Carpatica Feroviar ar prelua activitatea CFR Marfă în caz de război. Operatorii privați se opun

Date:


Un proiect al Ministerului Transporturilor propune înființarea unei noi companii feroviare care ar prelua activitatea CFR Marfă în caz de război, transportând inclusiv trupe când va fi cazul.

Tren al CFR Marfă

MT vrea să înființeze Carpatica Feroviar

Înființarea Carpatica Feroviar SA, care va avea obligația legală de a asigura transporturile strategice ale statului român, contrabalansându-se riscul de refuz al societăților de transport private de a executa anumite transporturi feroviare sau chiar imposibilitatea acestora de a le prelua, în situații de criză. Însuși termenul de „criză” relevă urgența ce caracterizează necesitatea asigurării unor astfel de servicii de transport, care, în situația imposibilității de a le prelua sau refuzului din partea celorlalte companii private de transport, ar genera întârzieri ce pot afecta siguranța națională și a partenerilor externi.

Societatea va desfășura activități:

⮚ de interes strategic – ținând cont de parteneriatele României rezultate din obligațiile sale internaționale și de nevoia de acoperire a transportului de marfă în situații de criză;

⮚ comercial – fiind o societate cu capital de stat, finanțată din surse proprii, ce va realiza transporturile feroviare de marfă, venind în completarea cerințelor pieței de transport feroviar”, a anunțat Ministerul Transporturilor.

Pentru a putea fi adoptat, actul normativ are nevoie și de avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și de cel al Consiliului Concurenței.

În nota de fundamentare, inițiatorii proiectului invocă situația războiului de la granițe, nevoia de mobilitate militară, transport de trupe și armament ale României și partenerilor strategici și mai puțin pe rațiunile comerciale.

Ministerului Transporturilor propune însă că ”societatea se va privatiza după încheierea primilor doi ani financiari, în condițiile legii, prin diminuarea participaţiei statului cu un procent de 20% din valoarea acţiunilor capitalului social iniţial/Acţiunile emise de Societate pot fi cotate la bursă şi tranzacţionate liber pe piaţa de capital”.

Întregul proiect poate fi văzut AICI

10 motive pentru care companiile ferovare private se opun

Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România (OPSFPR) consideră nejustificată înființarea companiei Carpatica Feroviar S.A și solicită restabilirea unui mediu concurențial optim și echitabil, prin aplicarea Deciziei Comisiei Europene privind rambursarea de către societatea CFR Marfă a ajutorului de stat ilegal primit în perioada 2010-2018.

Operatorii privați de transport feroviar au luat act cu îngrijorare de introducerea în procedură de transparență decizională a unui proiect de act normativ privind înființarea acestei companii, după două tentative eșuate, în 2022 și 2023, prin Ordonanță de urgență. Membrii OPSFPR consideră drept neîntemeiate argumentele prezentate în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ și apreciază că există 10 motive care susțin respingerea acestei inițiative:

1. Carpatica Feroviar va fi de facto continuatorul activității CFR Marfă. În ultimii 15 ani, CFR Marfă a acumulat pierderi cumulate de aproximativ 970 milioane EUR, iar Carpatica Feroviar nu va fi altceva decât un continuator al activității ineficiente și al administrării defectuoase a societății de stat. Această stare de fapt este confirmată și de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, care a declarat anul trecut că “noua companie de cale ferată continuă, în esenţă, activitatea lui CFR Marfă“ și va prelua contractele profitabile pentru CFR Marfă și activele necesare derulării acestora. Restul echipamentelor vor fi valorificate pentru a acoperi parțial datoria companiei către stat, însă suma care nu va putea fi acoperită “va fi o pagubă a bugetului de stat“, a precizat atunci președintele CC. În plus, se ridică întrebarea legitimă: Ce va fi diferit din punct de vedere managerial, comercial și economic pentru noua societate pentru a justifica nevoia de continuare a acestui proiect? O companie nouă, care operează aceeași activitate economică ca a CFR Marfă, cu aceleași active și obiective, sub aceeași administrare și cu același personal, de ce nu preia și datoriile operatorului de stat?

2. Comisia Europeană a stabilit, prin decizia nr. C(2020) 1115/24.02.2020, că statul român este obligat să recupereze integral de la CFR Marfă ajutorul de stat ilegal în valoare de 2,6 miliarde lei, plus dobânzi. La finalul anului 2022, valoarea datoriei era de 4,2 mld. lei, ca urmare a acumulării de dobânzi și penalităţi. Așa cum se menționează în Nota de Fundamentare, “statul român are obligația de a recupera, cu celeritate, ajutorul de stat declarat ilegal prin Decizia Comisiei Europene”, însă acest lucru nu s-a întâmplat, deși termenul stabilit de CE era de 6 luni de la comunicarea deciziei. În condițiile în care noua companie ar putea prelua contractele și activele profitabile de la CFR Marfă, acest lucru poate însemna că statul se va afla în imposibilitatea de a recupera datoria. În consecință, dacă suma nu a fost recuperată în integralitate, nu se justifică înființarea unei noi companii.

