Pe data de 12 aprilie, marele actor român, Florin Zamfirescu,
împlinește onorabila vârstă de 75 de ani. În istorie, în urmă
cu secole, Ștefan cel Mare îl învingea pe Petru Aron, în bătălia
de la Doljeşti. De asemenea, în aceeași zi s-a născut și un
celebru medic austriac, care a descoperit metoda resuscitării, dar și un renumit medic român.
Actorul Florin Zamfirescu împlinește 75 de ani FOTO Captură video
1457: Bătălia de lângă satul Doljeşti (Roman) dintre Ștefan
cel Mare și Petru Aron
Această bătălie a fost esențială în stabilirea domniei lui
Ștefan cel Mare, care a condus Moldova între anii 1457 și 1504,
înlăturându-l pe Petru Aron de pe tronul țării.
Ștefan cel Mare a avut o domnie de 47 de ani FOTO Arhivă
Ștefan cel Mare, fiul domnului Bogdan al II-lea, a fost determinat
să preia tronul Moldovei după ce Petru Aron, prin acceptarea
solicitării sultanului pentru închinarea Moldovei și plata
tributului, și-a compromis poziția în fața locuitorilor. În
aprilie 1457, cu sprijinul lui Vlad Țepeș și cu susținerea unui
contingent de aproximativ 6.000 de oameni din Țara de Jos, Ștefan
cel Mare a intrat în Moldova pentru a confrunta forțele lui Petru
Aron, se arată în „Enciclopedia
bătăliilor din istoria românilor” (Editura
Meronia, Bucureşti, 2011).
Confruntarea armată a avut loc la Doljeşti, în județul Neamț, pe
malurile pârâului Hresca, un afluent al Siretului. Într-o
descriere din Cronica moldo-germană, se menționează că în ziua
de 11 aprilie 1457, înaintea Paștilor, Ștefan cel Mare și-a adus
trupele la gârla Hresca, unde a avut loc lupta împotriva lui Petru
Aron. În urma acestei bătălii, Ștefan a reușit să-l alunge pe
Petru Aron din țară și să se instaleze pe tron.
În ziua următoare, pe câmpul de la „Direptate” de lângă
Suceava, Adunarea Țării l-a aclamat pe Ștefan cel Mare ca domn al
Moldovei, fiind uns de mitropolitul
Teoctist. Aron Vodă s-a retras mai întâi în Polonia și apoi în
Ungaria, continuând să pretindă tronul Moldovei pentru mai mult de
un deceniu. El a fost
executa în
timpul unei expediții a lui Ștefan în Transilvania în 1468 sau
1469.
1884: S-a născut Daniel Danielopolu, medic, membru titular al
Academiei Române
S-a născut la Bucureşti. Şi-a efectuat studiile liceale la
Bucureşti (1897 1900), apoi a urmat cursurile Facultăţii de
Medicină din Bucureşti (1900-1910).
Daniel Danielopolu FOTO Wikipedia
În 1910 a obţinut titlul de doctor în medicină cu teza
„Contribuţiuni la studiul tuberculinei brute”, potrivit
dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866 – 2003)” (Ed.
Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A lucrat ca şef de laborator la Spitalul „Colţea” din Bucureşti
(1904-1907), apoi ca asistent la Laboratorul de Medicină
Experimentală al doctorului I. Cantacuzino (1907 1916), şef de
clinică la Clinica II Medicală (1910-1918), şef al Secţiei de
Boli Contagioase din Iaşi (1916-1918). Profesor de clinică medicală
la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1920-1955).
A fondat şi apoi a condus Institutul de Fiziologie Normală şi
Patologică al Academiei (1948-1955), a iniţiat înfi inţarea
Academiei de Medicină, al cărei secretar a fost (1935-1948). A fost
şi ministru al Sănătăţii şi Asigurărilor Sociale (1944-1945).
Fiziolog, clinician şi farmacolog, personalitate proeminentă a
ştiinţei medicale româneşti, a deschis noi drumuri în medicina
teoretică şi practică, fundamentând în mod consecvent
activitatea clinică pe studiul fiziologiei şi fiziopatologiei. În
1912, a publicat primul său volum ştiinţific, „Tulburările
ritmului cordului”. În 1919 a publicat, la Paris, monografia
„Typhus exanthématique”, lucrare apărută în urma experienţei
sale din timpul Primului Război Mondial, când a condus un spital
destinat combaterii epidemiei de tifos.
A abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în
descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţie
cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor
organelor ca pe nişte sisteme.
A fost o autoritate la nivel mondial în studiul sistemelor
neurovegetative, introducând noi metode de investigare, ca de
exemplu proba atropinei şi a ortostatismului. Rezultatele
investigaţiilor sale clinice şi de laborator le-a expus pe larg
într-o serie de lucrări (ca, spre exemplu, „Acţiunea digitalei
asupra tensiunii arteriale în hipertensiune”, „Le tonus
cardio-vasculaire et l’epreuve amphotrope sinocarotidienne”,
„Reactivitatea organismului în fiziologie, patologie,
farmacodinamie şi terapeutică” ş.a.), precum şi în peste 200
de studii.
Membru al unor prestigioase organisme ştiinţifi ce: Academiile de
Medicină din Buenos Aires, Madrid, Paris, Asociaţia medicilor de
limbă franceză, Societatea de Endocrinologie din Paris, Societatea
Medicilor din Viena, Societatea Europeană de Cardiologie etc. Membru
de onoare (din 31 mai 1938), apoi membru titular (din 12 aug. 1948)
al Academiei Române. A murit la Bucureşti.
1899: S-a născut Tudor Teodorescu-Branişte, prozator
S-a născut la Piteşti. A urmat cursurile şcolii primare şi şase
clase de liceu în oraşul natal. După intrarea României în Primul
Război Mondial, în urma refugiului din 1916 în Moldova ajunge cu
familia la Bârlad, unde lucrează într-un spital militar, se arată
în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub
egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).
Tudor Teodorescu-Braniște FOTO Wikipedia
În 1918, revenit la Piteşti, termină liceul, apoi devine student
la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, luându-şi
licenţa în 1921. Practică pentru scurt timp avocatura, la Baroul
de Ilfov, apoi se consacră în întregime vieţii de jurnalist şi
de om politic. A debutat, sub pseudonimul Andrei Branişte, în 1915,
la „Rampa” şi a colaborat la publicaţii precum „Revista
noastră”, „Sclipiri”, „Progresul”, „Hiena”,
„Contimporanul”, „Facla”, „Mişcarea”, „Muncitorul”,
„Cuvântul”, „Parlamentul”, „Opoziţia”, „Curentul”,
„Revista politică” ş.a. A fost redactor la „Aurora” şi
„Adevărul”, a condus „Cuvântul liber” (1933-1936), a scris
la „Excelsior”, „Progresul social”, „Herald”, „Revista
Fundaţiilor Regale”, „Însemnări ieşene”, „Lumea
românească”, „Liberalul”, „Gazeta literară”, „Ramuri”,
„Tribuna”, „Luceafărul” etc.
A mai semnat, de-a lungul timpului, A. Branişte, T. Lăstun,
Rivarol. Prima sa carte, culegerea de nuvele şi schiţe „Suflet de
femeie”, a apărut în 1920, după care au urmat câteva volume de
proză scurtă, precum şi mai multe romane.
Amintim dintre scrierile
sale: „Şovăiri” (1921), „Oameni şi cărţi” (1922),
„Ochiul de nichel” (1927), „Fundătura cimitirului no. 13”
(1932), „Domnul Negoiţă” (1932), „Băiatul popii” (1933),
„Oameni de ieri…” (1938), „Prinţul” (1944), „Scandal”
(1945), „Primăvara apele vin mari” (1960), „Oameni şi paiaţe”
(1967), „Pavilionul de vânătoare” (apărut postum, în 1986)
ş.a.
Totodată, a tradus din scrierile lui Benjamin Constant, Andre
Maurois ş.a. A colaborat şi la emisiuni radiofonice, din 1929,
susţinând rubrica „Revista săptămânii literare şi artistice”.
A fost secretar al Editurii Cultura Naţională (1922-1926), precum
şi deputat din partea Partidului Ţărănesc (1926-1928). A murit la
Bucureşti.
1924: S-a născut Peter Safar, medicul austriac care a descoperit
„sărutul vieţii”
Medicul şi cercetătorul Peter Safar s-a născut la 12 aprilie 1924,
la Viena. A urmat colegiul de medicină, absolvind Universitatea din
Viena în 1948. A studiat oncologia şi chirurgia pentru o scurtă
perioadă de timp, înainte de plecarea sa, în 1950, la Yale New
Haven Hospital pentru a-şi continua studiile.
