Şeful unui complex aparţinând Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a fost reţinut de poliţişti şi
plasat sub control judiciar pentru înşelăciuni comise în perioada 2019 –
2023.
Polițiștii îl anchetează pe angajatul DGASPC Vaslui pentru înșelăciune FOTO Shutterstock
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie
Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul este bănuit de săvârşirea infracţiunilor de
folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, fals în declaraţii şi
deturnarea licitaţiilor publice.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigare a
Criminalităţii Economice au stabilit că, în perioada 2019-2023, un bărbat, de
50 de ani, în calitate de şef al unui complex aparţinând unei subunităţi a unei
instituţii publice, ar fi aprobat documente ce vizau achiziţia de diverse
produse destinate utilizării în cadrul complexului, prin intermediul unei
societăţi comerciale deţinute de membrii familiei sale“, au transmis reprezentanţii IPJ Vaslui.
În baza probatoriului
administrat, poliţiştii au luat faţă de persoana cercetată măsura reţinerii,
pentru 24 de ore. Pe data de 14 martie 2024, aceasta a fost prezentat Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care a dispus măsura preventivă a controlului
judiciar, pentru 60 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Iaşi, pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi
infracţionale a bărbatului.
Acuzat că ar fi primit bani pentru certificate de
handicap şi atestate de asistent maternal
În ultimii ani, mai mulți angajați ai DGASPC Vaslui au fost
implicați în scandaluri cu iz penal.
De pildă, pe 15 noiembrie 2023, un angajat al DGASPC Vaslui a fost
reținut de DNA pentru că ar fi primit bani că să intervină pentru acordarea
atestatelor de asistent maternal, a plasamentului familial al minorilor şi în
vederea obţinerii certificatelor de handicap.
Constantin Nichita este acuzat de trafic de influență în
formă continuată.
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză,
există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada
2019-2022, inculpatul Nechita Constantin, în calitatea menționată mai sus, ar
fi pretins și primit de la 23 de persoane sume semnificative de bani,
totalizând 95.700 de lei și 8.700 de euro, pentru a-și exercita influența pe
care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că ar avea-o asupra unor funcționari
publici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția
Copilului (DGASPC) Vaslui sau din cadrul altor instituții publice.
Sumele de bani respective ar fi fost pretinse și primite
de inculpat pentru “a rezolva” diversele solicitări ale persoanelor respective,
referitoare la:
– angajarea în cadrul DGASPC Vaslui sau în cadrul altor
instituții publice,
– acordarea atestatelor de asistent maternal
– acordarea plasamentului familial al minorilor,
– aprobarea dosarelor de încadrare în grad de
handicap și obținerea pensiilor de invaliditate”, au transmis
reprezentanții DNA.