Discursul președintelui francez începe să fie o succesiune de avertismente apocaliptice, cu atât mai grave cu cât vin din partea unei puteri deținătoare de arsenal nuclear, oricât de mic ar fi acesta în raport cu cele deținute de americani sau de ruși. Dar asta nu înseamnă că nu se petrece ceva foarte grav în subsolul deciziei politice europene, din ce în ce mai dureros cabrată sub povara responsabilității de a putea răspunde, așa cum zice Macron, la amenințările potențiale dar și acelea foarte clar exprimate, puse de doctrina militară și de securitate a Federației Ruse.
Așa apare acum după ce Macron a afirmat aseară că securitatea poporului francez depinde de „înfrângerea Rusiei”, cerând occidentalilor să se unească pentru „a fi gata să răspundă” în situația unei „escalade ruse”. Discursul președintelui francez nu este doar unul de avertisment, chiar extrem de dur, așa cum a fost cel în care, pe 26 februarie, vorbea despre o posibilă trimitere de trupe terestre în Ucraina, stârnind atunci o furtună politică și diplomatică în întreaga lume.
De data asta, spune Macron, „este vorba despre un război care are valoare existențială pentru Europa și pentru Franța…dacă s-ar întâmpla ca Rusia să câștige, viața francezilor s-ar schimba. Nu vom mai beneficia de securitate…iar credibilitatea Europei va fi redusă la zero…Cine se poate gândi că președintele Putin, cel care nu și-a respectat niciun fel de angajament, se va opri aici?…Trebuie să fim gata să răspundem…Dacă situația s-ar degrada, trebuie să fim gata și vom fi gata să răspundem măsurile necesare pentru ca Rusia să nu câștige niciodată!”.
Este discursul care răspunde unui anume tip de imagine pe care francezii o numesc „chef de guerre”, lider militar cu largă viziune politică de tipul aceleia care l-a motivat pe Napoleon în declanșarea campaniei împotriva Rusiei. Firește, din acest moment, în lumina interviului-apel al președintelui Franței, națiunea franceză dar și toate națiunile occidentale la care face referință directă, alături de celelalte țări din UE, trebuie să declanșeze pregătiri de urgență pentru ca, la caz de nevoie, să se alinieze pe frontul comun în fața amenințării directe din partea Rusiei „la mai puțin 1500 km de Strasbourg”. Căci, afirmă Macron, dacă ceva rău se va petrece în Europa, va fi din vina lui Putin.
“Rusia a devenit o putere care vrea să se extindă și cu siguranță că nu se va opri aici…Dacă lăsăm Ucraina singură, dacă lăsăm ca Ucraina să piardă acest război, atunci cu siguranță că Rusia va amenința Moldova, România, Polonia”.
Emmanuel Macron, postare pe rețelele sociale 15 martie
Pentru asta, de acum înainte, nu trebuie să mai existe discuții despre posibile limitări ale ajutorului fără limite acordat Ucrainei. Fără s-i numească în mod direct trădători de țară și de idealuri europene, Macron spune că personajele respective, defetiștii, „nu aleg pacea, ci înfrângerea…aleg abandonarea suveranității deoarece aleg să spună acum: avem niște limite…a alege de a te abține sau de a vota împotriva ajutorului pentru Ucraina, nu este alegerea în favoarea păcii, ci a înfrângerii”.
Trecem (sau suntem extrem, extrem de aproape s-o facem) într-o nouă etapă și care cu siguranță va determina modul în care va evolua civilizația și chiar supraviețuirea continentului nostru în perioada următoare. Sunem deja în parametrii unei economii de război, producția de armament devine prioritară în multe țări UE și concentrează resurse odinioară alocate “statului bunăstării”. Și dacă nu sunt suficiente? Nu face nimic, răspunde liniștit Macron, se va apela din nou la străvechea soluție de criză, “împurmuturile de război” garantate de stat. S-ar putea să vedem rapid asemenea cereri europene, naționale sau din partea unor grupe de state pentru susținerea eforturilor în favoarea Ucrainei? Macron nu exclude asta: “.. în cazul în care nevoile vor fi mai importantede altfel asta este o propunere făcută de prim ministrul Estoniei…la care subscriu”.
Foarte dificil de estimat cum aceste poziții vor influența jocurile aflate deja în faza ultimă a negocierilor pentru structura generală a funcțiilor de conducere din NATO și UE precum și în formularea noilor strategii de securitate și politică externă. Ajung oare declarațiile lui Macron să pună jaloanele unei noi poziționări sau, cu mult mai ușor de imaginat, cu multă prudență, se vor aștepta rezultatele alegerilor prezindnțiale din SUA?
Asta pentru că, pe fond, nu numai prezența americană în jocurile europene marchează clar dimensiunea reală a ambițiilor noastre, dar și lipsa SUA în circuitele de finanțare și decizie militară poate însemna reducerea ambițiilor europene la ceea ce-și poate asigura singură, cândva, într-un viitor pentru care începe doar să se pregătească.
Și noi ce-am zice dacă cineva ar dori să ne audă comentariile?