3. Argumentul privind interesul strategic al Carpatica Feroviar nu este acceptat de Comisia Europeană. De la emiterea Deciziei de recuperare și până în prezent, autoritățile române au purtat negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene în vederea aprobării unei modalități alternative plății cash pentru rambursarea ajutorului de stat ilegal. Modalitatea propusă vizează transferul de active în locul plății și direcționarea activelor transferate către o companie nou constituită, cu istoric curat – Carpatica Feroviar. Motivația acestui transfer constă chiar în așa-zisul interes strategic al înființării noii companii. În ciuda încercărilor repetate și a îndelungilor negocieri, Comisia Europeană nu a acceptat până la acest moment argumentul interesului strategic al Carpatica Feroviar.

4. Interesul strategic și militar susținut pentru înființarea Carpatica Feroviar nu se justifică, iar cei 2 ani de război din Ucraina demonstrează asta. Operatorii feroviari privați și-au asumat responsabilitatea și au demonstrat că au capacitatea de a susține și a rezolva orice tip de transport special, strategic sau

militar pe calea ferată, fără vreo recomandare din partea Ministerului Transporturilor sau a Guvernului României. Nu au existat situații în care un operator privat să refuze un transport special. Pur și simplu, operatorii feroviari nu au uitat că au fost numiți „A doua Armată a țării”. În plus, din totalul estimat de 8.400 vagoane active pe care îl deține CFR Marfă, doar aproximativ 300 vagoane se pot folosi pentru transporturi speciale, ceea ce înseamnă sub 4% din flota de material rulant. Membrii OPSFPR sunt dispuși să asigure în condiții de echitate și transparență transporturile speciale. Însă, aceste transporturi parvin CFR Marfă în mod neconcurențial prin alocare directă. Statul român trebuie să ofere tuturor operatorilor șansa de a participa la o procedură de selecție a furnizorilor pentru aceste categorii de transporturi, prin organizarea de licitații publice.

5. Operatorii privați de transport feroviar de marfă au o cotă de piață de peste 70% și pot acoperi nevoile apărute în situații de criză. În nota de fundamentare pentru înființarea Carpatica Feroviar, pe lângă interesul strategic, se specifică faptul că această companie va acoperi nevoia de transport în caz de criză. Însă, operatorii privați au o cotă de piață cumulată de peste 70% și pot acoperi astfel de nevoi fără probleme. Mai mult, în prezent, din totalul transporturilor de mărfuri calificate prin nota de fundamentare drept strategice, CFR Marfă operează un procent de cca. 25%, restul mărfurilor fiind transportate de operatorii privați.

6. Majorarea capitalului social al Carpatica Feroviar cu aport de locomotive, vagoane și numerar ar putea fi considerată un nou ajutor de stat ilegal, într-o piață concurențială. Potrivit actului de înființare, capitalul social inițial al Carpatica Feroviar este de 125.000 lei. La articolul 2, se specifică faptul că, ulterior, se va realiza o majorare de capital social. Ce va presupune această majorare de fapt și cum se va efectua? În cazul în care majorarea capitalului se va face prin transfer de material rulant sau numerar de la CFR Marfă și într-o piață concurențială, operațiunea ar putea fi interpretată drept un nou ajutor de stat ilegal și sancționată ca atare. Odată rambursat ajutorul de stat în integralitatea sa și restabilite condițiile de mediu concurențial echitabil, Ministerul Transporturilor este liber să folosească excedentul de capital al CFR Marfă pentru orice operațiuni (inclusiv capitalizarea Carpatica), criteriul discontinuității economice devenind redundant.

7. CFR Marfă a perturbat piața de transport de marfă, practicând tarife de dumping către clienți, motiv pentru care compania a înregistrat pierderi financiare în fiecare an, în ultimii 15 ani. Ce garanții există că astfel de practici nu vor fi continuate de noua companie de stat? Operatorii de marfă privați consideră că un astfel de risc există și solicită luarea de măsuri privind stabilirea condițiilor care să asigure principii normale și eficiente de concurență.

8. În nota de fundamentare pentru justificarea înființării Carpatica Feroviar se motivează obligația asumată prin PNRR de a face sectorul feroviar competitiv, însă intrarea in vigoare a Statutului personalului feroviar a crescut costurile operatorilor cu peste 10%, iar anul acesta se dorește mărirea Tarifului de Utilizare al Infrastructurii cu aprox. 15%, acțiuni ce sunt contrare acestui obiectiv asumat.

9. Dacă Guvernul ar lua măsurile necesare pentru eficientizarea activității CFR Marfă, motivele invocate pentru înființarea Carpatica Feroviar nu ar mai avea fundament. Actuala companie de stat ar putea îndeplini toate obiectivele trasate de Ministerul Transporturilor în Nota de fundamentare.

10. Care sunt rezultatele studiului de impact asupra mediului concurențial care a stat la baza deciziei Guvernului? Membrii OPSFPR consideră că este nevoie de transparență în ceea ce privește rezultatele studiului privind impactul asupra mediului concurențial și al impactului asupra mediului de afaceri, dar și al testului investitorului privat prudent în economie, în baza cărora s-a luat decizia înființării Carpatica Feroviar.

În concluzie, având în vedere cele prezentate, Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România trage un puternic semnal de alarmă privind Proiectul de Hotărâre a Guvernului de înființare a Carpatica Feroviar propus pentru dezbatere publică. Membrii OPSFPR consideră că argumentele aduse înființării companiei de stat nu au niciun temei și propun factorilor de decizie să analizeze situația, în vederea respectării prevederilor europene în vigoare și a regulilor necesare asigurării unui mediu concurențial echitabil pe piața transportului feroviar de marfă.



Source link

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

STIRI POPULARE

MAI MULTE STIRI
Related