În urmă cu mai
bine de cinci secole, ziua de 21 aprilie a marcat venirea la tron a
regelui Henric al VIII-lea, după
moartea tatălui său, Henric al
VII-lea, întemeietorul
dinastiei Tudor. Totodată, este ziua în
care s-a născut Robert Smith, solistul
formaţiei The Cure și în care s-au
stins din viață, în 2019, un regizor și un actor american.
Henric al VIII-lea FOTO Arhivă
Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri
1509: Henric al VIII-lea, devine rege al Marii Britanii
Henric al
VIII-lea s-a născut pe 28 iunie 1491, Greater London, Anglia,
Regatul Unit și a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la
moartea sa.
Henric al VIII-lea s-a născut la Palatul Placentia în Greenwich,
fiind al doilea fiu al lui Henric al VII-lea și al Elisabetei de
York. Moartea prematură a fratelui său Arthur l-a făcut moștenitor
al tronului și l-a determinat să renunțe la o viață monahală.
La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Caterina de Aragon, însă
lipsa unui moștenitor masculin l-a împins să caute anularea
acestei căsătorii.
În timpul domniei sale, Henric al VIII-lea și-a consolidat
autoritatea, înlăturând miniștri nepopulari și cultivând
imaginea unui monarh renascentist. A extins Marina Regală și a
desfășurat campanii militare împotriva Franței și Scoției.
Dorind să-și asigure un moștenitor legitim, Henric al VIII-lea a
început o luptă cu Biserica Catolică pentru a obține anularea
căsătoriei cu Caterina de Aragon. Această confruntare a condus la
reforma religioasă și la formarea Bisericii Anglicane, iar Henric
s-a căsătorit, ulterior, cu alte cinci femei: Anne Boleyn, Jane
Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr.
Povestea soțiilor
Catherine
de Aragon: A fost prima soție a lui Henric al
VIII-lea și a fost căsătorită cu el între 1509 și 1533.
Catherine a fost inițial căsătorită cu fratele mai mare al lui
Henric, Arthur, dar după moartea acestuia, s-a căsătorit cu
Henric. Mariajul lor a durat mult timp, dar datorită lipsei unui
moștenitor masculin, Henric a căutat anularea căsătoriei.
Anne
Boleyn: A devenit a doua soție a lui Henric în
1533, după ce acesta a obținut anularea căsătoriei cu Catherine.
Anne a fost o figură centrală în reforma religioasă a Angliei și
a dat naștere celei care avea să devină regina Elisabeta I.
Căsătoria lor a durat doar trei ani și s-a încheiat tragic cu
execuția Annei, prin decapitare pentru trădare.
Jane
Seymour: A fost a treia soție a lui Henric,
căsătorită în 1536. Jane a fost cea care i-a dăruit lui Henric
mult-doritul moștenitor, viitorul rege Eduard al VI-lea. Din păcate,
Jane a murit la scurt timp după nașterea fiului lor, la doar doi
ani de la căsătorie.
Anne
de Cleves: Căsătoria lui Henric cu Anne de Cleves a
avut loc în 1540 și a fost rezultatul unui aranjament politic. Anne
de Cleves a plecat în Anglia, unde Henric a constatat că este urâtă
„ca
o iapă belgiană”
și că nu se pot înțelege, pentru că el nu vorbea germana iar ea
nu vorbea engleza.
Divorțul a avut loc după doar câteva luni.
Catherine
Howard: A fost a cincea soție a lui Henric al
VIII-lea, din 1540. Catherine a fost executată pentru adulter în
1542, după ce infidelitățile ei au ieșit la iveală.
Catherine
Parr: A fost ultima soție a lui Henric al VIII-lea,
cu care s-a căsătorit în 1543. Catherine a fost o figură
importantă în viața lui Henric, având grijă de el în ultimii
săi ani și ajutând la reconcilierea lui cu fiicele sale. Ea a
supraviețuit regelui și s-a căsătorit din nou după moartea lui.
Ultimii săi ani au fost marcați de căsătorii tumultuoase,
conflicte politice și probleme de sănătate. Obezitatea și bolile
l-au afectat profund, iar moartea sa la vârsta de 55 de ani a marcat
sfârșitul unei epoci tumultuoase în istoria Angliei.
