Aeroport de mici dimensiuni într-o comună fără șomeri, cea mai bogată din Vâlcea. Cum este posibil acest lucru VIDEO

Date:


De mai bine de un deceniu se tot vorbește despre realizarea unui aerodrom în județul Vâlcea destinat avioanelor de mici dimensiuni și elicopterelor. Investiția este la faza de proiectare, în urma unui parteneriat.

Cea
mai discutată variantă legată de existența unui aeroport de mici dimensiuni, singurul din județ, a fost cea a unei investiții în apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea, aproape
de șoseaua de ocolire sudică a reședinței de județ, la Barza – Budești. Au existat și alte
tentative de acest gen inclusiv pentru Râmnicu Vâlcea, în zona Islaz, dar și la Horezu.

Cea
dintâi însă are cele mai mari șanse să se concretizeze, în urma unui recent parteneriat
încheiat între Primăria Budești și Consiliul Județean Vâlcea. Datorită acestuia, proiectarea va fi realizată cu bani de la bugetul județean.  

Vâlcea a mai avut un heliport pe vremea comunismului, la Olănești, destinat vizitelor
familiei Ceaușescu la vila de protocol din stațiunea balneară. Locul încă mai
există, dar după Revoluție și-a pierdut utilitatea.

Și
Râmnicu Vâlcea va avea în viitor un heliport pe viitoarea clădire a Consiliului Județean.

Proiect pentru realizarea unui aeroport de mici dimensiuni în cea mai bogată comună din Vâlcea Budeș

Aeroport de mici dimensiuni în cea mai bogată comună din Vâlcea Budești Colaj

Aproximativ 50.000 de euro pentru realizarea proiectării

Ultima
dată când s-a vorbit în mod oficial pe tema unui aerodrom și a unui heliport în
Budești, comună învecinată cu Râmnicu Vâlcea, a fost în urmă cu șase ani, iar mai
înainte în 2011 când localnicii s-au împotrivit și l-au dat în judecată pe
primarul de la acea vreme, amenințând că îi vor alunga cu bâtele pe
constructori. Între timp, și-au schimbat perspectiva.

Și când toată lumea credea
că proiectul a fost abandonat, administrația județeană a anunțat că face parte
și ea din această inițiativă. Anunțul
a fost făcut în cadrul ședinței ordinare de la finele acestei săptămâni, când a
fost aprobată încheierea unui acord de parteneriat cu UAT Budești Vâlcea, pentru
realizarea, pe teritoriul acesteia, a unui aerodrom pentru aeronave ușoare, dar
și a unui heliport pentru zbor la vedere (V.F.R.), de zi și de noapte.

Parteneriatul
presupune acordarea unei finanțări din bugetul județean pentru serviciile de
proiectare aferente acestui obiectiv de investiții, în cuantum de 240.000 lei.

În primăvara anului trecut, administrația publică locală a semnat un contract privind realizarea studiilor de fezabilitate pentru o pistă de iarbă și a unui heliport, iar după
finalizarea Planului Urbanist General (PUG) al localității, a obținut
și aprobarea tuturor documentațiilor necesare demarării proiectării
aeroportului de mici dimensiuni.

„Este o investiție colosală pentru județul Vâlcea”

„Este
un prim pas pe care îl facem, în parteneriat cu administrația locală din
Budești, pentru ca județul Vâlcea să ofere celor interesați acces la mijloace
de transport rapide, cum ar fi aeronavele de mici dimensiuni sau elicopterele.
Mai mult ca sigur, aici vom avea staționat un elicopter SMURD pentru IGSU și
vom crea și o arteră specială de transport de la Spitalul Județean de Urgență
Vâlcea și până la acest aerodrom. Este o investiție colosală pentru județul
Vâlcea”
, a menționat în cadrul ședinței de CJ, președintele instituției,
Constantin Rădulescu, convins că o astfel de investiție ar crea noi oportunități
pentru viitori investitori care ar putea găsi în Vâlcea locul ideal pentru a-și deschide noi afaceri (VEZI VIDEO).

„Va
fi amenajată o pistă pe iarbă pentru avioane, destinate mediului de afaceri, și
o platformă de heliport. Va fi destinată celor care pot și își permit să ajungă
mai repede la Râmnicu Vâlcea, pentru că se știe despre cât de infernal poate fi
traficul DN 7“
, menționa și Ion Vlădulescu, primar la Budești, pentru
„Adevărul” într-un articol pe această temă.

Avioane de mici dimensiuni în localitatea independentă financiar

Budești,
comuna aflată la sud-estul municipiului Râmnicu Vâlcea, pe DN7 / E81, este
considerată cea mai dezvoltată așezare rurală din județ, grație parcului său
industrial în care activează zeci de firme (peste 100 de agenți economici în
toată localitatea), cu mai bine de 8.000 de angajați, grație cărora localitatea
a cunoscut un boom economic. Practic, activitatea economică din parc a ajuns să înlocuiască ceea ce altădată însemna combinatul chimic Oltchim pentru Râmnicu Vâlcea.

Budești
este astăzi o localitate independentă financiar, a doua din județ ca PIB pe cap
de locuitor și pe locul 32 în România între comunele dezvoltate, cu o populație
de peste 7000 de locuitori, investiții străine, dar și cu capital autohton.

Destinul
acestor locuri a luat o altă turnură în urmă cu aproximativ un deceniu când localitatea a
profitat de lipsa de terenuri pentru investitori a municipiului Râmnicu Vâlcea
și și-a înființat propriul parc industrial. La toate acestea se adaugă și apropierea de
reședința de județ (aproximativ 4 km depărtare) și deschiderea la două drumuri
naționale / drum european: DN7 /E81 și DN67.

Este
comuna în care nu există șomeri. „Nu avem șomaj, avem un necesar de forță de
muncă uriaș, este o dinamică în mod continuu”,
menționa același primar.

De
altfel, Autostrada Sibiu – Pitești va trece pe la doar 15 km depărtare de această
localitate, iar parcul său industrial are un potențial de dezvoltare pe o suprafață
de aproximativ 100 de hectare.

Un heliport și pe acoperișul Consiliului Județean Vâlcea

Tot
în cadrul ședinței de CJ, de la finele lunii martie 2024, s-a mai anunțat și că
județul va avea în viitorul nu foarte îndepărtat un alt sediu al administrației
județene, ce va fi construit pe locul actualei Direcții Generale de Asistență
Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Pe acoperișul viitoarei clădiri va
exista un loc special pentru aterizarea elicopterelor.

„…
Deasupra clădirii, se va amenaja un heliport cu lift exterior special pentru
urgențe, inclusiv cu un cabinet medical pentru preluarea cazurilor foarte, foarte
urgente”
, au mai precizat reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea.   



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related