982.
Corpul său poetic este hrănit de credinţa că poezia constituie
„religia secretă a epocii moderne”. Scriitorul american Eliot
Weinberger arăta că, pentru Paz, „revoluţia cuvântului este
revoluţia lumii şi că ambele nu pot exista fără revoluţia
corpului: viaţa ca artă, o întoarcere la mitica unitate pierdută
a gândirii şi a trupului, omul şi natura, eu şi celălalt.”
Poezia sa este scrisă în mişcarea perpetuă şi transparenţa
timpului prezent etern. Poezia lui Paz a fost adunată în „Poemas,
1935-1975” (1981) şi „Collected Poems, 1957-1987” (1987).
Un stilist remarcabil de proză, Paz a scris mai multe eseuri,
inclusiv studii de carte, critică literară şi de artă, precum şi
despre istoria, politica şi cultura mexicane. În opera sa se pot
observa fuzionarea mai multor culturi (precolumbiană, spaniolă şi
modernismul occidental) şi infl uenţa fi losofi ei budhiste. În
1990, a devenit primul scriitor mexican laureat al Premiului Nobel
pentru Literatură, distins pentru viziunea sa amplă, stilul plin de
pasiune, inteligenţă, sensibilitate şi pentru integritatea sa
umanistă.
A murit la 19 aprilie 1998.
1933: S-a născut Nichita Stănescu, poet, membru post-mortem al
Academiei Române
S-a născut la Ploiești, fiind fiul lui Nicolae Hristea Stănescu și
al Tatianei Cereaciuchin. Tatăl său provenea dintr-o familie de
meșteșugari și comercianți, iar mama sa era fiica unui fizician
și general rus.
Nichita Stanescu FOTO Alfredo Padron
Familia lui s-a refugiat în România din cauza Revoluției din
Octombrie, stabilindu-se inițial în Constanța și apoi la
Ploiești.
Nichita Stănescu a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din
Ploiești între anii 1944 și 1952, iar apoi a studiat la Facultatea
de Filologie a Universității din București între 1952 și 1957.
În 1952 s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar căsătoria lor
s-a încheiat după un an. Ulterior, în 1962, s-a căsătorit cu
poeta și eseista Doina Ciurea, cu care a avut o relație creativă
prolifică. Dragostea lor a fost transpusă în tema
volumului
„O viziune a sentimentelor”.
Mai târziu, el s-a căsătorit cu Todorița (Dora) Tărâță, în
1982.
Activitatea literară a lui Nichita Stănescu a fost remarcabilă,
debutând în revistele „Tribuna” și „Gazeta literară”, în
1957. A publicat numeroase volume de poezii, cum ar fi: „Sensul
iubirii” (1960), „O viziune a sentimentelor” (1964) și
„Necuvintele” (1969), pentru care a primit Premiul Uniunii
Scriitorilor. De asemenea, a fost laureat al Premiului Herder și a
primit Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”.
Nichita Stănescu a fost considerat unul dintre cei mai importanți
scriitori de limbă română, fiind adesea asociat cu neomodernismul
din anii 1960-1970. Opera sa a fost apreciată pentru amplitudinea,
profunzimea și intensitatea sa, fiind considerat un inovator
lingvistic și poetic.
Nichita Stănescu a avut o viață personală tumultuoasă și a avut
probleme de sănătate, fiind dependent de alcool și suferind de
crize hepatice grave. A murit în noaptea de 12 spre 13 decembrie
1983, la vârsta de 50 de ani.
1938: Desființarea tuturor partidelor politice
Prin decret regal au fost desfiinţate toate partidele politice şi
s-a instituit Consiliul de Coroană ca organ de stat cu caracter
permanent, alcătuit din membri „consilieri regali”, numiţi de
monarh, în rang de miniştri de stat (având un caracter
consultativ).
Nouă
luni mai târziu, Carol al II-lea înființa partidul unic, numit
Frontul Renaşterii Naţionale, care a umplut „vidul de putere”
creat în urma dispariţiei partidelor politice.
1939: S-a născut Zviad Gamsahurdia, scriitor, primul preşedinte
al Georgiei, ales în mod democratic
S-a născut
în Tbilisi, capitala Republicii Sovietice Socialiste Georgiene,
parte a Uniunii Sovietice.
Zviad Gamsahurdia FOTO Wikipedia
Încă din tinerețe, el a fost
implicat activ în lupta împotriva influenței sovietice în
Georgia, protestând împotriva regimului lui Hrușciov. În 1955, la
vârsta de 16 ani, a fondat gruparea Gorgassaliani, dedicată
promovării drepturilor omului și a libertății politice în
Georgia.