Henric al VIII-lea rămâne una dintre cele mai remarcabile figuri
din istoria Angliei, cu domnia sa fiind marcantă atât în plan
intern, cât și în plan extern, și cu moștenirea sa influențând
cursul istoriei și religiei anglicane.
1849: S-a născut Oskar (Wilhelm August) Hertwig, cercetător
german
Wilhelm August Oscar Hertwig a contribuit la embriologie prin
studiile sale asupra celulelor în dezvoltare și prin descoperirea
că este necesar doar un spermatozoid pentru a fertiliza un ou.
S-a născut pe 21 aprilie 1849, în Hessen, Germania, fiind fiul
Elisei Trapp și al lui Carl Hertwig. După nașterea fratelui său
Richard, familia s-a mutat în Muhlhausen, Thuringen, unde băieții
și-au primit educația, potrivit embryo.asu.edu.
Cei doi frați au urmat, ulterior, Universitatea din Jena între anii
1868 și 1888, studiind sub îndrumarea lui Ernst Haeckel, care
ulterior l-a convins pe Hertwig să renunțe la chimie și să urmeze
medicina. Hertwig a devenit profesor asistent de anatomie la Jena în
1878 și profesor titular, trei ani mai târziu.
A fost primul titular atât în citologie, cât și în embriologie
la Berlin, între anii 1888 și 1921 și director al noului Institut
Anatomic-Biologic de acolo. Hertwig a devenit membru al Academiei de
Științe din Prusia, Berlin, și al Academiei Leopoldina din Jena.
Inițial, cercetătorul s-a dedicat studiului dezvoltării
morfologice, subiect pe care a scris un eseu laureat la Jena, în
1871, dar și o teză de doctorat la Bonn, în 1872. Cu toate
acestea, a trecut la studiul naturii procesului de fertilizare după
ce a citit studiile lui Leopold Auerbach.
Cele două puncte de vedere principale în acest domeniu la acea
vreme erau că fie spermatozoizii intrau în contact cu oul și
stimulau dezvoltarea prin transmiterea unei vibrații mecanice
subtile (cum a fost propus de Gottlieb-Wilhelm Bischoff), fie
spermatozoizii pătrundeau în ou și își amestecau componentele
chimice cu gălbenușul de ou. Cu toate acestea, când Auerbach a
descoperit două nuclee într-un singur ou, a concluzionat că
acestea trebuie să fi rezultat din amestecul componentelor chimice
ale spermatozoizilor cu gălbenușul de ou, nu din nuclee anterioare.
Hertwig a fost nemulțumit de aceste descoperiri, deoarece se aștepta
să găsească o continuitate structurală între nucleul oului
înainte și după fertilizare. Știind că fratele său Richard urma
să se alăture lui Haeckel într-o oportunitate de cercetare în
Mediterană, Hertwig a renunțat la asistența sa la Bonn pentru a
merge cu ei.
Acolo a descoperit că echinodermele marine sunt transparente
datorită dimensiunii lor mici, a gălbenușului fin divizat și a
lipsei de membrană. Datorită acestui fapt, a putut să observe
spermatozoizii în timp ce intrau în ou și să se fuzioneze cu
nucleul său la cinci până la zece minute mai târziu.
Cel mai important, Hertwig a descoperit că este necesar doar un
spermatozoid pentru a fertiliza un ou, iar odată ce un spermatozoid
a intrat în ou, acesta forma o membrană vitelină care bloca
intrarea oricărui alt spermatozoid.
A fost necesară munca lui Thomas Hunt Morgan pentru ca Hertwig să
accepte teoria potrivit căreia cromozomii schimbă genele prin
încrucișare. Hertwig a murit pe 25 octombrie 1922, la Berlin.
1864: S-a născut Max Weber, economist și sociolog
Max Weber s-a născut într-o familie bogată și influentă din
Erfurt, Prusia, în anul 1864.
Max Weber FOTO Arhivă
Fiul lui Max Weber Sr., un funcționar public înalt și important,
și al Helenei Weber (născută Fallenstein), provenind dintr-o
familie cu puternice idei morale absolutiste, tânărul Max a crescut
într-un mediu intelectual care l-a stimulat. Împreună cu fratele
său, Alfred, care avea să devină și el sociolog și economist,
Max a fost încurajat să se dedice studiului și cercetării.