Peter Safar FOTO Wikipedia
În 1952, a încheiat studiile în anesteziologie la Universitatea
Pennsylvania, conform https://lemelson.mit.edu/. Peter Safar a
călătorit în Peru pentru a coordona departamentul de
anesteziologie al Institutului Naţional al Cancerului din Lima. Au
urmat poziţii similare la Baltimore City Hospital în Maryland, unde
a lucrat până în 1961.
În Baltimore a desfăşurat mai multe cercetări în proceduri
dedicate acordării ajutorului medical de bază privind tehnicile de
respiraţie în caz de intervenţii pentru salvarea vieţii. A
îmbinat aceste proceduri cu metodologiile masajului cardiac la
nivelul pieptului persoanei vizate astfel încât aceste demersuri
ale sale aveau să devină metoda de bază pentru resuscitarea
cardiopulmonară. Peter Safar a depus eforturi considerabile de-a
lungul vieţii pentru îmbunătăţirea şi popularizarea metodei.
A colaborat cu o companie norvegiană pentru crearea primului
manechin de instructaj privind resuscitarea cardiopulmonară –
Resusci Anne. În 1961, s-a mutat la Universitatea Pittsburgh, unde a
pus bazele unui departament de anesteziologie, care din acel moment
avea să devină cel mai mare departament academic de anesteziologie
din SUA.
Safar şi-a consolidat renumele în calitate de pionier în
resuscitarea cardiopulmonară şi în medicina de intervenţie
critică, punând şi bazele primei unităţi de îngrijire şi
serviciu paramedic de ambulanţă. A contribuit, de asemenea, la
creionarea primului ghid pentru comunitatea extinsă a serviciilor
medicale de urgenţă.
A înfiinţat centrul internaţional de cercetare în resuscitare la
Universitatea Pittsburgh, pe care l-a condus până în 1994. A fost
nominalizat de trei ori la Premiul Nobel pentru medicină. A publicat
peste 1.300 de lucrări de specialitate, 600 de recenzii, 30 de cărţi
şi manuale. La 3 august 2003, renumitul medic, cercetător şi
pionier al resuscitării cardiopulmonare Peter Safar s-a stins din
viaţă, în Pittsburgh, Pennsylvania.
1943: Întâlnirea dintre mareşalul Ion Antonescu şi Adolf
Hitler la Castelul Klessheim
Întâlnirea dintre mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului
român, și Adolf Hitler la castelul Klessheim, situat în apropierea
orașului Salzburg, în Austria, a avut loc în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial, în perioada când România era aliată cu
Germania nazistă.
Întâlnirea dintre mareşalul Ion Antonescu şi Adolf Hitler FOTO Historia
În cadrul acestei întâlniri, Hitler i-a cerut personal lui
Antonescu să nu mai întrețină nicio formă de discuții sau
tratative pentru pace cu puterile antifasciste. Acest lucru reflectă
politica fermă a Germaniei naziste de a menține aliații săi în
război și de a-i convinge să rămână loiali cauzei Axei.
Mareșalul Ion Antonescu, care era conducătorul statului român în
perioada respectivă, a fost pus într-o
poziție delicată, fiind nevoit să echilibreze interesele României
cu cerințele stricte ale Germaniei naziste. În urma întâlnirii de
la Klessheim, România a continuat să rămână un aliat loial al
Germaniei naziste până la finalul războiului, contribuind la
efortul de război al Axei în diverse moduri, inclusiv prin
participarea la campaniile militare în Est.
1949: S-a născut Florin Zamfirescu, actor
Născut pe 12 aprilie 1949, în orașul Călimănești, din județul
Vâlcea, Florin Zamfirescu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți
și respectați actori, pedagogi și regizori români.
Florin Zamfirescu FOTO Arhiva
Educația sa primară și secundară a avut loc în orașul natal,
unde a absolvit atât școala generală, cât și liceul. În
anul 1967, Zamfirescu a intrat pe primul loc la prestigiosul Institut
de Artă Teatrală și Cinematografie „Ion
Luca Caragiale” din București, la
Facultatea de Arte Actoricești. A absolvit această facultate în
1971, fiind șef de promoție.
L-a avut ca mentor pe profesorul Constantin Moruzan.
Debutul său în lumea actoriei a avut loc tot în
anul 1971, când a fost repartizat la Teatrul de Stat din Târgu
Mureș. După doi ani, s-a mutat la București, la Teatrul Giulești,
astăzi cunoscut sub numele de Teatrul Odeon. Între anii 1991 și
1994, a îndeplinit funcția de director adjunct artistic al acestui
teatru.
