Când mi-am ales ziua de marți ca să scriu în acest blog, nu m-am gândit nicio clipă la arsenalul simbolic al acestei zile, care e într-adevăr una dintre cele mai atent tratate dintre zilele săptămânii. Aș zice că de-a lungul timpului a primit o atenție specială, venită din subteranele etimologiei sale ca apoi să fie întreținută mitic până în zilele noastre.
În folclor, Sfânta Marţi apare ca o divinitate aprigă, pedepsitoare şi de neînduplecat cu cei care nu îi respectă canoanele. Aceste trăsături se află în consens cu numele, venit din cel al lui Marte, zeul războiului.
Există numeroase poveşti care ilustrează caracterul sfintei, numită ades Marţisara. Ea vine sub chipul unei fiinţe cunoscute și surprinde femeile lucrând în seara de marţi spre miercuri. Cea mai mare provocare pentru ea este să reuşească să intre în casă. Iar ca să poată să intre trebuie să i se răspundă când strigă pe cineva.
Ucide cu sânge rece: opăreşte copiii, arde casele, le jupoaie pe femei. E horror.
De la Marţisara a derivat Marţolea, tot o fiinţă hidoasă, al cărei cap este de ţap lânos, dar are picioare şi copite asemănătoare cu cele ale calului.. Descrierea apare la Sim. Fl Marian. Marțolea poate să ia orice formă, deşi cel mai adesea apare ca o bătrână neînchipuit de urâtă şi de rea, fiind slujită cu mare credinţă de către pisici.
Deghizată, insinuantă, crudă.
Tot există și câteva arme împotriva ei, printre care o roată pusă în ușă și un animal negru, cel mai adesea o vacă.
Aceste două elemente protectoare îl opresc pe Marţisara să mai pătrundă în locuinţă. Roata are sensul timpului stagnat, căci este ţintuită pe uşă, implicit pecetluieşte o perioadă peste care sfânta este stăpână (seara şi noaptea de marţi, până în zorii zilei de miercuri). Apoi, simbolul vacii negre evocă o jertfă, căci animalele prin care este adeseori forţat destinul sunt negre, culoare legată de simbolismul doliului și al morții. Vaca neagră este priponită în uşă pentru a înlocui, printr-un sacrificiu de sânge, proiectata moarte a fetei.
Printre delicte, în ochii Sfintei Marți, sunt, în ordine: nerespectarea serii de marți – un timp consacrat mediației -, dar mai ales pedepsirea pisicii.
De asemenea, Marţisara patronează şi ziua de Mărţişor, când, uneori, dăruieşte câte unei fete un ban de argint, aducător de noroc.
Există şi poveşti în care Marţisara se îndrăgosteşte de fete şi le mănâncă inima.
Unde trăiește această ființă bizară, hibridă și malefică? În singurătatea munţilor desigur. Aici cântă uneori, iar cântecul este atât de duios încât mişcă inimile celor care îl ascultă.
Toate aceste trăsături şi zoomorfismele îi deconspiră înrudirea cu faunii şi zeităţile silvestre din mitologia greco-romană. Dar spre deosebire de Silen ori Pan, Marţisara apare ca personaj crud, războinic şi răzbunător, ca zeul Marte.
În alt sens, al simbolismului arhaic, Sfânta Marți patronează, și luna martie, a reînvierii naturii, când primăvara şi iarna se află în conflict crâncen.
Fiind figura cea mai sângeroasă şi de neînduplecat dintre arhetipiile săptămânii, Marţisara a generat şi numeroase superstiţii legate de timpul nefast al zilei de marţi, între care tema că dacă strănuți marți precis te cerți cu cineva ori ai un necaz.
Ca să îmblânzesc această superstiție, m-am hotărât să scriu aici în fiecare marți o poveste, un gând, un descântec discret. Desigur, și voi, citind, sunteți protejate/protejați de răutățile zilei de marțiJ