După absolvirea liceului, Max s-a înscris la Universitatea din
Heidelberg în 1882, unde a studiat dreptul. În anul următor, a
efectuat serviciul militar obligatoriu și apoi s-a transferat la
Universitatea din Berlin pentru a-și continua studiile. În ciuda
preocupărilor sale academice, Max a fost cunoscut și pentru
activitățile sale din viața publică și politică, fiind implicat
în diverse organizații și dezbateri sociale.
În 1886, Max a trecut examenul de Referendar și și-a început
cariera juridică ca avocat stagiar. Însă pasiunea lui a fost
întotdeauna pentru studiul științelor sociale și pentru
înțelegerea complexității societății moderne. Astfel, în 1889,
a obținut doctoratul în drept, iar în 1893 și-a susținut teza de
habilitare, devenind Privatdozent la Universitatea din Berlin.
În același an, Max s-a căsătorit cu Marianne Schnitger, o rudă
îndepărtată care avea să devină o activistă feministă și să
îl sprijine în munca sa intelectuală. Căsătoria a adus o
stabilitate financiară binevenită și i-a permis lui Max să se
concentreze pe cercetarea sa.
Lucrările timpurii ale lui Weber au fost influențate de
preocupările sale pentru politica socială contemporană și pentru
problemele economice și juridice ale vremii. În 1888, s-a alăturat
Verein für Socialpolitik, o nouă asociație profesională de
economiști germani, iar din 1890 a început să studieze problema
imigrației poloneze în estul Germaniei. Activitatea sa academică
și politică a atras atenția asupra sa și l-a lansat în lumea
intelectuală a vremii.
Cu toate acestea, sănătatea lui Weber a fost mereu fragilă, iar
lupta sa cu bolile mintale și cu depresia l-au marcat pe tot
parcursul vieții. În ciuda acestor dificultăți, el și-a
continuat munca și a devenit una dintre figurile cele mai importante
în domeniul sociologiei și științelor sociale. Max Weber a murit
în 1920, la vârsta de 56 de ani.
1877: Artileria turcă bombardează oraşul Brăila
În aprilie 1877, pe întreaga lungime a graniței dunărene,
tensionarea situației a dus la un conflict armat între forțele
otomane și cele române. Refuzul domnitorului Carol I de a opune
rezistență la înaintarea trupelor rusești pe teritoriul românesc,
în drumul lor spre redutele otomane din Bulgaria, a avut consecințe
dramatice. Artileria otomană a început să bombardeze malurile
românești de la Brăila, Calafat, Bechet, Oltenița și Călărași.
Bombardamentul a fost un act de provocare la adresa României, însă
răspunsul nu a întârziat să apară. Bateriile de artilerie
românești au ripostat cu putere, demonstrând hotărârea țării
de a-și apăra suveranitatea. În special, la Calafat, unde tunurile
române au înfruntat artileria turcească din Vidin.
În urma acestor evenimente, atât Adunarea Deputaților, cât și
Senatul României au luat măsuri urgente pentru a consolida poziția
țării în fața agresiunii otomane. Pe 29 aprilie 1877, Adunarea
Deputaților și pe 30 aprilie 1877, Senatul României au votat o
moțiune prin care au aprobat actele politico-diplomatice ale
Guvernului de la București și au recunoscut oficial starea de
război dintre România și Imperiul Otoman.
Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al României, a subliniat
în mod solemn independența țării în fața întregii națiuni,
declarând că România este o națiune liberă și independentă.
Această declarație a fost confirmată și de votul Adunării
Deputaților și al Senatului, care au cerut ca independența
României să fie recunoscută și garantată de marile puteri
europene.
1889: S-a născut Paul Karrer, chimist elvețian, care a primit
Premiul Nobel în 1937
Albert
von Karrer s-a născut la Moscova, Rusia, într-o familie elvețiană,
fiind fiul lui Paul Karrer și Julie Lerch.
Paul Karrer FOTO Wikipedia
După
ce familia sa s-a întors în Elveția, Albert a urmat studiile la
diverse școli din țară, absolvind în cele din urmă Universitatea
din Zurich,
în
1911. Aici a studiat sub îndrumarea lui Alfred Werner și și-a
obținut doctoratul în chimie.
În
1919 a devenit profesor de chimie și director al Institutului de
Chimie.
Primele
cercetări ale lui Karrer au vizat compușii metalici complecși, dar
lucrarea sa cea mai importantă a fost dedicată pigmentelor
vegetale, în special carotenoizilor galbeni. A elucidat structura
chimică a acestora și a arătat că unele dintre substanțe sunt
transformate în organism în vitamina A.