Începând cu anul 1996 și până în prezent, Zamfirescu a activat
ca profesor universitar la Universitatea Națională de Artă
Teatrală și Cinematografică București (UNATC), unde a împărtășit
din vasta sa experiență cu generațiile tinere de artiști.
În paralel cu activitatea sa didactică, Zamfirescu și-a continuat
cariera de actor de scenă și film, precum și cea de regizor
teatral. A jucat în peste 20 de piese la Teatrul de Stat din Târgu
Mureș și a interpretat roluri într-o gamă variată de piese la
Teatrul Giulești și Teatrul Odeon, lucrând cu regizori de renume
și abordând opere semnificative ale literaturii dramatice
universale.
În lumea filmului, Zamfirescu a apărut în peste 30 de filme
românești, lucrând cu regizori precum Dan Pița, Mircea Veroiu și
Lucian Pintilie. De asemenea, a fost prezent în producții
televizate, inclusiv în serialele de
televiziune „Lumini și umbre”
și „În derivă”, produs de HBO.
Florin Zamfirescu este considerat una dintre figurile emblematice ale
scenei artistice românești contemporane, aducând contribuții
semnificative atât în domeniul artistic, cât și în cel
educațional.
1989: A murit Ray Robinson „Sugar” (Walker Smith), campion la
box
Pugilistul american de categorie mijlocie Walker Smith Jr., alias
„Sugar” Ray Robinson, s-a născut la 3 mai 1921 în Ailey, statul
Georgia, SUA. American de culoare, „Sugar” Ray Robinson şi-a
construit un palmares şi o reputaţie de geniu al „nobilei arte”,
notează volumul „Campionii Secolului XX” (Bucureşti, Editura
Fundaţia Rompres, 2000).
Ray Robinson „Sugar” FOTO Wikipedia
„Sugar” Ray a fost campion mondial la categoria semimijlocie. A
câştigat 91 de lupte fără întrerupere, fi ind a treia cea mai
lungă serie fără înfrângere din istoria boxului profesionist. În
1951, cucereşte Centura cu Diamante la categoria mijlocie,
învingându-l pe Jake La Motta, „taurul din Bronx”. Urmează o
serie de victorii fulminante asupra celor mai buni „mijlocii” ai
timpului, printre care Rocky Graziano, Gene Fullmer, Carmen Basilio,
Bob Olson, Denny Moyer, care îl consacră ca mare vedetă a
pugilismului mondial, menţionează volumul „Campionii Secolului
XX”. A deţinut titlul mondial la categoria semimijlocie de cinci
ori, apoi a câştigat titlul mondial la categoria mijlocie, între
1951 și 1960.
Forţă dominantă în ringul de box timp de două decenii, „Sugar”
Ray avea 38 de ani când a obţinut ultimul său titlu la categoria
mijlocie, arată site-ul www.cmgww.com. Activitatea de boxer
alternează cu apariţiile sale pe scenele de music-hall, „Sugar”
Ray fiind un excelent dansator.
Abandonează boxul, dar afacerile nu-i reuşesc şi, urmărit de fisc
pentru datorii mai vechi, revine în ring în 1955. Pentru „bătrânul”
„Sugar” Ray Robinson urmează o perioadă destul de grea, dar
rezistă şi timp de zece ani, până la vârsta de 45 de ani,
susţine 64 de meciuri, reuşind să câştige titlul mondial după o
absenţă de patru ani.
Se retrage defi nitiv din „careul magic” după o carieră
profesionistă de circa 25 de ani, cu un bilanţ impresionant de 128
victorii, un egal şi două înfrângeri, cu 84 de KO-uri, la vârful
carierei sale. În mod cu totul uimitor, în peste 200 de lupte în
ring, „Sugar” Ray nu a fost niciodată eliminat fizic (deşi a
primit un KO tehnic).
În total, a acumulat 109 KO-uri, stabilind un record de 175-19-6 cu
două meciuri fără decizie din partea arbitrilor. Campionul mondial
Muhammad Ali (Cassius Clay) l-a numit pe „Sugar” Ray Robinson
drept „regele, stăpânul, idolul meu”.
