Maia Sandu, la Congresul PPE: Rusia își dorește să atragă Rep. Moldova în sfera sa de influență

Date:


Lidera de la Chișinău a declarat că Rusia își dorește să atragă Republica Moldova în sfera sa de influență, dar cetățenii țării sale au ales o altă cale: să trăiască liber într-o țară democratică, ci nu cu teamă și oprimați, declarația fiind făcută în timpul Congresului Partidului Popular European (PPE) desfășurat la București. 

Președintele Maia Sandu a susținut un discurs în timpul Congresului PPE. FOTO: Presedinte.md

Președintele Maia Sandu a susținut un discurs în timpul Congresului PPE. FOTO: Presedinte.md

,,Rusia dorește să atragă Moldova în sfera sa de influență unde drepturile omului, libertatea de expresie sau de adunare să fie încălcate. Rusia nu-și dorește să întrebe țări mici, ca a noastră ce anume își doresc, pentru Rusia, Republica Moldova nu trebuie să aibă niciun cuvânt de spus în harta geopolitică, însă poporul moldovean a ales o altă cale. Astăzi, Moldova nu mai este pe masă pentru a fi împărțită, așa cum își dorește Rusia, ci se află la masa discuțiilor. Noi am făcut o alegere conștientă să nu fim constrânși, să revenim iarăși în sfera de influență a Rusiei. Este alegerea noastră să trăim liber într-o țară democratică, nu cu teamă și oprimați”, a declarat președintele Republicii Moldova, țară care a început luna trecută prima etapă a negocierilor de aderare la Blocul Comunitar. 

Sprijin reiterat

Totodată, Maia Sandu a reiterat că Ucraina, țară invadată acum doi ani de armata rusă, are nevoie de sprijin deplin. 

,,În Ucraina, securitatea Europei este atacată. Nu este momentul să ne îndoim, Ucraina are nevoie de sprijin deplin din partea tuturor țărilor libere europene. Nu există nimic care să fie mai urgent decât revenirea la pace. Lângă Ucraina se află Moldova. Ce se întâmplă în Ucraina, va fasona viitorul Moldovei”.

,,Suntem adunați astăzi aici într-un moment esențial pentru libertate și pentru democrațiile liberale care sunt supuse atacurilor la momentul de față. Agresiunea rusă caută să facă ca eșchierul să revină la modul cum arăta înainte. De aceea, democrațiile noastre trebuie să se ralieze, democrații care pun preț pe drepturile omului, pe o democrație și pe o societate liberală. Aceasta este fundamentul pentru o lume pașnică și prosperă, azi mai mult decât oricând este nevoie de curaj, de leadership și de unitate pentru a proteja societățile libere și pentru a respinge orice formă de agresiune împotriva noastră, împotriva tuturor. Istoria ne-a arătat că agresiunile nu vor dispărea dacă vom închide ochii la ele, acestea vor reveni iar și iar dacă nu sunt oprite și de fiecare dată o vor face mai puternic, și vor fi mai urâte”, a conchis șefa statului vecin.  

Avertismentul SIS

Recent, șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Musteața, a declarat că Rusia are o strategie privind compromiterea procesului de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, aceasta vizând referendumul pe tema integrării, alegerile prezidențiale, dar și parlamentare, iar gruparea condusă de Ilan Șor, oligarhul fugar care organizează manifestațiile antiguvernamentale, ar fi principală aliată a Kremlinului. 

,,Detalii din posesie indică asupra unei strategii pentru 2024 și 2025 care va include trei elemente principale conectate între ele. În primul rând, susținerea actorilor politici aflați sub control direct sau indirect a Federației Ruse, distribuiți în trei categorii, care odată ajunși în Parlament urmează să servească intereselor ostile ale unui stat străin, în speță, Federația Rusă. Actorii politici deschis declarați pro-Federația Rusă au legături directe și confirmate cu serviciile speciale, consultanți politici, grupuri criminale organizate, conducerea de la Kremlin și grupuri oligarhice, și actori politici declarați pro-stataliști, respectiv vor să se ascundă în spatele unor politici externe și neutre, declarând că apără interesul național, neutralitatea și statalitatea, dar de fapt scopul lor este să servească Federația Rusă. Acești actori ar avea contacte cu exponenți ai Federației Ruse într-o formă camuflată și actori politici conectați la grupurile criminal organizate conduse de cetățeni ai Republicii Moldova aflați în căutare internațională”, a subliniat șeful SIS.    



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related

Schema Nordis. Mașinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar

Hoteluri și ansambluri rezidențiale de lux în cele...

Ce ne enervează #19 – Clanul Meditatorilor

În această ediție ne strecurăm printre cicloane: Ashley,...