Munca
sa a dus la stabilirea formulei constituționale corecte pentru
beta-caroten, precursorul principal al vitaminei A – prima dată când
a fost stabilită structura unei vitamine sau provitamine. George
Wald a lucrat pentru scurt timp în laboratorul lui Karrer, studiind
rolul vitaminei A în retină. Mai târziu, Karrer a confirmat
structura acidului ascorbic (vitamina C) și și-a extins cercetările
și asupra vitaminelor B2 și E. Contribuțiile sale importante la
chimia flavinelor au condus la identificarea lactoflavinei ca parte a
complexului considerat inițial vitamina B2.
Karrer a publicat multe lucrări și a primit numeroase onoruri și
premii, inclusiv Premiul Nobel în 1937. Cartea sa de chimie
organică, „Lehrbuch der Organischen Chemie” (Manual de Chimie
Organică), a fost publicată în 1927, a trecut prin treisprezece
ediții și a fost publicată în șapte limbi.
Karrer
s-a căsătorit cu Helena Froelich în 1914 și au avut trei fii,
dintre care unul a murit în copilărie.
Cercetătorul
s-a stins din viață
în 1971, la vârsta de 82 de ani.
1932: S-a născut Nicolae Vieru, fost preşedinte de onoare al
Federaţiei Române de Gimnastică
S-a
născut în Buhuși, județul Bacău. A absolvit Institutul de
Cultură Fizică în 1956 și a devenit gimnast, fiind membru al
lotului de tineret și campion național universitar.
Nicolae Vieru FOTO Arhivă
În
perioada 1957-1964 a predat la catedra de gimnastică a Liceului
Sportiv nr. 35.
Între
1962 și 1964 a făcut parte din colectivul de antrenori al lotului
național de gimnastică, contribuind la afirmarea unor gimnaști
talentați. A urmat o carieră impresionantă în administrația
sportului, devenind antrenor federal în intervalul 1965-1967, apoi
secretar al Federației Române de Gimnastică între 1967 și 1983.
Începând
cu anul 1990 și până în 1999, a ocupat funcția de președinte
executiv al Federației Române de Gimnastică, fiind reales în
2000. A adus o contribuție semnificativă la succesul sportivilor
români, care au câștigat peste 160 de medalii la Jocurile
Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.
Nicolae
Vieru a avut o prezență activă și în cadrul Federației
Internaționale de Gimnastică, unde a deținut diverse funcții
importante între anii 1976 și 2008, inclusiv cea de vicepreședinte.
De-a lungul carierei sale, a fost implicat în numeroase comisii și
programe ale FIG, contribuind la dezvoltarea și promovarea
gimnasticii la nivel mondial.
Între
1991 și 1998, a fost vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român
și a predat în calitate de conferențiar universitar la
Universitatea Ecologică, începând cu anul 1997. A fost
președintele de onoare al Federației Române de Gimnastică din
2006 și vicepreședinte de onoare al Federației Internaționale de
Gimnastică din anul 2008.
Nicolae
Vieru a fost distins cu Medalia Națională „Serviciul Credincios”,
clasa I, în anul 2000. De asemenea, a semnat cărți și articole de
specialitate, contribuind la educația și formarea în domeniul
gimnasticii. A murit pe data de 2 septembrie 2016.
Din
2018, sala de gimnastică din cadrul Complexului „Lia Manoliu”
îi poartă numele.
1959: S-a născut Robert Smith, solistul formaţiei The Cure
Robert
James Smith s-a născut în Blackpool, Anglia. De la vârsta de 12
ani, el a fost puternic influențat de muzicieni precum The Beatles,
Jimi Hendrix și David Bowie, începând să cânte la chitară.
Robert Smith FOTO IMDb
Robert
este cel de-al treilea dintre cei patru copii ai lui Alex și Rita
Smith, avându-i ca frați pe Richard, Margaret și Janet, care este
căsătorită cu Porl Thompson, chitaristul formației The Cure.
Crescând
într-o atmosferă catolică, Smith a urmat școala St. Mary’s din
Anglia. Cu toate acestea, el nu este religios, deși uneori simte că
ar dori să fie. Această dorință pentru credință se reflectă și
în melodia sugestiv intitulată „Faith”.