În 1997, revista „The Ring” l-a desemnat pe „Sugar” Ray „cel
mai bun boxer din toate timpurile”. În 1999, Associated Press l-a
numit cel mai mare boxer al secolului la categoriile semimijlocie şi
mijlocie. A fost inclus în International Boxing Hall of Fame în
1990. Suferind de maladia Alzheimer, „Sugar” Ray a murit la 12
aprilie 1989, la Los Angeles, potrivit https://boxrec.com, lăsând
amintirea unui campion magnific, al cărui talent a uimit lumea
boxului timp de trei decenii.
2018: A murit Carmen Stănescu, actriță
Carmen Stănescu, o legendă a scenei românești, s-a născut la 29
iulie 1925, în inima Bucureștiului. De la o vârstă fragedă, a
manifestat un interes pronunțat pentru artă și cultură, iar în
adolescență și-a dezvoltat abilitățile sportive, practicând
diverse discipline, printre care și tirul.
Carmen Stanescu FOTO Arhivă
Impresionant este faptul că a făcut parte, timp de cinci ani, din
echipa națională de tir, demonstrându-și determinarea și
dedicarea în orice domeniu își propunea.
Între anii 1944 și 1948, Carmen Stănescu a urmat Conservatorul
Regal de Muzică și Artă Dramatică din București, unde a avut
privilegiul de a fi eleva distinsei profesoare Marioara Voiculescu.
Debutul său în lumea teatrului a avut loc în anul 1945, când a
interpretat rolul Ecaterina Ivanovna în piesa „Frații
Karamazov”, marcând astfel începutul
unei cariere remarcabile.
De-a lungul carierei sale impresionante, Carmen Stănescu a încântat
publicul cu peste 30 de roluri memorabile, pe scena Teatrului Național
din București, dar și a altor teatre importante din Capitală.
A fost o prezență luminată și influentă în peisajul artistic
românesc, colaborând cu mari nume ale scenei, printre care se
numără Silvia Dumitrescu Timică, Sonia Cluceru, Costache Antoniu,
Alexandru Giugaru, Alexandru Finți, George Calboreanu, Emil Botta,
Grigore Vasiliu-Birlic și mulți alții.
În viața sa personală, Carmen Stănescu a fost căsătorită cu
actorul Damian Crâșmaru (1931-2019), formând un cuplu care a fost
admirat și respectat în lumea artistică. Moartea ei, la vârsta de
92 de ani, pe 11 aprilie 2018, a însemnat o pierdere profundă
pentru industria cinematografică și teatrală din România.
2022: A murit Traian Stănescu, actor de teatru și film
Traian Stănescu, unul dintre cei mai cunoscuți actori români de
teatru și film, s-a născut la 27 martie 1940 în frumosul oraș
Făget, din județul Timiș. După o copilărie petrecută în
această zonă pitorească, și-a urmat pasiunea pentru artă și a
decis să se îndrepte către lumea teatrului.
Traian Stănescu
În anul 1961, Traian Stănescu a absolvit prestigiosul Institut de
Artă Teatrală și Cinematografică din București, sub îndrumarea
profesorului G.D. Loghin. În același an, a început să-și
construiască cariera la Teatrul de Stat din Piatra Neamț
(actualmente Teatrul Tineretului), unde a rămas până în 1964.
Aici, a avut privilegiul să joace în premiere memorabile și să
facă parte dintr-un colectiv artistic tânăr și talentat.
Întorcându-se în București în 1964, Traian Stănescu a continuat
să își construiască reputația de actor remarcabil, jucând
succesiv la Teatrul Giulești, Teatrul Mic și, începând din 1968,
la prestigiosul Teatrul Național „I.L.
Caragiale”. În 2002, a devenit societar
de onoare al acestui teatru de referință din România.
Pe parcursul carierei sale impresionante, Traian Stănescu a
interpretat numeroase roluri memorabile în piese celebre precum:
„Enigma Otiliei”, „Regele
Lear”, „Richard
al III-lea”, „Cine
are nevoie de teatru”, „Orfeu
în Infern” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa de actor, Traian Stănescu a fost și un
recitator remarcabil din creațiile lui Eminescu, iar în anii ’80 a
acceptat să apară în spectacole omagiale televizate dedicate lui
Nicolae Ceaușescu, alăturându-se altor artiști de seamă ai
vremii.
În viața sa personală, Traian Stănescu a fost căsătorit din
1977 cu actrița Ilinca Tomoroveanu, până la moartea acesteia. Cei
doi au avut împreună un fiu, Mihai Stănescu. Traian Stănescu
s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, pe 12 aprilie
2022, la București.