Activismul său împotriva regimului sovietic l-a adus în atenția
autorităților, fiind arestat de mai multe ori și internat într-un
spital de psihiatrie din Tbilisi. În ciuda presiunii și
persecuțiilor, Gamsakhurdia a continuat să lupte pentru
independența și democrația Georgiei.
El a fost un participant activ în Demonstrațiile din Georgia din
1978, care au avut ca scop obținerea autonomiei și independenței
față de Uniunea Sovietică. În ciuda arestărilor repetate și a
represiunii din partea KGB-ului, Gamsakhurdia a rămas un lider al
mișcării pentru independență.
Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, Georgia și-a proclamat
independența într-un referendum desfășurat la 31 martie 1991. În
alegerile care au urmat, Zviad Gamsakhurdia a fost ales președinte
al Georgiei, câștigând cu un impresionant procent de 86,5% din
voturile exprimate.
În ciuda victoriei sale, președinția lui Gamsakhurdia a fost
marcată de instabilitate politică și un conflict intern. În
ianuarie 1992, el a fost înlăturat de la putere în urma unei
lovituri de stat, iar țara a intrat într-o perioadă de tulburări
și conflicte.
Pe lângă implicarea sa în politică, Zviad Gamsakhurdia a fost și
un prolific scriitor și traducător literar. A scris numeroase opere
literare și a făcut traduceri ai unor autori celebri precum T. S.
Eliot, William Shakespeare, Charles Baudelaire și Oscar Wilde.
A murit la data de 31 decembrie1993.
1939: S-a născut Volker Schlöndorff, regizor și producător
german
S-a născut în Wiesbaden, Germania. Este cunoscut ca producător,
scenarist și regizor de film german.
Volker Schlöndorff FOTO Wikipedia
Una dintre cele mai notabile realizări ale sale este adaptarea
cinematografică a romanului „Toba de tinichea”, al scriitorului
german Günter Grass. Această adaptare a fost extrem de apreciată,
câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, în 1980,
precum și Premiul Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de
la Cannes, în 1979.
Schlöndorff și-a dedicat cariera și talentul său adaptării
cinematografice a operelor literare, lucrând și cu producții
cinematografice americane. Pe lângă activitatea sa în domeniul
filmului, el s-a implicat și în politica germană postbelică,
îndeplinind funcția de director executiv al studioului UFA din
Babelsberg.
În plan educațional, Schlöndorff a predat filmul și literatura la
European Graduate School din Saas-Fee, Elveția, unde a condus un
seminar intensiv de vară.
Viața personală a lui Schlöndorff a inclus o căsătorie cu
regizoarea de film Margarethe von Trotta între anii 1971 și 1991.
Pe lângă premiile obținute pentru adaptarea romanului „Toba de
tinichea”, Volker Schlöndorff a fost fost distins și cu premii
onorifice și recunoașterea întregii sale activități în domeniul
filmului, printre care Premiul de onoare pentru film al Bavariei
(2004) și Premiul Camerimage pentru întreaga activitate (2009).
Filmografia sa cuprinde o serie de filme de succes, printre care
„Young Törless” (1966), „Onoarea pierdută a Katharinei Blum”
(1975), „Dragostea lui Swann” (1984), „Moartea unui
comis-voiajor” (1985), „Poveste din viitor” (1990), „The
Ninth Day” (2004) și multe altele.
1949: S-a născut Tamara Creţulescu, actriță
S-a născut la București.
Tamara Crețulescu FOTO Wikipedia
A urmat studiile la Liceul Teoretic Ion Neculce din București,
absolvind în 1967 cu premiul întâi în fiecare an. Mai târziu, în
1971, a absolvit cu media generală 10 la Institutul de Artă
Teatrală și Cinematografică, fiind șefa de promoție și primind
o diplomă de merit.
Chiar din timpul facultății, și-a făcut debutul pe scena
Teatrului de Comedie din București, jucând în piese precum „Alcor
și Mona” după „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian,
sub regia Sandei Manu, sau în „Cher Antoine” de Jean Anouilh.
În stagiunea 1970-1971, în timp ce era studentă în anul 4 la
Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, a participat la
spectacolul „Divertisment 70” de pe scena studioului Casandra din
București.