În
cariera sa muzicală de peste 35 de ani, Smith a scris sau a fost
co-autor al majorității pieselor și versurilor formației The
Cure. A fost implicat și în alte proiecte muzicale, inclusiv o
perioadă cu Siouxsie & the Banshees și proiectul său secundar,
cu Steven Severin, numit The Glove.
Robert
Smith este recunoscut instantaneu pentru imaginea sa distinctivă,
care include ruj roșu întins deliberat și păr negru în
dezordine. Cu toate acestea, el respinge eticheta de formație goth,
deși stilul său muzical și imaginea sa au contribuit la această
clasificare.
În
1988, Smith s-a căsătorit cu Mary Poole, o colegă din școală pe
care a întâlnit-o la vârsta de 14 ani. Ei sunt împreună de
atunci și au fost cununați în 1988. În 2004, Smith a colaborat cu
Blink-182 pentru piesa „All of This” și a furnizat vocea pentru
remixul lui Junior Jack „Da Hype”. În plus, el a lucrat și cu
Billy Corgan pentru o reinterpretare a melodiei „To Love Somebody”
a trupei Bee Gees.
Deși
a fost mereu la un pas de a lansa un album solo, majoritatea
compozițiilor sale personale au fost integrate în creațiile The
Cure. În 2001, Smith intenționa să încheie activitatea alături
de trupă și să se concentreze pe un album solo, însă a fost
convins să continue de producătorul Ross Robinson.
1971: A murit Nicolae Bagdasar, filosof
S-a născut în localitatea Roșiești din județul Vaslui, România.
A urmat școala primară în satul natal și apoi a continuat
studiile la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din
Bârlad, între anii 1909 și 1916.
Nicolae Bagdasar FOTO Wikipedia
În perioada octombrie 1916 – martie 1917, Nicolae Bagdasar a urmat
cursurile Școlii Militare de ofițeri de rezervă din Botoșani și
apoi a fost repartizat la Regimentul 51 / 52 Infanterie, participând
la Primul Război Mondial.
După demobilizare, și-a continuat studiile la Facultatea de Litere
și Filosofie a Universității București, obținând licența în
iunie 1922. A urmat apoi un stagiu de specializare în Germania, unde
și-a susținut teza de doctorat în Filosofie la Universitatea din
Berlin, în iunie 1926.
Nicolae Bagdasar a fost profesor titular de limba germană la Școala
Comercială Română din Salonic (1926 – 1927) și apoi la Școala
Comercială „Nicolae Kretzulescu” din București (1927 – 1930).
În această perioadă, a fost și secretar al Societății Române
de Filosofie (1928 – 1940), contribuind la înființarea Editurii
Filosofice (1930 – 1944) și activând ca secretar de redacție al
Revistei de Filosofie (1928 – 1943).
Începând cu 1942, a devenit profesor titular la catedra de
Filosofie Generală la Universitatea din Iași, predând discipline
precum Epistemologie și Metafizică, Istoria Filosofiei Moderne și
Contemporane.
Nicolae Bagdasar a fost ales membru corespondent al Academiei de
Științe Morale și Politice în 1940, iar în 1943 a devenit membru
corespondent al Academiei Române. Deși a fost destituit din
învățământul superior în 1949, a continuat să își desfășoare
activitatea ca director de secție la Institutul de Istorie din
București (1949 – 1950) și apoi în calitate de consilier
științific la Institutul de Istorie al Academiei R. P. R. și
referent științific la Institutul de Istorie și Filologie al
Academiei, filiala Iași (1953 – 1956).
După pensionare, în 1959, Nicolae Bagdasar a continuat să lucreze
la revizuirea operei sale până la moartea sa din 21 aprilie 1971.
1973: S-a născut Alin Gheorghiu, maestru de balet la Opera
Naţională Bucureşti
Alin Gheorghiu este un balerin român de renume internațional,
deținând titlul de prim solist al Operei Naționale București din
anul 1993. El este căsătorit și are un copil.
Alin Gheorghiu FOTO Arhivă
După absolvirea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din
București în 1992, Alin Gheorghiu a devenit prim solist balerin la
Opera Națională București în 1994 și a activat în această
calitate până în 2002.
În 2001, a obținut diploma de licență în Coregrafie la
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion
Luca Caragiale din București, specializându-se în pedagogie.