După absolvirea facultății, Tamara Crețulescu a fost repartizată
automat la Teatrul Național din București, unde a interpretat
numeroase roluri memorabile. De-a lungul carierei sale de peste 50 de
ani, a impresionat publicul cu interpretări remarcabile în piese
precum „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, „Dona Diana”,
„Jocul Ielelor” și „Danton” de Camil Petrescu, „Apus de
soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Richard al III-lea”
și „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, „Fata din
Andros” de Terențiu, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale
sau „Exilații” de James Joyce.
În 1977, a fost distinsă cu Premiul de creație al Teatrului
Național din București pentru rolul Elise din piesa „Acord” de
Paul Everac. De asemenea, a obținut premiul Uniunii Cineaștilor din
România pentru rolul secundar din filmul „O vară de neuitat”,
regizat de Lucian Pintilie.
În plus față de activitatea sa teatrală, Tamara Crețulescu a
jucat și în producții cinematografice, inclusiv în primul serial
de televiziune produs de HBO în România, „În derivă”, alături
de Marcel Iureș și alți actori remarcabili.
Între anii 1996-1999, a îndeplinit funcția de profesor asociat la
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică
„I.L.Caragiale” din București.
În 2005, Ministerul Educației și Cercetării i-a acordat Diploma
de Doctorat pentru teza „Condiția actorului în secolul XX”.
Tamara Crețulescu și-a lăsat amprenta și în lumea filmului,
jucând în producții precum „Ce lume veselă!” (2002), „Aici
nu mai locuiește nimeni” (1995), „O vară de neuitat” (1994),
„Vacanța cea mare” (1988), „Din prea multă dragoste”
(1986), „Ora zero” (1979) și multe altele. Cariera sa
impresionantă în teatru și film a făcut-o un nume de referință
în industria culturală românească.
În stagiunea 2020, Tamara Crețulescu putea fi văzută în
spectacolul „Tectonica sentimentelor” la Teatrul Național „I.L.
Caragiale” din București.
1995: Catastrofă aeriană la Baloteşti
Un avion Airbus A-310 al Companiei Tarom, care zbura pe ruta
Bucureşti-Bruxelles, s-a prăbuşit la puţină vreme de la
decolare. Nu au existat supravieţuitori.
2012: A murit Ion Lucian, actor
S-a născut pe 22 aprilie 1924, în București. Actorul român
obișnuia să facă glume pe seama zilei sale de naștere, afirmând
că s-a născut „în aceeași zi cu Shakespeare. E drept că nu în
același an, el fiind ceva mai grăbit”.
Ion Lucian FOTO Arhivă
Părinții săi, Ana și Gheorghe, proveneau din regiunea Moldovei:
mama din zona Neamțului, iar tatăl din zona Romanului.
A absolvit cursurile Liceului „Matei Basarab” din București în
1942, susținând un bacalaureat științific. Chiar dacă a fost un
elev silitor și uneori premiant, spre dezamăgirea părinților și
a profesorilor, a refuzat să urmeze cariera de inginer și a dat
admitere la Academia de Artă Dramatică.
În 1940, din cauza situației financiare precare a familiei, Ion
Lucian a început să dea meditații la matematică și să realizeze
desene colegilor. Mai târziu, a făcut figurație la Teatrul
Național, iar în 1941 a dat admitere la Academia de Artă
Dramatică, fiind admis după ce a recitat poezia „Oltul” de
Octavian Goga.
A frecventat timp de un an atât liceul, cât și academia, iar în
toamna anului 1942, după absolvirea bacalaureatului, a dat concurs
pentru unul din cele cinci posturi de actor la Teatrul Național și
a fost admis, deși erau 163 de candidați. Primul său rol a fost în
piesa „Castiliana” de Lope de Vega.
În cursul carierei sale, Ion Lucian a interpretat numeroase roluri,
mai ales în comedii, la Teatrul Național București, Teatrul de
Operetă Alhambra, Teatrul Municipal din București, Teatrul
Actorului de Film „C. Nottara”, Teatrul de Comedie și Teatrul
„Ion Creangă”. A fost și regizor, director de scenă, dramaturg
și epigramist, având o carieră impresionantă și în televiziune
și radio.
În afara activității sale artistice, Ion Lucian a fost și
profesor la Academia de Teatru și Film, precum și la Universitatea
Hyperion. A fost distins cu titlul de „Artist emerit” și a
primit numeroase premii naționale pentru contribuția sa la cultura
română.
A fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca din București pe
11 martie 2012, iar pe 31 martie 2012, soția actorului, Paula
Sorescu-Lucian și unele surse medicale au confirmat decesul său, la
vârsta de 87 de ani.