Ca unul dintre cei mai cunoscuți balerini români, Alin Gheorghiu a
colaborat cu instituții de profil din țară și din străinătate
și a dansat alături de personalități precum Luciana Savignano,
Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor, Michelle Wiles,
și alții.
Premii și distincții notabile în cariera sa includ Premiul I la
Concursul Național de Balet în anii 1989 și 1991, Marele Premiu la
Festivalul de Dans de la Phenian din Coreea de Nord în 1998, precum
și distincția „Meritul Cultural” în grad de Cavaler acordată
de Președinția României în 2004.
Alin Gheorghiu a avut o activitate internațională extinsă, fiind
invitat la festivaluri de balet și turnee în diverse țări precum
Franța, Italia, Germania, Elveția, Austria, Belgia, Coreea de Nord,
și nu numai.
Revenind la Opera Națională București în 2007, el a ocupat
diferite poziții în cadrul instituției, printre care cea de șef
de compartiment balet și maestru de balet, contribuind la
dezvoltarea și promovarea artei dansului în România.
Alin Gheorghiu este, de asemenea, membru în asociații culturale și
de prietenie, cum ar fi Asociația Culturală și de Prietenie
România-Israel, și a fost membru al Rotary Club București până
în 2013.
2019: A murit Steve Golin, producător de film american
Steven Aaron Golin a fost un producător american de film și
televiziune, fondator și CEO al companiei de dezvoltare multimedia,
producție și management de talente Anonymous Content LLP, precum și
co-fondator și CEO al Propaganda Films.
Steve Golin FOTO IMDb
Golin s-a născut la New York. A absolvit Școala de Arte Tisch de la
Universitatea din New York în 1976 și a urmat Conservatorul AFI.
Cariera lui Golin în industria cinematografică a fost remarcabilă,
el fiind co-fondatorul Propaganda Films în 1986, care a devenit cea
mai mare companie de producție de videoclipuri muzicale și reclame
din lume. Compania a lansat regizori precum David Fincher și Spike
Jonze.
Ulterior, în 2000, Golin a fondat Anonymous Content, o companie care
a devenit una dintre cele mai importante entități de producție
comercială din industrie, realizând campanii pentru branduri precum
Audi, Coca-Cola și Nike, precum și videoclipuri muzicale pentru
artiști celebri.
Printre producțiile sale notabile se numără filme precum „Babel”
(2006), „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” (2004) și
„Spotlight” (2015), pentru care a câștigat premiul Oscar pentru
cel mai bun film ,în 2016.
Golin a fost, de asemenea, un supraviețuitor al cancerului și a
avut doi copii, Ari și Anna. Într-un final, el a murit la vârsta
de 64 de ani, suferind de sarcomului lui Ewing.
2019: A murit Ken Kercheval, actor american, cunoscut din serialul
„Dallas”
Ken Kercheval s-a născut pe 15
iulie 1935, în Wolcottville, Indiana, SUA. A studiat muzica și
teatrul la Universitatea Indiana și a urmat cursurile Neighborhood
Playhouse din New York, sub îndrumarea profesorului de actorie
Sanford Meisner.
Ken Kercheval FOTO Profimedia
Cariera sa în actorie a fost una prolifică, debutând pe Broadway
în spectacole precum „The Apple Tree” montat de Mike Nichols și
„Cabaret” regizat de Harold Prince, în anii 1960. Ulterior, a
avut apariții în numeroase filme și seriale de televiziune,
printre care „Pretty Poison”, „Rabbit Run” și „Network”.
Ken Kercheval a devenit cunoscut la nivel mondial pentru rolul său
iconic ca Cliff Barnes în serialul „Dallas”, difuzat între anii
1978 și 1991. El a fost unul dintre cei doi actori care au apărut
în toate cele 14 sezoane ale serialului, alături de Larry Hagman.
Kercheval a revenit în rolul Cliff Barnes în diverse producții
speciale și reluări ale serialului.
Pe lângă actorie, Ken Kercheval a regizat și două episoade din
„Dallas”. De-a lungul carierei sale, a apărut în numeroase
seriale de televiziune, printre care „CHiPs”, „The Love Boat”,
„Murder, She Wrote” și „ER”.
Kercheval a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și a suferit o
intervenție chirurgicală în 1994, în urma căreia i-a fost
extirpată o parte dintr-un plămân. A murit pe 21 aprilie 2019, la
vârsta de 83 de ani, în Clinton, Indiana, SUA.
